Psalmul 119:1-10
Psalmul 119:1-10 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului! Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor, care nu săvârșesc nicio nelegiuire și umblă în căile Lui! Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfințenie. O, de ar ținti căile mele la păzirea orânduirilor Tale! Atunci nu voi roși de rușine la vederea tuturor poruncilor Tale! Te voi lăuda cu inimă neprihănită când voi învăța legile dreptății Tale. Vreau să păzesc orânduirile Tale: nu mă părăsi de tot! Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.
Psalmul 119:1-10 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Cei care trăiesc în integritate, urmărind să respecte legea lui Iahve, sunt oameni fericiți. Tot fericiți sunt și aceia care țin cont de (tot) ce a spus El și care Îl caută cu toată inima lor. Ei nu comit nicio nedreptate și merg permanent pe drumul poruncit de El. „Tu ne-ai dat regulile Tale ca să le respectăm (mereu) cu mare grijă. O, ce bine ar fi dacă deciziile mele ar viza (permanent) respectarea legilor Tale! Când îmi conformez viața poruncilor Tale, nu mă rușinez. Când voi cunoaște deciziile Tale corecte, Te voi lăuda cu o inimă curată. Voi respecta regulile Tale: nu mă abandona total! Cum își va menține tânărul comportamentul ireproșabil? Respectând Cuvântul Tău! Te caut din toată inima mea. Nu mă lăsa să deviez de la respectarea poruncilor Tale!
Psalmul 119:1-10 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Binecuvântați sunt cei neîntinați pe cale, care umblă în legea DOMNULUI. Binecuvântați sunt cei ce țin mărturiile lui și îl caută cu întreaga inimă. Ei de asemenea nu fac nelegiuire, ei umblă în căile lui. Tu ne-ai poruncit să ținem stăruitor preceptele tale. O, de ar fi fost căile mele rânduite să țină statutele tale! Atunci nu mă voi rușina când voi respecta toate poruncile tale. Te voi lăuda cu o inimă dreaptă, după ce voi învăța judecățile tale drepte. Voi ține statutele tale, nu mă părăsi de tot. Cu ce își va curăți un tânăr calea? Ținând seama la ea conform cuvântului tău. Cu întreaga mea inimă te-am căutat, nu mă lăsa să rătăcesc de la poruncile tale.
Psalmul 119:1-10 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului! Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor, care nu săvârșesc nicio nelegiuire și umblă în căile Lui! Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfințenie. O, de ar ținti căile mele la păzirea orânduirilor Tale! Atunci nu voi roși de rușine la vederea tuturor poruncilor Tale. Te voi lăuda cu o inimă neprihănită când voi învăța legile dreptății Tale. Vreau să păzesc orânduirile Tale: nu mă părăsi de tot! Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale!
Psalmul 119:1-10 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Cei care trăiesc în integritate, urmărind să respecte legea lui Iahve, sunt oameni fericiți. Tot fericiți sunt și aceia care țin cont de (tot) ce a spus El și care Îl caută cu toată inima lor. Ei nu comit nicio nedreptate și merg permanent pe drumul poruncit de El. „Tu ne-ai dat regulile Tale ca să le respectăm (mereu) cu mare grijă. O, ce bine ar fi dacă deciziile mele ar viza (permanent) respectarea legilor Tale! Când îmi conformez viața poruncilor Tale, nu mă rușinez. Când voi cunoaște deciziile Tale corecte, Te voi lăuda cu o inimă curată. Voi respecta regulile Tale: nu mă abandona total! Cum își va menține tânărul comportamentul ireproșabil? Respectând Cuvântul Tău! Te caut din toată inima mea. Nu mă lăsa să deviez de la respectarea poruncilor Tale!
Psalmul 119:1-10 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Ferice dar, oamenilor Neprihăniți în calea lor, Oameni ce țin Legea pe care Al nostru Dumnezeu o are! Ferice, celor ce păzesc Poruncile și le-mplinesc, Cătând – din inimă – mereu, Pe-al nostru Domn și Dumnezeu! Ferice de cei care cată Ca să nu facă niciodată Nelegiuiri, umblând mereu Pe căile lui Dumnezeu! Tu, Doamne, ai găsit cu cale, Ca să ne dai legile Tale, Pe care, cu sfințenie, noi Să le păzim mereu apoi. O, de-ar ținti a mea cărare, Spre a-mplini Legea pe care Ne-ai dăruit-o! Astfel, eu N-am să mă rușinez mereu, Atuncea când voi fi privit La ceea ce ai poruncit! Când legile dreptății Tale Am să le-nvăț, pe a mea cale, Îmi va fi inima gătită, Curată și neprihănită, Ca laude să-Ți aduc eu. Doamne, vreau să păzesc mereu, Orânduirile pe care Le-ai dat Tu, pentru fiecare. Ajută-mă Doamne, să pot; Și nu mă părăsi de tot! Ajută-mă dar, Domnul meu! Cum își va ține, tot mereu, Un tânăr, al său drum, curat? Ținându-se neîncetat, Numai după al Tău Cuvânt. Din inimă, o Doamne Sfânt, Te caut eu, neîncetat. Nu mă lăsa să mă abat De la poruncile-arătate, Cari pentru noi au fost lăsate.
Psalmul 119:1-10 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Fericiți sunt cei integri pe cale, care umblă în legea Domnului. Fericiți sunt cei care păzesc mărturiile lui și-l caută din toată inima. Ei n-au săvârșit fărădelege și umblă pe căile sale. Tu ai dat orânduirile tale, ca să fie păzite cu grijă. O, de-ar fi căile mele statornice în a păzi hotărârile tale! Atunci nu mă voi rușina dacă voi fi privit toate poruncile tale. Te voi lăuda cu inimă cinstită, învățând judecățile tale drepte. Vreau să păstrez hotărârile tale, nu mă lăsa în părăsire! Cum va putea un tânăr să rămână curat pe cale? Numai păzind cuvintele tale. Te caut din toată inima; nu lăsa să mă abat de la poruncile tale!
Psalmul 119:1-10 Noua Traducere Românească (NTR)
Ferice de cei integri pe calea lor, care trăiesc potrivit Legii DOMNULUI. Ferice de cei ce păzesc învățăturile Lui și-L caută din toată inima. Ei nu fac nicio nedreptate; umblă pe căile Lui. Tu ai poruncit reglementările Tale, ca să fie păzite bine. O, dacă aș urmări constant, pe căile mele, să păzesc hotărârile Tale! Atunci nu mă voi rușina, când mă voi uita la poruncile Tale. Îți voi mulțumi în curăție de inimă, când voi învăța legile dreptății Tale. Voi păzi hotărârile Tale; nu mă părăsi de tot! Cum își va păstra tânărul curată cărarea? Trăind după Cuvântul Tău. Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale!