YouVersion
Pictograma căutare

Romani 8:22-32

Romani 8:22-32 Noua Traducere Românească (NTR)

Noi știm că, până acum, întreaga creație geme și suferă durerile nașterii. Dar nu numai ea, ci și noi înșine, care avem cel dintâi rod al Duhului, gemem în noi înșine, așteptând cu ardoare înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Căci în baza acestei speranțe am fost mântuiți. Dar o speranță care se vede nu mai este speranță! Fiindcă cine mai speră în ceea ce vede deja? Dacă însă sperăm în ceea ce nu vedem, atunci așteptăm cu ardoare și răbdare. În același fel, Duhul ne ajută în neputința noastră, pentru că nu știm cum ar trebui să ne rugăm, ci Duhul Însuși mijlocește cu suspine nerostite. Însă Cel Care cercetează inimile, cunoaște care este gândirea Duhului, pentru că Acesta mijlocește pentru sfinți în acord cu voia lui Dumnezeu. Noi știm că toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemați în acord cu planul Său. Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte, El i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, astfel încât Acesta să fie întâiul născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; pe aceia pe care i-a chemat, i-a și îndreptățit; iar pe aceia pe care i-a îndreptățit, i-a și glorificat. Ce vom spune deci despre aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, Care nu Și-a cruțat propriul Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui, împreună cu El, toate lucrurile?

Romani 8:22-32 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)

Ştim că întreaga creaţie suspină şi suferă în durerile naşterii; şi nu doar ea, ci şi noi, cei care avem primele roade ale Duhului, suspinăm în noi aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Căci prin nădejde am fost mântuiţi; dar nădejdea care se vede nu mai este nădejde, fiindcă cine nădăjduieşte ceea ce vede deja? Dar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare. De asemenea, şi Duhul ne vine în ajutor în slăbiciunea noastră, fiindcă nu ştim pentru ce trebuie să ne rugăm, dar Duhul Însuşi se roagă pentru noi cu suspine de negrăit. Iar Cel care cercetează inimile ştie care este gândul Duhului, pentru că El se roagă pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. Ştim deci că celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor ce sunt chemaţi după planul Său, totul le este rânduit spre bine. Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi rânduit mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâiul născut dintre mulţi fraţi. Iar pe cei pe care i-a rânduit mai dinainte, pe aceştia i-a şi chemat; iar pe cei pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptăţit; şi pe cei pe care i-a îndreptăţit, pe aceştia i-a şi preamărit. Deci ce vom spune despre acestea? Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră? El, care nu L-a cruţat nici măcar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cu cât mai mult nu ne va dărui totul împreună cu El?

Romani 8:22-32 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Deoarece știm că toată creația împreună geme și împreună suferă durerile nașterii până acum. Și nu numai ele, dar și noi înșine, care avem primele roade ale Duhului, chiar noi gemem în noi înșine așteptând adopția fiilor, adică răscumpărarea trupului nostru. Fiindcă suntem salvați prin speranță; dar speranța văzută nu este speranță; căci de ce ar mai spera cineva pentru ceea ce se poate vedea? Dar dacă sperăm pentru ceea ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. Tot astfel Duhul de asemenea ajută neputințelor noastre; fiindcă nu știm pentru ce să ne rugăm cum ar trebui; dar Duhul însuși mijlocește pentru noi cu gemete de nespus. Și cel care cercetează inimile știe care este mintea Duhului, pentru că mijlocește pentru sfinți conform voii lui Dumnezeu. Și știm că toate lucrează împreună pentru binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, celor chemați conform scopului său. Pentru că pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a și predestinat să fie făcuți conform chipului Fiului său, ca el să fie întâiul născut între mulți frați. Mai mult, pe cei care i-a predestinat, pe aceia i-a și chemat; și pe cei pe care i-a chemat, i-a și declarat drepți; și pe cei pe care i-a declarat drepți, i-a și glorificat. Ce vom spune atunci față de acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră? El care nu a cruțat pe propriul său Fiu, ci l-a predat pentru noi toți, cum nu ne va dărui de asemenea toate lucrurile cu el?

