Proverbe 1
1
Strigarea înțelepciunii
1Iată cuvintele pe care
Le-a strâns, cu trudă și răbdare,
Și în proverbe le-a lăsat
Fiul lui David, împărat
Peste întregul Israel.
E Solomon omul acel
Care atent le-a întocmit
Și nouă ni le-a dăruit
2Spre o profundă cunoștință
A-nțelepciunii, și știință
A-nvățăturii; pentru minte –
Pentru-a-nțelege-a ei cuvinte;
3Spre a putea a fi-nsușite
Învățăturile menite
Să dăruiască puritate –
Adică bun simț și dreptate
La judecăți care n-au știre
De nici un fel de părtinire;
4Să dea celor neînvățați –
De-al vieții greu neîncercați –
Pentru-a lor minte, agerime,
Pricepere și istețime;
La tineri, să dea cunoștință
Și foarte multă chibzuință.
5Asculte și cel înțelept,
Ca să devină mai deștept
Îmbogățindu-și mult știința
Și ascuțindu-și iscusința,
6Pentru ca mintea lui să poată
Să prindă-nțelepciunea toată
A unei pilde sau cuvânt
Adânc rostit, și câte sânt
Multe-nțelesuri pentru minte
Din tot noianul de cuvinte
Ce înțelepții le rostesc
Și cei care cu tâlc vorbesc.
7Frica de Domnu-n conștiință,
E început pentru știință.
Dar cei nebuni – pierzând măsura –
Nesocotesc învățătura.
Și-nțelepciunea. Fiul meu,
8Urmează al meu sfat, mereu:
Ascultă-nvățătura mea,
Nu lepăda de-asemenea,
Cuvintele ce le-ai primit
Când mama te-a povățuit!
9Căci ele o cunună sânt
Pe capul tău, pe-acest pământ,
Și-un lanț din aur însăilat
Care la gât ți-e atârnat.
Ferirea de ispite
10Copile! Când au să voiască
Cei păcătoși să te-amăgească,
Păzește-te de-acei mișei,
Să nu fii câștigat, de ei.
11De îți vor spune: „Hai cu noi!
Întindem curse mai apoi,
Și sânge mult va fi vărsat!
Prindem pe cel nevinovat,
În lanțuri, fără vreun temei!
12Hai! Dăm năvală peste ei,
Și-i înghițim pe toți, de vii,
Așa precum tu bine știi
Că moartea doar îi mai înghite.
Întregi, le vor fi mistuite
Bietele trupuri, iar apoi
13Găsi-vom lucruri multe noi.
Ne umplem casele cu pradă,
Și nedreptăți n-au să se vadă,
14Căci partea ta va fi la fel
Precum am parte eu, sau el.
N-ai a te teme deci, de hoți:
O pungă doar vom avea toți!”
15Tu, fiule, să nu pornești
Cu ei la drum, ci să-ți ferești
Piciorul, de a lor cărare,
16Căci ei aleargă-n graba mare
Să facă rău. Ceata se strânge
Avidă ca să verse sânge.
17Zadarnic însă, lațul lor,
Sub ochii zburătoarelor,
E aruncat, căci ei întind
18Curse în care ei se prind;
Iar lațul întins tuturor,
Întins e chiar sângelui lor
Și sufletelor lor pribege.
19Deci soarta celor făr’ de lege
Și lacomi după avuții,
Aceasta este! Căci să știi
Că lăcomia i-a pierdut
Pe cei căror ea le-a plăcut.
Cei neascultători
20Înțelepciunea strigă tare
Ca să își afle ascultare
Pe ulițe și în piețe.
21Își strigă ale ei povețe,
Unde e zarva mai aprinsă.
Învățătura ei e-ntinsă
Chiar de la porți până-n cetate
Și-oricine s-o asculte poate,
Căci le vorbește tuturor:
22„Până când oare, proștilor,
Prostia doar o s-o iubiți?
Iar voi cei cari batjocoriți,
Când încetați a vă plăcea
Batjocura, și-asemenea,
Nebunii când au să sfârșească,
Știința, să o mai urască?
23Vă-ntoarceți dar, și mă urmați!
Mustrările mi le-ascultați!
Iată ce fac acuma eu:
Torn peste voi din duhul meu
Și vă voi face cunoscut
Al meu cuvânt, căci am văzut
24Că v-am chemat necontenit;
Voi, însă, v-ați împotrivit.
Vă întind mâna, fără teamă,
Dar nimeni nu mă ia în seamă,
25Pentru că voi ați lepădat
Povețele ce vi le-am dat.
N-ați vrut să țineți cont de ele,
Fiindcă mustrările mele,
Vouă – nicicând – nu v-au plăcut.
26De-aceea, când va fi căzut
Unul, în vreo nenorocire,
Voi râde de-a lui pătimire
Și-apoi, de toți, joc am să-mi bat
Când groaza vă va fi luat
27Ca o furtună peste fire,
Când fi-veți de nenorocire
Ca de-un vârtej învăluiți,
Când de necazuri încolțiți
Veți fi cuprinși de strâmtorare.
28Atuncea doar, în gura mare
Mă vor chema – nu voi răspunde!
Mă vor căta – mă voi ascunde
De fața lor, în acea zi
Și nimeni nu mă va găsi,
29Căci au urât a mea știință
Și n-au ales, spre folosință,
30Frica de Domnul; n-au iubit
Al meu sfat și-au nesocotit,
Neîncetat, mustrarea mea.
31Astfel, drept hrană vor avea
Doar roadele cărării lor
Și sfaturile tuturor.
32A proștilor împotrivire
Are să-i ducă la pierire,
Iar liniștea nebunilor
Aduce-va pierzarea lor.
33Acel ce mă va asculta,
Fără de griji, însă, va sta
Și-o să trăiască liniștit,
De toate relele, ferit.”
Selectat acum:
Proverbe 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca