Neemia 4:1-23
Neemia 4:1-23 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Dar s-a întâmplat că, atunci când Sanbalat a auzit că noi am construit zidul, s-a înfuriat și s-a aprins mult și a batjocorit pe iudei. Și a vorbit înaintea fraților săi și a armatei Samariei și a spus: Ce fac acești iudei slabi? Se vor întări ei? Vor sacrifica ei? Vor termina ei într-o zi? Vor reînvia ei pietrele din grămezile de moloz care sunt arse? Și Tobia amonitul era lângă el și a spus: Ceea ce ei construiesc dacă doar o vulpe s-ar urca, ar dărâma zidul lor de piatră. Auzi, Dumnezeul nostru, pentru că suntem disprețuiți; și întoarce ocara lor asupra capului lor și dă-i ca pradă în țara captivității; Și nu acoperi nelegiuirea lor și să nu fie șters păcatul lor dinaintea ta, pentru că ei te-au provocat la mânie înaintea celor care construiesc. Astfel am construit noi zidul; și tot zidul a fost îmbinat până la jumătatea lui, pentru că poporul avea inimă să muncească. Dar s-a întâmplat, când au auzit Sanbalat și Tobia și arabii și amoniții și asdodiții că zidurile Ierusalimului erau ridicate și că spărturile începeau să fie astupate, că s-au înfuriat foarte tare, Și au uneltit toți împreună să vină și să lupte împotriva Ierusalimului și să îl împiedice. Totuși noi ne-am făcut rugăciunea către Dumnezeul nostru și am pus o gardă împotriva lor zi și noapte, din cauza lor. Și Iuda a spus: Puterea purtătorilor de poveri este slăbită și este mult moloz; astfel încât nu suntem în stare să construim zidul. Și potrivnicii noștri au spus: Nu vor ști, nici nu vor vedea, până vom ajunge în mijlocul lor și îi vom ucide și vom face ca lucrarea să înceteze. Și s-a întâmplat că, atunci când iudeii, care locuiau lângă ei, au venit, ne-au spus de zece ori: Oriunde vă veți întoarce, ei vor fi peste voi. De aceea am pus în locurile mai de jos în spatele zidului și în locurile mai înalte, chiar eu am așezat poporul după familiile lor cu săbiile lor, cu sulițele lor și cu arcurile lor. Și m-am uitat și m-am ridicat și am spus nobililor și conducătorilor și restului poporului: Nu vă temeți de ei; Amintiți-vă de DOMNUL, care este mare și înfricoșător, și luptați pentru frații voștri, fiii voștri și fiicele voastre, soțiile voastre și casele voastre. Și s-a întâmplat, când dușmanii noștri au auzit că ni s-a făcut cunoscut și că Dumnezeu făcuse sfatul lor de nimic, că noi ne-am întors cu toții la zid, fiecare la lucrarea sa. Și s-a întâmplat, de atunci înainte, că jumătate din servitorii mei lucrau în lucrare și cealaltă jumătate din ei purtau deopotrivă sulițele, scuturile și arcurile și armurile; și conducătorii erau în spatele întregii case a lui Iuda. Cei care construiau zidul și cei care purtau poveri, cu cei care încărcau, fiecare cu o mână lucra în lucrare și cu cealaltă ținea o armă. Deoarece cei care construiau, fiecare își avea sabia lui încinsă la șold și astfel construia. Și cel care suna din trâmbiță era lângă mine. Și am spus nobililor și conducătorilor și restului poporului: Lucrarea este mare și întinsă și noi suntem împrăștiați pe zid, departe unul de altul. Oriunde veți auzi sunetul trâmbiței, să vă adunați într-acolo la noi; Dumnezeul nostru va lupta pentru noi. Astfel noi munceam în lucrare; și jumătate din ei purtau sulițele de la ridicarea dimineții până când stelele apăreau. Tot astfel în acel timp am spus poporului: Fiecare cu servitorul său să găzduiască în Ierusalim, ca noaptea să ne fie gardă, și ziua să muncească. Astfel nici eu, nici frații mei, nici servitorii mei, nici bărbații de gardă care mă urmau, niciunul dintre noi nu ne-am dezbrăcat de hainele noastre, fiecare se dezbrăca doar pentru spălare.
