Rut 1:1-21
Rut 1:1-21 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și s-a întâmplat, în zilele când judecătorii conduceau, că era o foamete în țară. Și un anumit bărbat din Betleem-Iuda a mers să locuiască temporar în țara Moabului, el și soția lui și cei doi fii ai lui. Și numele bărbatului era Elimelec și numele soției lui, Naomi, și numele celor doi fii ai lui erau Mahlon și Chilion, efratiți din Betleem-Iuda. Și au venit în țara Moabului și au rămas acolo. Și Elimelec, soțul lui Naomi, a murit; și ea a fost lăsată cu cei doi fii ai ei. Și ei și-au luat soții dintre femeile Moabului, numele uneia era Orpa și numele celeilalte, Rut; și au locuit acolo cam zece ani. Și Mahlon și Chilion au murit de asemenea amândoi; și femeia a fost lăsată fără cei doi fii ai ei și fără soțul ei. Atunci s-a ridicat cu nurorile ei să se întoarcă din țara Moabului; fiindcă auzise în țara Moabului cum DOMNUL cercetase pe poporul său, dându-le pâine. De aceea a ieșit din locul unde era și cele două nurori ale ei au ieșit împreună cu ea; și au pornit la drum să se întoarcă în țara lui Iuda. Și Naomi le-a spus celor două nurori ale ei: Duceți-vă, întoarceți-vă fiecare la casa mamei sale; DOMNUL să se poarte bine cu voi, precum și voi v-ați purtat cu cei morți și cu mine. DOMNUL să vă dea să găsiți odihnă, fiecare în casa soțului ei. Apoi le-a sărutat; iar ele și-au ridicat vocea și au plâns. Și i-au spus: Ne vom întoarce negreșit cu tine la poporul tău. Iar Naomi a spus: Întoarceți-vă, fiicele mele, de ce să mergeți cu mine? Mai sunt încă fii în pântecele meu ca să fie soții voștri? Întoarceți-vă, fiicele mele, duceți-vă; fiindcă sunt prea bătrână să am soț. Dacă aș spune: Am speranță, dacă aș avea un soț chiar în această noapte și de asemenea aș naște fii, Ați aștepta pentru ei până când ar fi mari? Ați sta pentru ei fără a avea soți? Nu, fiicele mele; fiindcă sunt mâhnită mult pentru voi, pentru că mâna lui Dumnezeu a ieșit împotriva mea. Și ele și-au ridicat vocea și au plâns din nou; și Orpa a sărutat pe soacra ei, dar Rut s-a lipit de ea. Și a spus: Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei; întoarce-te și tu după cumnata ta. Și Rut a spus: Nu mă ruga să te părăsesc, sau să mă întorc și să nu te urmez, fiindcă oriunde mergi, voi merge și eu; și unde găzduiești tu, voi găzdui și eu; poporul tău va fi poporul meu, și Dumnezeul tău, Dumnezeul meu. Unde mori tu, voi muri și eu, și acolo voi fi îngropată; astfel să îmi facă DOMNUL, și de asemenea mai mult, dacă altceva decât moartea mă va despărți de tine. Când a văzut că era hotărâtă să meargă cu ea, atunci a încetat să îi mai vorbească. Astfel ele două au mers până au ajuns la Betleem. Și s-a întâmplat, când au ajuns la Betleem, că toată cetatea s-a pus în mișcare în jurul lor; iar ei au spus: Este aceasta Naomi? Și ea le-a spus: Nu mă numiți Naomi, numiți-mă Mara, fiindcă Cel Atotputernic s-a purtat foarte amar cu mine. Am plecat plină, și DOMNUL m-a adus înapoi acasă deșartă; de ce mă numiți Naomi, văzând că DOMNUL a mărturisit împotriva mea, și Cel Atotputernic m-a chinuit?
Rut 1:1-21 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în țară. Un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu nevasta și cei doi fii ai lui să locuiască pentru o vreme în țara Moabului. Bărbatul se numea Elimelec, nevasta lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai lui se numeau Mahlon și Chilion: erau efratiți, din Betleemul lui Iuda. Ei au ajuns în țara Moabului și au rămas acolo. Elimelec, bărbatul lui Naomi, a murit și ea a rămas cu cei doi fii ai ei, care și‑au luat neveste moabite. Una se numea Orpa, iar cealaltă se numea Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, Mahlon și Chilion au murit și ei, iar femeia a rămas fără cei doi copii și fără bărbat. Apoi, ea și nurorile ei s‑au ridicat să se întoarcă din țara Moabului, căci auziseră în țara Moabului că DOMNUL Și‑a cercetat poporul și i‑a dat pâine. Naomi a ieșit din locul în care se afla și, împreună cu cele două nurori ale ei, a pornit la drum, ca să se întoarcă în țara lui Iuda. Dar Naomi le‑a zis celor două nurori ale ei: „Faceți cale întoarsă, fiecare la casa mamei ei! DOMNUL să vă arate bunătate, după cum ați arătat și voi față de cei care au murit și față de mine! Să vă ajute DOMNUL să găsiți odihnă fiecare în casa unui bărbat!” Apoi le‑a sărutat. Ele au ridicat glasul, au plâns și i‑au zis: „Nu, ci ne vom întoarce cu tine la poporul tău!” Naomi a zis: „Întoarceți‑vă, fiicele mele! La ce bun să veniți cu mine? Mai am eu oare fii în pântece, ca să vă poată fi bărbați? Întoarceți‑vă, fiicele mele! Mergeți, căci eu sunt prea bătrână ca să mai am bărbat! Chiar dacă aș zice: «Mai am nădejde», chiar dacă în noaptea aceasta aș avea un bărbat și aș naște fii, ați mai aștepta voi până ar crește ei? Ați vrea să rămâneți nemăritate până atunci? Nu, fiicele mele! Eu sunt mai amărâtă decât voi, pentru că mâna DOMNULUI s‑a întins împotriva mea.” Atunci, ele și‑au ridicat iarăși glasul și au plâns. Orpa a sărutat‑o pe soacră‑sa de rămas‑bun, dar Rut s‑a ținut strâns de ea. Naomi i‑a zis: „Iată, cumnata ta s‑a întors la poporul ei și la dumnezeii ei. Întoarce‑te după cumnata ta!” Rut a răspuns: „Nu stărui de mine să te părăsesc și să mă întorc de la tine! Căci, încotro vei merge tu, voi merge și eu, unde vei locui tu, voi locui și eu, poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. Unde vei muri tu, voi muri și eu și acolo voi fi îngropată. Facă‑mi DOMNUL ce o vrea, dar numai moartea mă va despărți de tine!” Naomi, văzând‑o hotărâtă să meargă cu ea, n‑a mai stăruit. Au călătorit amândouă până ce au ajuns la Betleem. Pe când intrau în Betleem, toată cetatea s‑a pus în mișcare din pricina lor și femeile ziceau: „Aceasta este Naomi?” Ea le‑a zis: „Nu‑mi mai ziceți Naomi; ziceți‑mi Mara, căci Cel Atotputernic m‑a umplut de amărăciune! Am plecat în belșug, dar acum cu mâinile goale mă aduce înapoi DOMNUL. De ce să‑mi ziceți Naomi, dacă DOMNUL a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic a adus nenorocirea asupra mea?”
