Psalmul 42:9-10
Psalmul 42:9-10 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Voi spune lui Dumnezeu stânca mea: De ce m-ai uitat? De ce umblu jelind sub oprimarea dușmanului? Precum cu o sabie în oasele mele dușmanii mei mă ocărăsc, în timp ce îmi spun zilnic: Unde este Dumnezeul tău?
Psalmul 42:9-10 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
De aceea Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „Pentru ce mă uiți? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea vrăjmașului?” Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia când mă batjocoresc vrăjmașii mei și-mi zic neîncetat: „Unde este Dumnezeul tău?”
Psalmul 42:9-10 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Îi zic lui Dumnezeu care este stânca mea: „De ce m-ai uitat? De ce trebuie să umblu supărat și dominat de dușman? Când mă ridiculizează persecutorii mei, zicând mereu: «Unde este Dumnezeul tău?», mă simt ca atunci când mi-ar fi sfărâmate oasele!
Psalmul 42:9-10 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
De-aceea, Lui, cari se vădea Precum că este Stânca mea, Vreau să Îi pun o întrebare: „De ce mă uiți acuma, oare? De ce să umblu întristat, De toți dușmanii apăsat?” Îmi simt bietele oase, toate, Parcă-s de sabie sfărmate, De câte ori mă întâlnesc Dușmanii mei și îmi vorbesc Plini de dispreț și cu gând rău: „Unde e Dumnezeul tău?”
Psalmul 42:9-10 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Ziua îmi trimite Domnul îndurarea sa și noaptea cântarea lui mă însoțește ca o rugăciune către Dumnezeul vieții mele. Îi spun lui Dumnezeu, stânca mea: „De ce m-ai uitat? De ce umblu mâhnit, oprimat de dușmanii [mei]?”.
Psalmul 42:9-10 Noua Traducere Românească (NTR)
Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „De ce m-ai uitat? De ce să umblu întristat, asuprit de dușman?“. Ca zdrobirea oaselor este batjocura dușmanilor mei, când îmi zic toată ziua: „Unde este Dumnezeul tău?“.
Psalmul 42:9-10 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
De aceea zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „Pentru ce mă uiți? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea vrăjmașului?” Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia când mă batjocoresc vrăjmașii mei și-mi zic neîncetat: „Unde este Dumnezeul tău?”