Neemia 4:1-23 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Când a auzit Sanbalat că refacem zidul, s‑a mâniat și s‑a supărat foarte tare. Și‑a bătut joc de iudei și a zis înaintea fraților săi și înaintea oștirii Samariei: „La ce lucrează acești iudei nenorociți? Să fie oare lăsați să lucreze? Vor aduce jertfe? Vor isprăvi astăzi? Vor învia ei pietrele din moloz, după ce au fost arse?” Tobia, amonitul, era lângă el și a zis: „La cum zidesc ei, până și o vulpe, dacă se va sui pe zidul lor de piatră, îl va dărâma!” „Ascultă, Dumnezeul nostru, cât de disprețuiți suntem! Întoarce‑le ocara asupra capului lor și dă‑i pradă robiei într‑o altă țară! Nu le acoperi fărădelegea, și păcatul lor să nu fie șters dinaintea Ta, căci i‑au necăjit pe cei ce zidesc!” Am ridicat zidul până la jumătatea înălțimii lui. Și poporul lucra cu inimă. Dar când Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și așdodienii au auzit că înălțarea zidurilor Ierusalimului înainta și că spărturile începeau să fie astupate, s‑au mâniat foarte tare. Au uneltit cu toții să vină la luptă împotriva Ierusalimului și să facă răscoală împotriva mea. Ne‑am rugat Dumnezeului nostru și am pus o strajă zi și noapte, ca să ne apărăm de ei. În Iudeea se zicea: „Puterile celor ce poartă sarcini slăbesc și dărâmăturile sunt prea multe; nu vom putea să ridicăm zidul!” Iar vrăjmașii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea nimic până când vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide și vom opri lucrarea!” Iudeii care locuiau lângă ei au venit de zece ori și ne‑au înștiințat despre toate locurile pe unde urmau să vină la noi. De aceea am rânduit poporul pe familii în locurile deschise din părțile cele mai de jos ale zidului și i‑am așezat pe toți cu săbiile, sulițele și arcurile lor. După ce m‑am uitat cu băgare de seamă, m‑am ridicat și le‑am zis nobililor, mai‑marilor și celorlalți din popor: „Nu vă temeți de ei! Aduceți‑vă aminte de Stăpânul cel mare și înfricoșător și luptați pentru frații voștri, pentru fiii și fetele voastre, pentru nevestele voastre și pentru casele voastre!” Vrăjmașii noștri au auzit că am fost înștiințați și, astfel, Dumnezeu le‑a zădărnicit planul și ne‑am întors fiecare la lucrarea lui la zid. Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar ceilalți aveau asupra lor sulițe, scuturi, arcuri și platoșe. Conducătorii erau în spatele întregii case a lui Iuda. Cei ce zideau zidul și cei ce purtau sarcini lucrau cu o mână, iar cu cealaltă țineau arma. Cei ce zideau lucrau toți având sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din corn stătea lângă mine. Le‑am zis nobililor, mai‑marilor și întregului popor: „Lucrarea este mare și întinsă, iar noi suntem risipiți pe zid, departe unii de alții. Când veți auzi sunetul cornului, să vă adunați la noi, în locul de unde se va auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi!” Așa făceam lucrarea – jumătate din noi ținând sulița în mână din zorii zilei până la ivirea stelelor. În același timp, am mai zis poporului: „Fiecare să înnopteze în Ierusalim cu slujitorul lui, ca să avem strajă noaptea, iar ziua să lucrăm!” Și nu ne‑am dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă care erau sub porunca mea. Fiecare avea sulița în mâna dreaptă.