Rut 1:1-21 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în țară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevasta sa și cu cei doi fii ai lui să locuiască pentru o vreme în țara Moabului. Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi și cei doi fii ai lui se numeau Mahlon și Chilion: erau efratiți, din Betleemul lui Iuda. Ajungând în țara Moabului, și-au așezat locuința acolo. Elimelec, bărbatul lui Naomi, a murit și ea a rămas cu cei doi fii ai ei. Ei și-au luat neveste moabite: una se numea Orpa și cealaltă, Rut, și au locuit acolo aproape zece ani. Mahlon și Chilion au murit și ei amândoi, și Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei și fără bărbat. Apoi s-a sculat, cu nurorile ei, ca să se întoarcă în țara ei din țara Moabului, căci aflase în țara Moabului că Domnul cercetase poporul Său și-i dăduse pâine. Ea a ieșit din locul în care locuia însoțită de cele două nurori ale ei și a pornit ca să se întoarcă în țara lui Iuda. Naomi le-a zis atunci celor două nurori ale ei: „Duceți-vă și întoarceți-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să Se îndure de voi, cum v-ați îndurat și voi de cei ce au murit și de mine! Să vă dea Domnul să găsiți odihnă fiecare în casa unui bărbat!” Și le-a sărutat. Ele au ridicat glasul și au plâns; și i-au zis: „Nu, noi vom merge cu tine la poporul tău.” Naomi a zis: „Întoarceți-vă, fiicele mele! Pentru ce să veniți voi cu mine? Mai am eu oare fii în pântecele meu, ca să poată fi bărbații voștri? Întoarceți-vă, fiicele mele, și duceți-vă! Eu sunt prea bătrână ca să mă mărit din nou. Și chiar dacă aș zice că trag nădejde, chiar dacă în noaptea aceasta aș fi cu un bărbat și aș naște fii, ați mai aștepta voi până să se facă mari și ați vrea voi să nu vă măritați din pricina lor? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna Domnului s-a întins împotriva mea.” Și ele și-au ridicat glasul și iarăși au plâns. Orpa a sărutat-o pe soacra sa și a plecat, dar Rut s-a ținut de ea. Naomi i-a zis lui Rut: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei; întoarce-te și tu după cumnata ta!” Rut i-a răspuns: „Nu sta de mine să te las și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu; unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărți de tine decât moartea!” Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit. Au călătorit împreună până ce au ajuns la Betleem. Și când au intrat în Betleem, toată cetatea s-a pus în mișcare din pricina lor și femeile ziceau: „Naomi este aceasta?” Ea le-a zis: „Nu-mi mai ziceți Naomi (Plăcută); ziceți-mi Mara (Amărăciune), căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune! La plecare eram în belșug, și acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceți Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea și Cel Atotputernic m-a întristat?”
Rut 1:1-21 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Pe vremea când evreii erau guvernați de judecători, a fost o foamete în țară. Atunci, un bărbat din localitatea Betleem care aparținea de teritoriul lui Iuda, a plecat împreună cu soția lui și cu cei doi fii ai lor, ca să locuiască în zona de câmpie a Moabului ca străin. Bărbatul se numea Elimelec, soția lui se numea Naomi. Cei doi fii ai lor se numeau Mahlon și Chilion. Ei erau efratiți, originari din Betleemul care aparținea zonei locuite de urmașii lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, și-au stabilit locuința acolo. Dar Elimelec, soțul Naomei, a murit. Și astfel a rămas singură cu cei doi