Romani 8:22-32 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)

Dar știm că, până acum, toată creația suspină și suferă chinurile facerii. Și nu numai ea, ci și cei care au cele dintâi roade ale Duhului: noi înșine suspinăm în sinea noastră și așteptăm înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Căci cu nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, căci cine nădăjduiește ceea ce se vede? În schimb, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. Tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel care cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți potrivit voii lui Dumnezeu. Știm că toate lucrează împreună spre binele celor ce‑L iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după planul Său. Căci pe aceia pe care i‑a cunoscut mai dinainte i‑a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Întâiul Născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i‑a hotărât mai dinainte i‑a și chemat, și pe aceia pe care i‑a chemat i‑a și îndreptățit, iar pe aceia pe care i‑a îndreptățit i‑a și proslăvit. Deci ce vom zice noi despre toate acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care nu L‑a cruțat nici pe propriul Său Fiu, ci L‑a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui totul fără plată împreună cu El?

Romani 8:22-32 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

Dar știm că, până în ziua de azi, toată firea suspină și suferă durerile nașterii. Și nu numai ea, dar și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel ce cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu. De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat i-a și socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți i-a și proslăvit. Deci ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care nu L-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?

Romani 8:22-32 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Dar noi știm că până acum, toată creația trăiește suferind durerile specifice nașterii. Și această suferință nu este specifică doar celorlalte organisme create; ci chiar și noi care avem Spiritul ca un acont al binecuvântărilor viitoare, gemem așteptând înfierea care va aduce reabilitarea corpului nostru. De fapt, acesta este finalul pe care îl implică salvarea noastră; și sperăm că așa se va și întâmpla. Dar, desigur că atunci când vedem că deja s-a întâmplat ce am sperat, nu mai avem nevoie de speranță! Cine oare continuă să spere că se va întâmpla un lucru deja realizat? Dar când sperăm să se întâmple un lucru pe care încă nu îl vedem, așteptăm cu răbdare. Astfel, Spiritul ne ajută atunci când suntem slabi și nu știm pentru ce să ne rugăm. El face acest lucru pledând pentru noi prin insistențe fără cuvinte (în fața lui Dumnezeu). Dar Cel care evaluează inimile (oamenilor), știe care este gândirea Spiritului și că El pledează în favoarea sfinților, conform dorinței lui Dumnezeu (pentru ei). În același timp, știm că toate lucrurile conlucrează spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. Ei sunt cei chemați și incluși în planul Său. Chiar înainte de a crea lumea, Dumnezeu a știut cine sunt aceștia; și a decis cu privire la ei că le va oferi posibilitatea să fie asemănători cu imaginea Fiului Său, pentru ca El să fie astfel „primul născut” dintre mai mulți „frați”. Dumnezeu i-a chemat apoi pe cei pentru care decisese anticipat aceste lucruri. Iar pe cei chemați de El, i-a considerat corecți; și celor considerați corecți, le-a oferit glorie. Ce vom spune în legătură cu aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? Dumnezeu nu a ezitat să Își dea (ca să moară) chiar pe propriul Său Fiu; și a făcut acest lucru pentru noi toți! Deci, oare nu ne va oferi toate celelalte lucruri împreună cu El?