Neemia 4:1-23 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Când a auzit Sanbalat că zidim iarăși zidul, s-a mâniat și s-a supărat foarte tare. Și-a bătut joc de iudei și a zis înaintea fraților săi și înaintea ostașilor Samariei: „La ce lucrează acești iudei neputincioși? Oare vor fi lăsați să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viață unor pietre înmormântate sub mormane de praf și arse de foc?” Tobia, amonitul, era lângă el și a zis: „Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul lor de piatră.” „Ascultă, Dumnezeul nostru, cum suntem batjocoriți! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor și dă-i pradă într-un pământ unde să fie robi! Nu le ierta fărădelegea, și păcatul lor să nu fie șters dinaintea Ta, căci i-au necăjit pe cei ce zidesc!” Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni până la jumătate din înălțimea lui. Și poporul lucra cu inimă. Dar Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și asdodiții s-au supărat foarte tare când au auzit că dregerea zidurilor înainta și că spărturile începeau să se astupe. S-au unit toți împreună ca să vină împotriva Ierusalimului și să-i facă stricăciuni. Ne-am rugat Dumnezeului nostru și am pus o strajă zi și noapte, ca să ne apere împotriva loviturilor lor. Însă Iuda zicea: „Puterile celor ce duc poverile slăbesc, și dărâmăturile sunt multe; nu vom putea să zidim zidul.” Și vrăjmașii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea nimic până vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea.” Și iudeii care locuiau lângă ei au venit de zece ori și ne-au înștiințat despre toate locurile pe unde veneau la noi. De aceea am pus în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, și în locurile tari poporul pe familii: i-am așezat pe toți cu săbiile, sulițele și arcurile lor. M-am uitat și, sculându-mă, le-am zis mai-marilor, dregătorilor și celorlalți din popor: „Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșător și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri și fetele voastre, pentru nevestele voastre și pentru casele voastre!” Când au auzit vrăjmașii noștri că am fost înștiințați, Dumnezeu le-a nimicit planul și ne-am întors cu toții la zid, fiecare la lucrarea lui. Din ziua aceea jumătate din oamenii mei lucrau, iar cealaltă jumătate era înarmată cu sulițe, cu scuturi, cu arcuri și cu platoșe. Căpeteniile erau înapoia întregii case a lui Iuda. Cei ce zideau zidul și cei ce duceau sau încărcau poverile cu o mână lucrau, iar cu alta țineau arma. Fiecare din ei, când lucra, își avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiță stătea lângă mine. Le-am zis mai-marilor, dregătorilor și celorlalți din popor: „Lucrarea este mare și întinsă, și noi suntem risipiți pe zid, departe unii de alții. La sunetul trâmbiței să vă strângeți la noi, spre locul de unde o veți auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.” Așa făceam lucrarea: jumătate din noi stând cu sulița în mână din zorii zilei până la ivirea stelelor. În același timp, am mai zis poporului: „Fiecare să petreacă noaptea în Ierusalim cu slujitorul lui; noaptea să facem de strajă, iar ziua să lucrăm.” Și nu ne-am dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă, care erau sub porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.