fii ai ei. Aceștia s-au căsătorit cu (fete) moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, cei doi fii ai Naomei – Mahlon și Chilion – au murit și ei. Atunci femeia (– mama lor –) a rămas singură: atât fără cei doi fii, cât și fără soțul ei. Și pentru că aflase că Iahve a fost binevoitor cu poporul (ei) și că i-a dat din nou pâine, a decis să plece din câmpiile Moabului împreună cu cele două nurori ale ei. Astfel a plecat Naomi împreună cu ele din zona în care locuise. Intenționau să se întoarcă (împreună) în teritoriul locuit de urmașii lui Iuda. Dar după un timp, Naomi le-a zis celor două nurori ale ei: „Plecați! Întoarceți-vă fiecare la casa mamei ei! Iahve să se poarte față de voi cu bunătatea pe care și voi ați manifestat-o față de cei care au murit și față de mine! Să facă El ca fiecare dintre voi să fie împlinită în casa viitorului soț!” Apoi le-a sărutat ca pentru ultima dată; iar ele au început să plângă. Atunci i-au zis: „Venim și noi cu tine la poporul tău!” Naomi le-a răspuns: „Nu, copilele mele! Întoarceți-vă! De ce să veniți cu mine? Mai pot eu oare să concep fii care să fie apoi soții voștri? Mergeți înapoi, copilele mele! Plecați! Eu sunt prea bătrână să mai am un soț. Chiar dacă aș zice că mai există speranță pentru mine presupunând că aș fi în această noapte cu un bărbat și aș naște fii, ați aștepta voi până vor fi ei maturi? Vă veți păstra voi pentru ei, fără să vă măritați (până atunci)? Nu, copilele mele! Amărăciunea mea este prea mare gândindu-mă la voi; pentru că mâna lui Iahve s-a îndreptat împotriva mea!” Nurorile au început iarăși să plângă. Orpa și-a sărutat soacra de rămas bun și a plecat. Dar Rut a rămas împreună cu ea. Naomi i-a zis: „Cumnata ta s-a întors la poporul ei și la zeii pe care-i slujea inițial. Du-te și tu după ea!” Rut i-a răspuns: „Nu insista să te abandonez plecând de la tine. Unde mergi tu, vreau să merg și eu. Unde locuiești tu, vreau să locuiesc și eu. Poporul tău va fi și poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi și Dumnezeul meu. Unde vei muri tu, voi muri și eu și tot acolo vreau să fiu și îngropată. Iahve să Își manifeste față de mine toată severitatea Lui dacă altceva decât moartea mă va despărți de tine!” Constatând că este decisă (irevocabil) să meargă cu ea, Naomi a încetat să îi mai vorbească la fel ca până atunci. Au plecat amândouă și au călătorit împreună, până au ajuns la Betleem. Când au intrat în Betleem, toți cei din oraș și-au manifestat interesul față de apariția lor. Femeile se întrebau: „Aceasta este Naomi?!” Dar ea le-a răspuns: „Nu mă mai numiți Naomi, ci Mara; pentru că Cel Omnipotent m-a amărât mult. Când am plecat, aveam tot ce îmi era necesar (existenței); dar Iahve m-a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiți Naomi, din moment ce Iahve – Cel Omnipotent – a pronunțat sentința, aducând (apoi) necazul împotriva mea?”
Rut 1:1-21 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Demult, prin ai istoriei zori, Pe când erau judecători Peste popor, veni în țară – Precum mai fost-a și-altă oară – O foamete, ca un blestem. Atunci, un om din Betleem, Cu soața și cu fiii lui, Luă drumul Moabului, Acolo ca să locuiască – Foamei să-i supraviețuiască. Omul acela se numea Elimelec; soață avea, Pe o femeie Efratită – Naomi, ea era numită; Primul său fiu era Mahlon, Iar cel de-al doilea, Chilion. Cu toții, Efratiți, erau Și-n Betleem, casă, aveau; Dar foametea i-a alungat Și în Moab s-au așezat, Pentru o vreme, de-au trăit. Elimelec însă-a murit Acolo-n ani-aceia