Când auzit-a Sambalat,
Că noi zidim, s-a mâniat
Și și-a bătut joc de toți cei
Cari se vădeau a fi Iudei.
El zise-n fața tuturor
Fraților lui și-a oștilor
Cari sunt ale Samariei:
„La ce lucrează-acești Iudei
Nepricepuți? Le-ngăduiți
De a lucra nestingheriți?
Credeți că, jertfe, vor aduce?
Sau credeți că au să apuce
Să termine ce-au început?
Zidul va fi, din nou, făcut?
Credeți, cumva, că vor putea
Acești Iudei, viață, să dea
Acelor pietre dărâmate,
Arse de foc și-nmormântate
Sub praful care s-a stârnit
Și care-acum le-a învelit?”
Îndată, Tobia – cel care
E Amonit – răspunse, tare:
Să îi lăsăm ca să zidească!
Zidul o să se prăbușească!
De trece vulpea peste el,
Se năruie zidul acel!”
Doamne, ascultă cum vorbesc
Și-n ce fel ne batjocoresc!
Întreg valul ocărilor
Trimite-l Doamne-asupra lor
Și pe-un pământ străin să fie
Luați și duși în grea robie!
Greșeala lor nu o ierta
Și nu șterge, din fața Ta,
Păcatul ce l-au săvârșit,
Pentru că ei i-au necăjit
Pe-aceia care se trudesc,
Din greu, și zidu-l construiesc!”
În felu-acesta am muncit,
Iar zidul fost-a isprăvit
Pe jumătate de-nălțat,
Față de cât a fost odat’.
Poporul care-a construit,
Cu râvnă mare a muncit.
Dar Sambalat, cu Tobia,
Cu-Arabii și de-asemenea
Cu cei ce fost-au Amoniți
Și cu cei cari sunt Asdodiți
Se supărară foarte tare
Când auziră vești, prin care
Li se spunea că zidul crește,
Că zi de zi, el se sporește
Și că poporu-i în măsură
Să dreagă orișice spărtură.
În urmă, ei se sfătuiră
Și spre Ierusalim porniră,
Gândind cu toți să se adune
Spre a-i aduce stricăciune.
Lui Dumnezeu, noi ne-am rugat
Și-apoi o strajă-am așezat,
Cari trebuia să ne păzească
De năvălirea mișelească.
În vremea când se petrecea
Lucrul acest, Iuda zicea:
„Puterile acelor care
Poartă poveri fără-ncetare,
Din zi în zi slăbesc și-apoi
Spărturi sunt multe. Astfel, noi
Nu vom putea să isprăvim
Zidul pe care-l construim.”
Vrăjmașii noștri se-nmulțeau
Și de mânie plini ziceau:
„Ne va vedea acel popor,
Când vom sosi-naintea lor.
Asupra lor vom tăbărî,
În iureș, îi vom omorî
Și-n acest fel vom face noi,
Lucrarea să-nceteze-apoi.”
Însă, alăturea de ei,
Au locuit și mulți Iudei.
Aceștia, grabnic, au venit –
De zece ori – și ne-au vestit
Despre ce planuri ei aveau
Și prin ce locuri plănuiau
Ca să pătrundă pân’ la noi.
Aflând acestea mai apoi,
Pe toți i-am rânduit de-ndat’.
După familii așezat,
Poporul fost-a răspândit
Pe lângă ziduri, pregătit
Pentru război. Unii aveau
Arcuri, iar alții mânuiau
Săbii și suliți. Mulți din ei –
Deci dintre oamenii acei –
Pe lângă zid s-au înșirat,
În locul ce s-a arătat
A fi cel mai de jos. Apoi,
Alți oameni, gata de război,
Șezură-n locurile cari
Se dovedeau a fi mai tari.
Atunci, m-am dus la dregători,
La cei mai mari conducători,
La celălalt popor aflat
Acolo, și am cuvântat:
„Să nu vă temeți! Fiecare,
De Dumnezeul nostru mare,
Să-și amintească! Să luptați
Pentru familii, pentru frați,
Pentru-ale voastre case-apoi!”
Vrăjmașii au aflat că noi
Știm tot ceea ce-au pregătit,
Iar Dumnezeu le-a nimicit
Planul făcut. Atuncea, noi
Mers-am la lucru, înapoi,
Să facem zidul, la cetate.
Din ziua ‘ceea, jumătate –
Dintre-ai mei oameni – construiau,
Iar ceilalți – care arme-aveau –
Stăteau de veghe. Au avut
Suliți și platoșe și scut,
Precum și arcuri. Ei erau
Conduși de cei ce se vădeau
Drept căpetenii, dintre cei
Care, de neam, au fost Iudei.
Aceia care construiau
Sau cei care poveri duceau,
Cu arma-n mână au muncit,
Atunci când zidu-au construit.
Deci fiecare își ținea,
La brâu – încinsă – sabia,
Iar trâmbițașul, ne-ncetat,
Numai în preajma mea a stat.
Am mers, din nou, la dregători,
La cei mai mari conducători,
La celălalt popor – aflat
Acolo – și am cuvântat:
„Lucrarea-i mare, precum știți,
Iar noi suntem, toți, risipiți
Pe zid și suntem depărtați
Unii de alții. Deci, dragi frați,
Când trâmbița o auziți,
Grabnic, la mine să veniți.
Nicicând să n-aveți teamă voi,
Căci Domnul luptă pentru noi!”
Astfel, lucrat-am la cetate,
Căci dintre noi, o jumătate,
Cu sulița în mâini a stat,
Din zori, până pe înserat.
În vremea ‘ceea, eu m-am dus
Și oamenilor mei le-am spus:
„Noaptea, voiesc ca să vegheați
Și la Ierusalim să stați.
Straje să facă fiecare,
Cu slujitorul ce îl are,
Iar când se face ziuă-apoi,
O să muncim, la ziduri, noi.”
De straie, nu ne-am dezbrăcat,
Nici eu, nici cei ce m-au urmat,
Nici cei ce-n slujba mea erau
Și nici cei care se aflau
Atuncea, sub porunca mea.
Dacă, la apă, trebuia
Să meargă omul, ne-apărat,
El se ducea doar înarmat.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
