YouVersion
Pictograma căutare

Proverbele 1:20-33

Proverbele 1:20-33 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Înțelepciunea strigă pe străzi; ea face să i se audă vocea în locuri publice. Strigă acolo unde este cea mai mare agitație; și își prezintă mesajul la porțile orașului, zicând: «Proștilor, până când veți iubi prostia? Până când vor agrea oamenii sarcastici practica ridiculizării altora; și oare până când vor urî proștii cunoașterea? Dacă v-ați întoarce ca să luați în considerare corecția mea, aș vărsa din abundență spiritul meu peste voi și v-aș descoperi cuvintele mele! Dar observ că mă respingeți când vă chem; și nimeni nu beneficiază de faptul că îmi întind mâna. Pentru că respingeți toate sfaturile mele și nu acceptați corecțiile mele, și eu voi râde de necazul vostru; vă voi ridiculiza atunci când va veni panica în voi. Atunci frica vă va afecta ca o furtună, dezastrul va veni ca o rafală de vânt și vă va domina necazul însoțit de dureri. În acele circumstanțe mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; mă vor căuta, dar nu mă vor găsi. Ei sunt aceia care au urât cunoașterea și nu au ales (ca practică a vieții lor) frica de Iahve. Nu au acceptat sfaturile mele și au desconsiderat corecțiile mele. Din această cauză se vor hrăni cu rezultatul comportamentului lor; și se vor sătura cu ce a produs planul lor. Se va întâmpla așa pentru că ambițiile rele îi omoară pe cei fără judecată sănătoasă; și automulțumirea îi distruge pe cei proști. Dar cel care mă ascultă, va locui ferit de pericole și fără să îi fie frică de vreun rău.»”

Proverbele 1:20-33 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

Înțelepciunea strigă tare Ca să își afle ascultare Pe ulițe și în piețe. Își strigă ale ei povețe, Unde e zarva mai aprinsă. Învățătura ei e-ntinsă Chiar de la porți până-n cetate Și-oricine s-o asculte poate, Căci le vorbește tuturor: „Până când oare, proștilor, Prostia doar o s-o iubiți? Iar voi cei cari batjocoriți, Când încetați a vă plăcea Batjocura, și-asemenea, Nebunii când au să sfârșească, Știința, să o mai urască? Vă-ntoarceți dar, și mă urmați! Mustrările mi le-ascultați! Iată ce fac acuma eu: Torn peste voi din duhul meu Și vă voi face cunoscut Al meu cuvânt, căci am văzut Că v-am chemat necontenit; Voi, însă, v-ați împotrivit. Vă întind mâna, fără teamă, Dar nimeni nu mă ia în seamă, Pentru că voi ați lepădat Povețele ce vi le-am dat. N-ați vrut să țineți cont de ele, Fiindcă mustrările mele, Vouă – nicicând – nu v-au plăcut. De-aceea, când va fi căzut Unul, în vreo nenorocire, Voi râde de-a lui pătimire Și-apoi, de toți, joc am să-mi bat Când groaza vă va fi luat Ca o furtună peste fire, Când fi-veți de nenorocire Ca de-un vârtej învăluiți, Când de necazuri încolțiți Veți fi cuprinși de strâmtorare. Atuncea doar, în gura mare Mă vor chema – nu voi răspunde! Mă vor căta – mă voi ascunde De fața lor, în acea zi Și nimeni nu mă va găsi, Căci au urât a mea știință Și n-au ales, spre folosință, Frica de Domnul; n-au iubit Al meu sfat și-au nesocotit, Neîncetat, mustrarea mea. Astfel, drept hrană vor avea Doar roadele cărării lor Și sfaturile tuturor. A proștilor împotrivire Are să-i ducă la pierire, Iar liniștea nebunilor Aduce-va pierzarea lor. Acel ce mă va asculta, Fără de griji, însă, va sta Și-o să trăiască liniștit, De toate relele, ferit.”