grei. Naomi, cu feciorii ei, Printre străini, l-au îngropat. Cei doi feciori s-au însurat, Luându-și soațe Moabite – Orpa și Rut erau numite. În tihnă, toți au viețuit, Vreo zece ani; dar au murit Și cei doi fii: întâi Mahlon, Urmat apoi de Chilion. Astfel, Naomi s-a trezit Că orice sprijin i-a perit: Soț și feciori, de-al morții glas, Fost-au chemați; i-au mai rămas Nurorile, însă voia, Ca libertate să le dea. Dar într-o zi, când a aflat Că Dumnezeu a cercetat Pe-al Său popor și-a dăruit Pâine – căci S-a milostivit De tot norodul de Evrei – Să se întoarcă-n țara ei, Pe loc, Naomi a gândit Și-apoi, mult n-a mai zăbovit: Nurorile și le-a luat Și către Iuda, a plecat. Pe drum, a zis nurorilor: „Iată ce-aș vrea eu, dragilor: Gândit-am și-am găsit cu cale, Cum că, la casa mamei sale, Să se întoarcă, înapoi, Azi, fiecare dintre voi. Domnul, vreau, să vă ocrotească Și milă să vă dăruiască, Așa cum voi v-ați îndurat De cei care au răposat, Și cum v-ați îngrijit de mine. Dea Domnul, să vă meargă bine! Doresc să vă căsătoriți, Odihnă ca să dobândiți În casele unui bărbat.” Apoi, pe rând, le-a sărutat Și, lăcrimând, la piept, le-a strâns. Ele, în hohote, au plâns Și i-au răspuns: „Nu te lăsăm! În țara ta, noi te urmăm!” Naomi-a zis: „Mă ascultați Fetele mele! De plecați, O să vă fie mult mai bine. De ce vreți să veniți, cu mine? Iată, eu nu mai am copii! În pântece, nu mai am fii, Pe care să îi așteptați Să crească, să vi-i dau bărbați. Plecați acasă, negreșit! Eu nu pot să mă mai mărit, Și chiar dacă nădăjduiesc – Chiar de, la noapte, mă găsesc, Cu un bărbat – iar mai apoi, Voi naște fii, așteptați voi – Până când, mari, vor fi-nălțați – Și nu o să vă măritați? Nu! Nu, fiicele mele! Eu Sunt amărâtă. Dumnezeu Și-a întins mâna-n contra mea.” Nurorile, atunci, la ea, Au ridicat glasul și-au plâns. Orpa, apoi, soacra și-a strâns În brațe și s-au sărutat. După aceea și-a luat Adio, cu durere-n glas, Plecând grăbită. A rămas Naomi, singură, cu Rut, Căci de-al ei pas, ea s-a ținut. Naomi-a spus: „Cumnata ta, S-a-ntors acasă. Nu mai sta Nici tu, ci du-te, la ai tăi! Vezi? Orpa s-a dus la ai săi, La dumnezeii ce-i avea! Deci fă și tu, asemenea!” Rut a răspuns: „‘Geaba vorbești Și stărui, căci nu reușești Ca să mă-ndepărtezi, pe mine! Eu vreau ca să rămân cu tine! Unde vei merge, te urmez, Unde vei sta, și eu m-așez! Poporul tău va fi și-al meu, Iar Cel ce-ți este Dumnezeu, Și mie Domn are să-mi fie! Acolo unde o să-ți vie Moartea – unde te-or îngropa – Mormânt, și eu îmi voi săpa! Să-mi facă Domnul, ce dorește: De tine, nu mă despărțește Nimeni, doar moartea va putea!” Naomi-atunci, privind la ea, A înțeles că hotărârea O să i-o schimbe doar pieirea. Astfel, nu a mai stăruit, Ci împreună au pornit, Spre Betleem. Când au ajuns Și în cetate au pătruns, Prezența lor a provocat Un freamăt ce a tulburat Cetate și locuitori. Toți le priveau, întrebători, Și-ntre femei, se șușotea: „Oare, femeia aceea, Nu e Naomi?” – se-ntrebau Și lung, în urma ei, priveau. „Naomi” – tălmăcit, „Plăcută” – Era-n cetate, cunoscută, De toți locuitorii ei. Ea a vorbit, către femei: „Naomi”, nu mă mai numiți! Spuneți-mi „Mara”, căci să știți Că Dumnezeu m-a apăsat Și cu tristețe m-a-ncărcat, Încât, cuvinte n-am a spune” – „Mara” înseamnă „Amărăciune” – „Aici, cât încă mai eram, Un trai îmbelșugat aveam; Și-acuma, iată: înapoi, M-aduce Dumnezeu, la voi, Cu mâna goală. N-am nimic! Am pierdut tot. De-aceea zic: „Naomi”, nu mă mai numiți, Când Cel Puternic – precum știți – Atât de mult, m-a întristat.”