Neemia 4:1-23 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Când Sanbalat a auzit că reconstruim zidul, s-a mâniat și a fost foarte supărat. Apoi i-a ridiculizat pe iudei, zicând rudelor lui și armatei Samariei: „Ce fac acești iudei incapabili? Pretind că vor reface zidul?! Vor reuși să ofere sacrificii (zeului lor)? Vor termina vreodată? Vor readuce la viață acele pietre acoperite de grămezi de moloz și arse de foc?” Amonitul Tobia care era lângă el, a zis: „Și chiar dacă vor construi, când se va urca pe el numai o vulpe, ea le va dărâma zidul lor de piatră!” „Ascultă, Dumnezeul nostru, cum suntem desconsiderați! Fă să vină aceste jigniri împotriva capului lor; și fă ca ei să fie prădați de o țară care să îi ia captivi! Nu le acoperi vina și nu le șterge păcatele care sunt înaintea Ta; pentru că i-au ridiculizat pe cei care construiesc!” Am continuat să reconstruim zidul și l-am ridicat până la jumătate din înălțimea lui; iar poporul lucra cu entuziasm. Când Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și așdodiții au auzit că refacerea zidurilor Ierusalimului avansează și că spărturile erau astupate, au fost foarte mânioși. S-au aliat toți ca să vină să lupte împotriva Ierusalimului și să îi producă daune. Ne-am rugat Dumnezeului nostru și am pus o gardă ca să ne apere de ei atât ziua cât și noaptea. Dar oamenii din (teritoriul numit) Iuda ziceau: „Forța celor care transportă materiale de construcții, se diminuează; și sunt multe zone cu dărâmături. Nu vom putea să reconstruim (total) zidul!” În același timp, dușmanii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea nimic până în momentul în care vom ajunge în mijlocul lor! Îi vom omorî; și vom face astfel să înceteze lucrarea!” Iudeii care locuiau în jurul lor, au venit de zece ori și ne-au informat despre toate locurile prin care intenționau să vină (acei dușmani) împotriva noastră. Astfel i-am pus pe unii din popor să stea (dispersați) pe lungimea zonei mai joase a zidului, în acele locuri libere din spatele lui. I-am poziționat conform ordinii clanurilor lor; și stăteau acolo cu săbiile, cu lăncile și cu arcurile în mâini. După ce m-am uitat la toate acestea, m-am ridicat și le-am zis celor care aveau o situație materială bună, administratorilor și celorlalți din popor: „Nu vă temeți de ei! Amintiți-vă de Iahve – de Cel care este mare și care îți insuflă frică. Luptați pentru rudele voastre, pentru fiii voștri, pentru fiicele voastre, pentru soțiile voastre și pentru casele voastre!” Când dușmanii noștri au auzit că am fost anunțați (despre intențiile lor), Dumnezeu le-a distrus planurile. Astfel, noi ne-am putut întoarce toți la (construirea) zid(ului) – fiecare la lucrarea lui. Din acea zi, jumătate din numărul slujitorilor mei lucrau, iar cealaltă jumătate dintre ei erau înarmați cu lănci, cu scuturi, cu arcuri și cu echipament de protecție. Conducătorii se poziționaseră în spatele întregii familii a lui Iuda, în timp ce poporul reconstruia zidul. Cei care transportau greutățile, cu o mână lucrau, iar cu cealaltă își țineau arma. Fiecare participant la construcție își avea sabia prinsă la mijloc în timp ce construia (zidul). Cel care suna din goarnă, stătea lângă mine. Le-am zis celor cu situație materială bună, administratorilor și celorlalți din popor: „Lucrarea este de mari proporții, iar noi suntem dispersați pe zid, departe unii de ceilalți. Din locul în care veți auzi sunetul goarnei, să vă uniți cu noi. Și să știți că Dumnezeul nostru va lupta pentru noi!” Am continuat să facem lucrarea. Jumătate dintre ei erau înarmați cu lănci. Lucrau de dimineața devreme până când apăreau stelele. Tot atunci am mai zis poporului: „Fiecare om să rămână noaptea și să doarmă la Ierusalim împreună cu slujitorul lui, pentru ca el ne fie ca santinelă noaptea; iar ziua să poată lucra!” Și astfel, nu ne-am mai dezbrăcat de haine – nici eu, nici rudele mele, nici slujitorii mei și nici bărbații care stăteau ca santinele în spatele meu. Iar când mergeam să luăm apă, fiecare om avea arma cu el.