Romani 8:22-32 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

Noi știm că firii îi e greu, Căci, de durere, este plină Și, până astăzi, ea suspină Și suferă chinul cel mare, Pe care nașterea îl are. Și nu doar ea – vedeți și voi – Suferă-acuma, ci și noi – Aceia cari am dobândit Primele roade ce-au venit Din partea Duhului – când stăm Și, înfierea, așteptăm – Adică o răscumpărare A trupurilor pieritoare. Căci în nădejdea asta, noi Ajuns-am mântuiți, apoi. Însă, nădejdea ce se vede, Nu-i mai nădejdea-n cari se crede; Pentru că-n ceea ce zărești, Mai poți ca să nădăjduiești? Pe când, însă, dacă noi știm, Mereu, ca să nădăjduim În ceea ce noi nu vedem, Răbdare, s-așteptăm, avem. Dar Duhul, sprijin ni S-a dat, Și ne ajută, ne-ncetat, În slăbiciune, căci nu știm, Când ne rugăm, cum să vorbim. De-aceea, Duhul mijlocește Și-n locul nostru, El vorbește, Scoțând suspine negrăite, Spre a fi, rugile, primite. Iar Cel care, din cer, scrutează Și, inimile, cercetează, Vede dorința Duhului Și știe năzuința Lui; Astfel dar, Duhul ostenește Și, pentru sfinți, El mijlocește, În față stând, la Dumnezeu, După a Lui voie, mereu.” „Pe de-altă parte, s-a vădit Că lucrurile – negreșit – Întotdeauna, se adună, Și că lucrează împreună, Numai spre binele celor Cari dovedit-au – fraților – Că Îl iubesc pe Dumnezeu, Deci, pentru cei chemați, mereu, Să fie după planul Lui, Deci, după placul Domnului. Pe cei pe cari i-a cunoscut, Mai dinainte i-a știut Și-a hotărât ca ei să vie Mai dinainte, ca să fie, Apoi, asemeni chipului Pe care-l are Fiul Lui, Ca între mai mulți frați, astfel, Să poată fi Cel dintâi, El. Pe-acei care, mai dinainte I-a hotărât – luați aminte – Că El, pe dată, i-a chemat, Iar după ce i-a adunat, I-a socotit neprihăniți. Pe cei ce-s astfel socotiți – Pe care El i-a hărăzit – În urmă, i-a și proslăvit. Deci, ce va spune orișicare, În fața ăstor lucruri, oare? Dacă e Dumnezeu cu noi, Cine ne e-mpotrivă-apoi? Pe al Său Fiu, nu L-a cruțat, Ci jertfă, pentru noi, L-a dat. Și-atuncea, cum oare – odată – Nu ne va da, fără de plată, Orișice lucru, cari, astfel, Va fi primit cu tot cu El?

Romani 8:22-32 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)

De fapt, noi știm că toată creația suspină și suferă durerile unei nașteri până în timpul de acum, dar nu numai ea, ci și noi, cei care avem ca prim dar [al lui Dumnezeu] Duhul, și noi suspinăm în noi înșine, așteptând înfierea și răscumpărarea trupului nostru; căci în speranță am fost mântuiți. Dar speranța care se vede nu este speranță, deoarece cum ar putea spera cineva ceea ce vede? Însă dacă sperăm ceea ce nu vedem, atunci așteptăm cu răbdare. De asemenea, și Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că nu știm ce să cerem în rugăciune așa cum se cuvine, dar Duhul însuși intervine pentru noi cu suspine negrăite. Însă cel care cercetează inimile știe care este dorința Duhului; adică intervine în favoarea sfinților după voința lui Dumnezeu. De fapt, știm că toate conlucrează spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care sunt chemați după planul lui. Căci pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a și rânduit să fie asemenea chipului Fiului său, așa încât el să fie primul născut între mulți frați; pe cei pe care de mai înainte i-a rânduit, i-a și chemat; pe cei pe care i-a chemat, i-a și justificat; pe cei pe care i-a justificat, pe aceștia i-a și glorificat. Așadar, ce vom spune cu privire la acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care nu l-a cruțat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toți, cum nu ne va dărui toate împreună cu el?

Romani 8:22-32 Noua Traducere Românească (NTR)

Noi știm că, până acum, întreaga creație geme și suferă durerile nașterii. Dar nu numai ea, ci și noi înșine, care avem cel dintâi rod al Duhului, gemem în noi înșine, așteptând cu ardoare înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Căci în baza acestei speranțe am fost mântuiți. Dar o speranță care se vede nu mai este speranță! Fiindcă cine mai speră în ceea ce vede deja? Dacă însă sperăm în ceea ce nu vedem, atunci așteptăm cu ardoare și răbdare. În același fel, Duhul ne ajută în neputința noastră, pentru că nu știm cum ar trebui să ne rugăm, ci Duhul Însuși mijlocește cu suspine nerostite. Însă Cel Care cercetează inimile, cunoaște care este gândirea Duhului, pentru că Acesta mijlocește pentru sfinți în acord cu voia lui Dumnezeu. Noi știm că toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemați în acord cu planul Său. Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte, El i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, astfel încât Acesta să fie întâiul născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; pe aceia pe care i-a chemat, i-a și îndreptățit; iar pe aceia pe care i-a îndreptățit, i-a și glorificat. Ce vom spune deci despre aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, Care nu Și-a cruțat propriul Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui, împreună cu El, toate lucrurile?

Romani 8:22-32 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Dar știm că, până în ziua de azi, toată firea suspină și suferă durerile nașterii. Și nu numai ea, dar și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel ce cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu. De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat, și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit. Deci ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?