YouVersion
Pictograma căutare

Șapte chei spre sănătatea emoționalăMostră

Seven Keys To Emotional Wholeness

Ziua 6 din 7

Cheia 6: Nu mai insista asupra eșecurilor din trecut

Victoria este voia lui Dumnezeu pentru viața credinciosului. Dar uneori ne putem trezi căzând în mod repetat în aceleași păcate. Drept urmare, viețile noastre sunt marcate de promisiuni încălcate de a pune capăt faptelor rele. Îi spunem Domnului că tânjim să facem ceea ce este bine, dar adesea dorința noastră scade atunci când virtutea nu mai este convenabilă, plăcută sau profitabilă. De multe ori, credincioșii devin mâniați pe Dumnezeu pentru că a reținut victoria, dar păcatul este întotdeauna alegerea noastră – nu a Domnului.

Când ne pocăim cu adevărat de păcatele noastre, cerem Domnului iertarea Lui și avem încredere în Hristosul cel viu care ne dă putere, creăm o forță puternică împotriva Satanei și a ispitei. Triumfăm asupra eșecurilor noastre când ne amintim că Isus Hristos este sursa vieții noastre și Dumnezeu ne asigură că victoria va fi a noastră atunci când ne sprijinim pe El.

O parte din a primi iertarea lui Dumnezeu și a trăi victorios este și a te ierta pe tine însuți. Odată ce Dumnezeu te-a iertat, nu mai ai nicio pretenție asupra păcatelor, eșecurilor sau slăbiciunilor tale din trecut. Tu ești o nouă creație în Hristos Isus (2 Corinteni 5:17). De fiecare dată când insiști asupra eșecurilor tale din trecut, îți închizi inima și mintea pentru binecuvântările pe care Dumnezeu le are pregătite pentru tine. În schimb, gândește-te la toate situațiile din viața ta în care Tatăl te-a ajutat și te-a binecuvântat. De fiecare dată când te trezești reflectând asupra eșecurilor din trecut, amintește-ți că Dumnezeu te-a eliberat de păcat. Apoi, întoarce-ți mintea la lucrurile pozitive pe care El le-a făcut pentru tine, în tine și prin tine. Începe să-L lauzi pentru bunătatea Lui, fără să mai insiști asupra păcatului care te-a legat.

Ziua 5Ziua 7

Despre acest plan

Seven Keys To Emotional Wholeness

În încercarea de a găsi ce este mai bun pentru viața ta emoțională, sunt implicate cel puțin șapte aspecte majore ale integrității. Nu este necesar să le parcurgi în succesiune. Alături de Dr. Charles Stanley vei descoperi cum poți construi obiceiuri cheie în viață și care te vor ajuta să devii din ce în ce mai complet în duhul și în trăirile tale emoționale. Afla mai multe planuri de lectură ca acesta accesând intouch.org/plans.

More

Mulțumim organizației In Touch Ministries pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitează: https://www.intouch.org/reading-plans