Romani 10:17-21
Romani 10:17-21 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Deci credința vine în urma auzirii mesajului; iar acest mesaj este proclamat prin Cuvântul lui Cristos. Acum eu întreb: oare nu au auzit ei? Ba da! Scriptura confirmă: „Vocea lor a fost auzită pe tot pământul și cuvintele lor au ajuns până la marginile lui.” Dar eu mai întreb: oare poporul Israel nu a înțeles acel mesaj? Ba da! De fapt, în primul rând, Moise a zis: „Vă voi provoca gelozia prin niște oameni care nu sunt (constituiți ca) un popor; și voi folosi o națiune primitivă pentru a vă face să vă mâniați!” Apoi, Isaia este atât de curajos, încât profețește astfel: „Am fost găsit de cei care nu Mă căutau; și M-am revelat celor care nu întrebau de Mine!” Dar despre Israel, (Dumnezeu, prin același Isaia,) spune: „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un popor neascultător și care Mi se opune…”
Romani 10:17-21 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Prin urmare, credinţa vine din auzirea cuvântului, iar auzirea este prin cuvintele lui Hristos. Dar întreb: Oare n-au auzit ei? Dimpotrivă. Vestirea lor a ajuns pe tot pământul şi cuvintele lor până la marginile lumii. Dar întreb: Nu cumva Israel nu a înţeles? Moise spune cel dintâi: Vă voi întărâta râvna prin oameni care nu sunt un popor şi vă voi aţâţa mânia printr-un popor nepriceput. Isaia îndrăzneşte şi zice: Am fost aflat de cei care nu Mă căutau şi m-am arătat celor ce nu întrebau de Mine. Dar către Israel zice: Toată ziua mi-am întins mâinile către un popor neascultător şi sfidător.
Romani 10:17-21 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Astfel credința vine prin auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu. Dar eu spun: Nu au auzit ei? Da, într-adevăr, sunetul lor a mers pe tot pământul și cuvintele lor până la marginile lumii. Dar eu spun: Nu a știut Israel? Întâi, Moise spune: Eu vă voi provoca la gelozie prin cei ce nu sunt popor, vă voi mânia printr-o națiune stricată. Iar Isaia este foarte cutezător și spune: Am fost găsit de cei ce nu m-au căutat; am fost făcut cunoscut celor ce nu întrebau de mine. Dar lui Israel îi spune: Toată ziua mi-am întins mâinile spre un popor neascultător și împotrivitor cu vorba.
Romani 10:17-21 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. Dar eu întreb: „N‑au auzit ei?” Dimpotrivă, pe tot pământul a răsunat glasul lor și până la marginile lumii, cuvintele lor . Dar întreb iarăși: „Oare n‑a cunoscut Israel lucrul acesta?” Mai întâi spune Moise: Vă voi întărâta la gelozie prin cei care nu sunt un neam, printr‑un neam fără pricepere vă voi stârni mânia. Iar Isaia îndrăznește și spune: Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M‑am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine. Pe când către Israel zice: Toată ziua Mi‑am întins mâinile spre un popor neascultător și care întoarce vorba.
Romani 10:17-21 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. Dar eu întreb: n-au auzit ei? Ba da, căci „glasul lor a răsunat prin tot pământul, și cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii”. Dar întreb iarăși: n-a știut Israel lucrul acesta? Ba da, căci Moise, cel dintâi, zice: „Vă voi întărâta la pizmă prin ceea ce nu este neam, vă voi ațâța mânia printr-un neam fără pricepere.” Și Isaia merge cu îndrăzneala până acolo că zice: „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine”, pe când despre Israel zice: „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit și împotrivitor la vorbă.”
Romani 10:17-21 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Credința, deci, pentru oricine, În urma auzirii, vine; Iar auzirea – pe pământ – Doar prin al lui Hristos Cuvânt, Poate să vină, dragii mei. Întreb dar: „N-au auzit ei?” Ba da, pentru că, negreșit, Ale lor glasuri au vorbit, Pe fața-ntregului pământ, Și a pătruns al lor cuvânt În orișicare loc, și-anume, Până la margine de lume.” Dar, întreb iarăși: „Israel, Nu a știut lucrul acel?” Ba da, căci Moise, negreșit, E cel dintâi cari le-a vorbit: „La pizmă, iată, că pe voi, Am să vă întărât apoi, Prin cei care nu sunt chemați A fi un neam și, ațâțați, Aveți a fi printr-un neam care, Pic de pricepere, nu are.” Isaia, însă, îndrăznește Mai mult și astfel le vorbește: „Iată, acuma, M-au aflat, Cei care nu M-au căutat; Și au ajuns a Mă ști bine, Cei care nu-ntrebau de Mine.” Pe când, însă, de Israel, El a vorbit, în acest fel: „În toate zilele-nadins, Mâinile Mele s-au întins Spre un norod cari, răzvrătit – Neîncetat – s-a dovedit, Și care este un popor – La vorbă – împotrivitor.”
Romani 10:17-21 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Deci credința vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos. Dar eu zic: poate că nu au auzit? Dimpotrivă: „Glasul lor a străbătut tot pământul și cuvintele lor [au ajuns] până la marginile lumii”. Însă mai zic: poate că Israél nu a înțeles? Moise spune cel dintâi: „Eu vă voi face geloși pe [cei care] nu [erau] un popor; voi aprinde mânia voastră împotriva unui neam nechibzuit”, iar Isaía îndrăznește să spună: „Am fost găsit de cei care nu mă căutau, m-am făcut cunoscut celor care nu întrebau de mine”. Dar despre Israél spune: „Toată ziua mi-am întins mâinile către un popor neascultător și răzvrătit”.
Romani 10:17-21 Noua Traducere Românească (NTR)
Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos. Însă eu întreb: n-au auzit ei? Ba da! „Glasul lor a străbătut întreg pământul, și cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii“. Însă eu întreb: oare n-a înțeles Israel? Mai întâi, Moise spune: „Eu vă voi provoca la gelozie prin cei ce nu sunt o națiune; vă voi mânia printr-o națiune fără pricepere“. Iar Isaia îndrăznește și spune: „M-am lăsat găsit de cei ce nu Mă căutau. M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine“. Însă, despre Israel, spune: „Toată ziua Mi-am întins mâinile către un popor neascultător și împotrivitor“.
Romani 10:17-21 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. Dar eu întreb: „N-au auzit ei?” Ba da, căci „glasul lor a răsunat prin tot pământul și cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii”. Dar întreb iarăși: „N-a știut Israel lucrul acesta?” Ba da, căci Moise, cel dintâi, zice: „Vă voi întărâta la pizmă prin ceea ce nu este neam, vă voi ațâța mânia printr-un neam fără pricepere.” Și Isaia merge cu îndrăzneala până acolo că zice: „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.” Pe când, despre Israel zice: „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit și împotrivitor la vorbă.”