Neemia 4:1-23 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Când auzit-a Sambalat, Că noi zidim, s-a mâniat Și și-a bătut joc de toți cei Cari se vădeau a fi Iudei. El zise-n fața tuturor Fraților lui și-a oștilor Cari sunt ale Samariei: „La ce lucrează-acești Iudei Nepricepuți? Le-ngăduiți De a lucra nestingheriți? Credeți că, jertfe, vor aduce? Sau credeți că au să apuce Să termine ce-au început? Zidul va fi, din nou, făcut? Credeți, cumva, că vor putea Acești Iudei, viață, să dea Acelor pietre dărâmate, Arse de foc și-nmormântate Sub praful care s-a stârnit Și care-acum le-a învelit?” Îndată, Tobia – cel care E Amonit – răspunse, tare: Să îi lăsăm ca să zidească! Zidul o să se prăbușească! De trece vulpea peste el, Se năruie zidul acel!” Doamne, ascultă cum vorbesc Și-n ce fel ne batjocoresc! Întreg valul ocărilor Trimite-l Doamne-asupra lor Și pe-un pământ străin să fie Luați și duși în grea robie! Greșeala lor nu o ierta Și nu șterge, din fața Ta, Păcatul ce l-au săvârșit, Pentru că ei i-au necăjit Pe-aceia care se trudesc, Din greu, și zidu-l construiesc!” În felu-acesta am muncit, Iar zidul fost-a isprăvit Pe jumătate de-nălțat, Față de cât a fost odat’. Poporul care-a construit, Cu râvnă mare a muncit. Dar Sambalat, cu Tobia, Cu-Arabii și de-asemenea Cu cei ce fost-au Amoniți Și cu cei cari sunt Asdodiți Se supărară foarte tare Când auziră vești, prin care Li se spunea că zidul crește, Că zi de zi, el se sporește Și că poporu-i în măsură Să dreagă orișice spărtură. În urmă, ei se sfătuiră Și spre Ierusalim porniră, Gândind cu toți să se adune Spre a-i aduce stricăciune. Lui Dumnezeu, noi ne-am rugat Și-apoi o strajă-am așezat, Cari trebuia să ne păzească De năvălirea mișelească. În vremea când se petrecea Lucrul acest, Iuda zicea: „Puterile acelor care Poartă poveri fără-ncetare, Din zi în zi slăbesc și-apoi Spărturi sunt multe. Astfel, noi Nu vom putea să isprăvim Zidul pe care-l construim.” Vrăjmașii noștri se-nmulțeau Și de mânie plini ziceau: „Ne va vedea acel popor, Când vom sosi-naintea lor. Asupra lor vom tăbărî, În iureș, îi vom omorî Și-n acest fel vom face noi, Lucrarea să-nceteze-apoi.” Însă, alăturea de ei, Au locuit și mulți Iudei. Aceștia, grabnic, au venit – De zece ori – și ne-au vestit Despre ce planuri ei aveau Și prin ce locuri plănuiau Ca să pătrundă pân’ la noi. Aflând acestea mai apoi, Pe toți i-am rânduit de-ndat’. După familii așezat, Poporul fost-a răspândit Pe lângă ziduri, pregătit Pentru război. Unii aveau Arcuri, iar alții mânuiau Săbii și suliți. Mulți din ei – Deci dintre oamenii acei – Pe lângă zid s-au înșirat, În locul ce s-a arătat A fi cel mai de jos. Apoi, Alți oameni, gata de război, Șezură-n locurile cari Se dovedeau a fi mai tari. Atunci, m-am dus la dregători, La cei mai mari conducători, La celălalt popor aflat Acolo, și am cuvântat: „Să nu vă temeți! Fiecare, De Dumnezeul nostru mare, Să-și amintească! Să luptați Pentru familii, pentru frați, Pentru-ale voastre case-apoi!” Vrăjmașii au aflat că noi Știm tot ceea ce-au pregătit, Iar Dumnezeu le-a nimicit Planul făcut. Atuncea, noi Mers-am la lucru, înapoi, Să facem zidul, la cetate. Din ziua ‘ceea, jumătate – Dintre-ai mei oameni – construiau, Iar ceilalți – care arme-aveau – Stăteau de veghe. Au avut Suliți și platoșe și scut, Precum și arcuri. Ei erau Conduși de cei ce se vădeau Drept căpetenii, dintre cei Care, de neam, au fost Iudei. Aceia care construiau Sau cei care poveri duceau, Cu arma-n mână au muncit, Atunci când zidu-au construit. Deci fiecare își ținea, La brâu – încinsă – sabia, Iar trâmbițașul, ne-ncetat, Numai în preajma mea a stat. Am mers, din nou, la dregători, La cei mai mari conducători, La celălalt popor – aflat Acolo – și am cuvântat: „Lucrarea-i mare, precum știți, Iar noi suntem, toți, risipiți Pe zid și suntem depărtați Unii de alții. Deci, dragi frați, Când trâmbița o auziți, Grabnic, la mine să veniți. Nicicând să n-aveți teamă voi, Căci Domnul luptă pentru noi!” Astfel, lucrat-am la cetate, Căci dintre noi, o jumătate, Cu sulița în mâini a stat, Din zori, până pe înserat. În vremea ‘ceea, eu m-am dus Și oamenilor mei le-am spus: „Noaptea, voiesc ca să vegheați Și la Ierusalim să stați. Straje să facă fiecare, Cu slujitorul ce îl are, Iar când se face ziuă-apoi, O să muncim, la ziduri, noi.” De straie, nu ne-am dezbrăcat, Nici eu, nici cei ce m-au urmat, Nici cei ce-n slujba mea erau Și nici cei care se aflau Atuncea, sub porunca mea. Dacă, la apă, trebuia Să meargă omul, ne-apărat, El se ducea doar înarmat.
