YouVersion
Pictograma căutare

Romani 8:22-32

Romani 8:22-32 BVA

Dar noi știm că până acum, toată creația trăiește suferind durerile specifice nașterii. Și această suferință nu este specifică doar celorlalte organisme create; ci chiar și noi care avem Spiritul ca un acont al binecuvântărilor viitoare, gemem așteptând înfierea care va aduce reabilitarea corpului nostru. De fapt, acesta este finalul pe care îl implică salvarea noastră; și sperăm că așa se va și întâmpla. Dar, desigur că atunci când vedem că deja s-a întâmplat ce am sperat, nu mai avem nevoie de speranță! Cine oare continuă să spere că se va întâmpla un lucru deja realizat? Dar când sperăm să se întâmple un lucru pe care încă nu îl vedem, așteptăm cu răbdare. Astfel, Spiritul ne ajută atunci când suntem slabi și nu știm pentru ce să ne rugăm. El face acest lucru pledând pentru noi prin insistențe fără cuvinte (în fața lui Dumnezeu). Dar Cel care evaluează inimile (oamenilor), știe care este gândirea Spiritului și că El pledează în favoarea sfinților, conform dorinței lui Dumnezeu (pentru ei). În același timp, știm că toate lucrurile conlucrează spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. Ei sunt cei chemați și incluși în planul Său. Chiar înainte de a crea lumea, Dumnezeu a știut cine sunt aceștia; și a decis cu privire la ei că le va oferi posibilitatea să fie asemănători cu imaginea Fiului Său, pentru ca El să fie astfel „primul născut” dintre mai mulți „frați”. Dumnezeu i-a chemat apoi pe cei pentru care decisese anticipat aceste lucruri. Iar pe cei chemați de El, i-a considerat corecți; și celor considerați corecți, le-a oferit glorie. Ce vom spune în legătură cu aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? Dumnezeu nu a ezitat să Își dea (ca să moară) chiar pe propriul Său Fiu; și a făcut acest lucru pentru noi toți! Deci, oare nu ne va oferi toate celelalte lucruri împreună cu El?

Citește Romani 8

Videoclipuri pentru Romani 8:22-32