Rut 1:1-21 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Pe vremea când conduceau judecătorii, a fost o foamete în țară. Un om din Betleémul lui Iúda a plecat să locuiască în câmpiile Moábului împreună cu soția și cei doi fii ai săi. Numele omului era Elimélec, numele soției sale era Noémi, iar numele celor doi fii erau Mahlón și Chilión. Erau din Efráta, din Betleémul lui Iúda. Au ajuns în câmpia Moábului și au locuit acolo. Elimélec, soțul lui Noémi, a murit și ea a rămas cu cei doi fii ai ei. Ei și-au luat soții [dintre fetele] din Moáb. Una se numea Orpá și cealaltă Rut, și au locuit acolo cam zece ani. Au murit și cei doi, Mahlón și Chilión, și Noémi a rămas fără cei doi fii ai ei și fără soț. S-au ridicat ea și nurorile sale și s-au întors din câmpiile Moábului, pentru că au auzit în câmpiile Moábului că Domnul și-a vizitat poporul și i-a dat pâine. Ea a ieșit din locul în care locuia – cele două nurori ale ei erau cu ea – și a pornit la drum ca să se întoarcă în țara lui Iúda. Noémi le-a zis celor două nurori ale ei: „Mergeți și întoarceți-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să aibă îndurare de voi așa cum voi ați avut îndurare față de cei care au murit și față de mine! Să vă dea Domnul să găsiți odihnă, fiecare în casa soțului ei!”. Le-a sărutat, iar ele și-au ridicat glasul și au plâns. I-au zis: „Nu, ci ne vom întoarce cu tine la poporul tău!”. Noémi le-a zis: „Întoarceți-vă, fiicele mele! Pentru ce să veniți voi cu mine? Mai am eu oare fii în sânul meu ca să poată deveni soții voștri? Întoarceți-vă, fiicele mele, și mergeți! Eu sunt prea bătrână ca să mă mărit din nou, sau dacă aș spune că mai am speranță că în această noapte aș fi a unui soț și aș naște fii, ați aștepta voi până să crească mari și ați aștepta voi fără ca să aveți soți? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna Domnului este împotriva mea”. Ele și-au ridicat din nou glasul și au plâns. Orpá a sărutat-o pe soacra ei, iar Rut a rămas cu ea. [Noémi] a zis [către Rut]: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei; întoarce-te și tu după cumnata ta!”. Rut a răspuns: „Nu insista să te părăsesc și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu, unde te vei odihni tu, mă voi odihni și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Așa să-mi facă Domnul – ba și mai rău –: numai moartea mă va despărți de tine!”. Când [Noémi] a văzut că era hotărâtă să meargă cu ea, a încetat să-i mai vorbească. Au mers amândouă până când au ajuns la Betleém. Când au intrat în Betleém, toată cetatea s-a pus în mișcare din cauza lor, iar [femeile] ziceau: „Aceasta este Noémi!”. Ea le-a zis: „Nu-mi mai ziceți Noémi, ci spuneți-mi Mara, căci Cel Atotputernic m-a amărât foarte mult. Când am plecat eram în belșug și Domnul mă aduce înapoi cu [mâinile] goale. De ce să-mi mai ziceți Noémi când Domnul s-a declarat împotriva mea și Cel Atotputernic mi-a făcut rău?”.
Rut 1:1-21 Noua Traducere Românească (NTR)
Pe vremea când judecau judecătorii, a fost o foamete în țară. Atunci, un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soția lui și cu cei doi fii ai săi să locuiască temporar în câmpiile Moabului. Bărbatul se numea Elimelek, soția lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai săi se numeau Mahlon și Chilion. Ei erau efratiți din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, s-au stabilit acolo. Însă Elimelek, soțul lui Naomi, a murit, și ea a rămas astfel singură cu cei doi fii ai ei. Aceștia s-au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, cei doi, adică Mahlon și Chilion, au murit și ei, astfel încât femeia a rămas singură, fără cele două odrasle ale ei și fără soțul său. Atunci ea s-a ridicat, împreună cu nurorile ei, ca să se întoarcă acasă din câmpiile Moabului, căci, în timp ce era în regiunea Moabului, auzise că DOMNUL Își cercetase poporul și îi dăduse hrană. Ea a ieșit din locul în care se afla, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Și au plecat la drum ca să se întoarcă în țara lui Iuda. Naomi le-a zis totuși celor două nurori ale ei: ‒ Plecați! Întoarceți-vă fiecare la casa mamei sale! DOMNUL să Se poarte față de voi cu bunătatea cu care și voi v-ați purtat față de cei ce au murit și față de mine! Să dea DOMNUL ca fiecare dintre voi să găsească odihnă în casa viitorului soț! Apoi le-a sărutat, iar ele și-au ridicat glasul și au plâns. Ele i-au zis: ‒ Nu! Vom merge cu tine la poporul tău. Dar Naomi a răspuns: ‒ Întoarceți-vă, fetele mele! De ce să veniți cu mine? Mai am eu oare fii în pântecul meu, care să vă fie apoi soți? Întoarceți-vă, fetele mele! Plecați! Căci eu sunt prea bătrână să mă mai mărit. Chiar dacă aș zice că mai este speranță pentru mine, chiar dacă m-aș mărita în noaptea aceasta și aș naște fii, ați aștepta voi până s-ar face mari? V-ați păstra voi pentru ei, fără să vă măritați? Nu, fetele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, căci mâna DOMNULUI s-a întins împotriva mea. Ele și-au ridicat glasul și au plâns din nou. Orpa a sărutat-o pe soacra sa și a plecat, dar Rut s-a ținut de ea. Naomi a zis: ‒ Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei. Du-te și tu după cumnata ta. Rut a răspuns: ‒ Nu insista să te părăsesc și să plec de la tine. Căci unde mergi tu, voi merge și eu. Unde vei înnopta tu, voi înnopta și eu. Poporul tău va fi și poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. Unde vei muri tu, voi muri și eu, și tot acolo voi fi și îngropată. DOMNUL să Se poarte cu mine cu toată asprimea dacă altceva, în afară de moarte, mă va despărți de tine! Văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să-i mai vorbească astfel. Cele două au călătorit până au ajuns la Betleem. Când au intrat în Betleem, în toată cetatea a fost multă forfotă pe seama lor. Femeile se întrebau: ‒ Aceasta este Naomi? Ea le-a zis: ‒ Nu mă mai numiți Naomi, ci numiți-mă Mara, pentru că Cel Atotputernic m-a amărât mult. Când am plecat aveam de toate, dar DOMNUL m-a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiți Naomi, de vreme ce DOMNUL a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic a adus necazul asupra mea?
Rut 1:1-21 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în țară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevastă-sa și cu cei doi fii ai lui să locuiască pentru o vreme în țara Moabului. Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi și cei doi fii ai lui se numeau Mahlon și Chilion: erau efratiți, din Betleemul lui Iuda. Ajungând în țara Moabului, și-au așezat locuința acolo. Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, și ea a rămas cu cei doi fii ai ei. Ei și-au luat neveste moabite. Una se numea Orpa și cealaltă, Rut și au locuit acolo aproape zece ani. Mahlon și Chilion au murit și ei amândoi, și Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei și fără bărbat. Apoi s-a sculat, ea și nurorile ei, ca să se întoarcă în țara ei din țara Moabului, căci aflase în țara Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său și-i dăduse pâine. Ea a ieșit din locul în care locuia însoțită de cele două nurori ale ei și a pornit ca să se întoarcă în țara lui Iuda. Naomi a zis atunci celor două nurori ale ei: „Duceți-vă și întoarceți-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să Se îndure de voi, cum v-ați îndurat și voi de cei ce au murit și de mine! Să vă dea Domnul să găsiți odihnă, fiecare în casa unui bărbat!” Și le-a sărutat. Ele au ridicat glasul și au plâns; și i-au zis: „Nu, noi vom merge cu tine la poporul tău.” Naomi a zis: „Întoarceți-vă, fiicele mele! Pentru ce să veniți voi cu mine? Mai am eu oare fii în pântecele meu, ca să poată fi bărbații voștri? Întoarceți-vă, fiicele mele, și duceți-vă! Eu sunt prea bătrână ca să mă mărit din nou. Și chiar dacă aș zice că trag nădejde, chiar dacă în noaptea aceasta aș fi cu un bărbat și aș naște fii, ați mai aștepta voi până să se facă mari și ați vrea voi să nu vă măritați din pricina lor? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna Domnului s-a întins împotriva mea.” Și ele au ridicat glasul și iarăși au plâns. Orpa a sărutat pe soacră-sa și a plecat, dar Rut s-a ținut de ea. Naomi a zis către Rut: „Iată, cumnată-ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei; întoarce-te și tu după cumnată-ta.” Rut a răspuns: „Nu sta de mine să te las și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu; unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărți de tine decât moartea!” Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit. Au călătorit împreună până ce au ajuns la Betleem. Și când au intrat în Betleem, toată cetatea s-a pus în mișcare din pricina lor și femeile ziceau: „Naomi este aceasta?” Ea le-a zis: „Nu-mi mai ziceți Naomi (Plăcută), ziceți-mi Mara (Amărăciune), căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune. La plecare eram în belșug, și acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceți Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea și Cel Atotputernic m-a întristat?”