Neemia 4:1-23 Noua Traducere Românească (NTR)
Când a auzit Sanbalat că reconstruim zidul, s-a mâniat și s-a supărat foarte tare. I-a batjocorit pe iudei și a zis înaintea fraților săi și a armatei Samariei: ‒ Ce fac amărâții aceștia de iudei? Vor reface ei zidul? Vor aduce ei jertfe? Vor termina ei într-o zi? Vor da ei viață unor pietre acoperite de grămezi de moloz și arse de foc? Amonitul Tobia, care era în preajma lui, a zis: ‒ Și chiar dacă zidesc, până și o vulpe, dacă se va sui pe el, le va putea dărâma zidul lor de piatră! „Ascultă-ne, Dumnezeul nostru, căci suntem disprețuiți. Fă să cadă jignirile lor asupra capului lor și dă-i pradă unei țări în care să fie captivi. Nu le acoperi nelegiuirea și nu le șterge păcatele dinaintea Ta, căci i-au jignit pe cei ce zidesc“. Am continuat să reconstruim zidul și l-am ridicat până la jumătate din înălțimea lui, iar poporul lucra cu inimă. Când Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și așdodiții au auzit că restaurarea zidurilor Ierusalimului avansează și că spărturile începeau să fie astupate, s-au mâniat foarte tare. S-au aliat cu toții ca să vină să lupte împotriva Ierusalimului și să-i facă stricăciuni. Ne-am rugat Dumnezeului nostru și am pus o strajă ca să ne apere de ei zi și noapte. Însă cei din Iuda ziceau: „Puterea cărăușilor slăbește, iar molozul este mult. Nu vom putea să reconstruim zidul!“. Totodată dușmanii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea nimic, până când vom ajunge în mijlocul lor! Îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea!“. Iudeii care locuiau în preajma lor au venit de zece ori și ne-au înștiințat despre toate locurile prin care aceștia urmau să vină împotriva noastră. Prin urmare, am așezat oameni de-a lungul părților mai joase ale locului din spatele zidului, în locurile libere. Am așezat poporul pe clanuri, alături de săbiile, sulițele și arcurile lor. După ce m-am uitat, m-am ridicat și le-am zis nobililor, dregătorilor și celorlalți din popor: „Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Stăpânul, Cel Care este mare și de temut, și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri, pentru fetele voastre, pentru soțiile voastre și pentru casele voastre“. Când dușmanii noștri au auzit că am fost înștiințați, Dumnezeu le-a zădărnicit planurile, astfel încât ne-am putut întoarce cu toții la zid, fiecare la lucrarea lui. Din ziua aceea, jumătate din slujitorii mei lucrau, iar cealaltă jumătate dintre ei erau înarmați cu sulițe, cu scuturi, cu arcuri și cu armuri. Conducătorii se așezaseră înapoia întregului popor al lui Iuda, care reconstruia zidul. Cei ce duceau poverile, cu o mână lucrau, iar cu cealaltă țineau arma. Fiecare lucrător își avea sabia prinsă la curea în timp ce construia. Cel ce suna din trâmbiță stătea lângă mine. Le-am zis nobililor, dregătorilor și celorlalți din popor: „Lucrarea este mare și întinsă, iar noi suntem împrăștiați pe zid, departe unii de ceilalți. În locul în care veți auzi sunetul trâmbiței, acolo să vă alăturați nouă. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi!“. Am continuat să facem lucrarea cu jumătate dintre ei înarmați cu sulițe, de la ivirea zorilor până la apariția stelelor. Tot în perioada aceea am mai zis poporului: „Fiecare om să înnopteze în Ierusalim împreună cu slujitorul lui, ca să ne slujească drept strajă noaptea, iar ziua să poată lucra!“. Și nu ne-am mai dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei și nici bărbații care stăteau de strajă înapoia mea. Iar când mergeau să se spele, fiecare avea arma la el.
Neemia 4:1-23 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Când a auzit Sanbalat că zidim iarăși zidul, s-a mâniat și s-a supărat foarte tare. Și-a bătut joc de iudei și a zis înaintea fraților săi și înaintea ostașilor Samariei: „La ce lucrează acești iudei neputincioși? Oare vor fi lăsați să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viață unor pietre înmormântate sub mormane de praf și arse de foc?” Tobia, Amonitul, era lângă el și a zis: „Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul lor de piatră.” „Ascultă, Dumnezeul nostru, cum suntem batjocoriți! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor și dă-i pradă pe un pământ unde să fie robi. Nu le ierta fărădelegea, și păcatul lor să nu fie șters dinaintea Ta, căci au necăjit pe cei ce zidesc.” Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni până la jumătate din înălțimea lui. Și poporul lucra cu inimă. Dar Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și asdodiții s-au supărat foarte tare când au auzit că dregerea zidurilor înainta și că spărturile începeau să se astupe. S-au unit toți împreună ca să vină împotriva Ierusalimului și să-i facă stricăciuni. Ne-am rugat Dumnezeului nostru și am pus o strajă zi și noapte, ca să ne apere împotriva loviturilor lor. Însă Iuda zicea: „Puterile celor ce duc poverile slăbesc și dărâmăturile sunt multe; nu vom putea să zidim zidul.” Și vrăjmașii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea nimic până vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea.” Și iudeii care locuiau lângă ei au venit de zece ori și ne-au înștiințat despre toate locurile pe unde veneau la noi. De aceea am pus în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, și în locurile tari, poporul pe familii, i-am așezat pe toți cu săbiile, sulițele și arcurile lor. M-am uitat și, sculându-mă, am zis mai-marilor, dregătorilor și celuilalt popor: „Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri și fetele voastre, pentru nevestele voastre și pentru casele voastre!” Când au auzit vrăjmașii noștri că am fost înștiințați, Dumnezeu le-a nimicit planul și ne-am întors cu toții la zid, fiecare la lucrarea lui. Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar cealaltă jumătate era înarmată cu sulițe, cu scuturi, cu arcuri și cu platoșe. Căpeteniile erau înapoia întregii case a lui Iuda. Cei ce zideau zidul și cei ce duceau sau încărcau poverile cu o mână lucrau, iar cu alta țineau arma. Fiecare din ei, când lucra, își avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiță stătea lângă mine. Am zis mai-marilor, dregătorilor și celuilalt popor: „Lucrarea este mare și întinsă, și noi suntem risipiți pe zid, departe unii de alții. La sunetul trâmbiței să vă strângeți la noi, spre locul de unde o veți auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.” Așa făceam lucrarea: jumătate din noi stând cu sulița în mână din zorii zilei până la ivirea stelelor. În același timp, am mai zis poporului: „Fiecare să petreacă noaptea în Ierusalim cu slujitorul lui; noaptea să facem de strajă, iar ziua să lucrăm.” Și nu ne-am dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă, care erau sub porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.