Luca 22:39-45
Luca 22:39-45 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
După ce a ieșit afară, S-a dus, ca de obicei, în Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El. Când a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită.” Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat și a început să Se roage, zicând: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească. A ajuns într-un chin ca de moarte și a început să Se roage și mai fierbinte; și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ. După ce S-a rugat, S-a sculat și a venit la ucenici; i-a găsit adormiți de întristare
Luca 22:39-45 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Şi, ieşind, s-a îndreptat, ca de obicei, spre Muntele Măslinilor, iar ucenicii l-au urmat. Când au ajuns acolo, le-a spus: „Rugaţi-vă să nu cădeţi în ispită!” Iar El s-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră şi, îngenunchind, se ruga: „Tată, dacă vrei, îndepărtează de Mine paharul acesta. Dar nu voia Mea, ci a Ta să fie!” Atunci I s-a arătat un înger din cer şi l-a întărit. Dar El, intrând în agonie, se ruga şi mai stăruitor. Şi sudoarea I s-a făcut ca nişte picături de sânge ce cădeau pe pământ. Şi când s-a ridicat de la rugăciune şi a mers la ucenici, i-a găsit adormiţi de tristeţe
Luca 22:39-45 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și a ieșit și s-a dus conform obiceiului la muntele Măslinilor; iar discipolii săi l-au urmat și ei. Și, venind la acel loc, le-a spus: Rugați-vă, ca să nu intrați în ispită. Și el s-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră și a îngenunchiat și s-a rugat, Spunând: Tată, dacă voiești, depărtează acest pahar de la mine; totuși nu voia mea, ci a ta să se facă. Și i s-a arătat un înger din cer, întărindu-l. Și, fiind în agonie, s-a rugat mai intens; iar sudoarea sa a devenit ca picături mari de sânge, căzând pe pământ. Și după ce s-a sculat de la rugăciune și a venit la discipolii săi, i-a găsit dormind de întristare
Luca 22:39-45 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
După ce a ieșit, a mers, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor, iar ucenicii L‑au urmat. Când a ajuns acolo, le‑a zis: „Rugați‑vă să nu ajungeți în ispită!” Apoi S‑a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat și a început să Se roage, zicând: „Tată, dacă voiești, îndepărtează paharul acesta de la Mine! Dar nu voia Mea să se facă, ci a Ta.” Atunci I s‑a arătat un înger din cer, care L‑a întărit. Iar El, cuprins de agonie, a început să Se roage și mai fierbinte; iar sudoarea I s‑a făcut ca niște picături de sânge, care cădeau pe pământ. După ce S‑a ridicat de la rugăciune, a venit la ucenici și i‑a găsit adormiți de întristare.
Luca 22:39-45 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
După ce a ieșit afară, S-a dus, ca de obicei, în Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El. Când a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită!” Apoi S-a îndepărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat și a început să Se roage, zicând: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși facă-se nu voia Mea, ci a Ta!” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească. A ajuns într-un chin ca de moarte și a început să Se roage și mai fierbinte; și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ. După ce S-a rugat, S-a sculat și a venit la ucenici; i-a găsit adormiți de întristare
Luca 22:39-45 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Conform obiceiului, după ce au ieșit, au mers împreună cu Isus la Muntele Măslinilor. Când au ajuns acolo, Isus le-a zis: „Rugați-vă, ca să nu cădeți la probă.” Apoi S-a depărtat de ei la distanța la care ajungea o piatră aruncată cu mâna. Acolo a îngenuncheat și a început să Se roage. El zicea: „Tată, dacă ești de acord, depărtează acest «pahar» din fața Mea! Totuși, accept să se întâmple așa cum dorești Tu, nu cum vreau Eu!” Atunci a apărut un înger din cer ca să Îl susțină. Ajunsese într-o agonie ca cea premergătoare morții; și a început să Se roage cu o mai mare intensitate. Transpirația I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ. După ce S-a rugat, S-a ridicat și a venit la discipoli, pe care i-a găsit dormind, afectați de întristare.
Luca 22:39-45 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Iisus, afară, a ieșit. De-ai Săi discipoli, însoțit, S-a îndreptat, încetișor, Spre Muntele Măslinilor. Când au ajuns, în locu-acel, „Rugați-vă!” – le zise El – „Ca nu cumva, să vă treziți, Că ați putea fi ispitiți.” Apoi, Iisus S-a-ndepărtat, Puțin, de ei, a-ngenunchiat Și a-nceput, în rugăciune, Aceste vorbe a le spune: „Tată, de este cu putință, Acest pahar, de suferință, Îndepărtează-l, de la Mine! Dar nu vreau, voia Mea – știi bine! – Să se-mplinească, ci voiesc, Doar voia Ta, să-nfăptuiesc!” Atunci, un înger a venit, Din ceruri, și L-a întărit. Un chin, de moarte, L-a cuprins; Sudoarea-I care s-a prelins, În picuri mari, s-a prefăcută De sânge, și-apoi a căzut, Peste pământ. S-a tulburat Și, mai fierbinte, S-a rugat. Când termină, a revenit, La ucenici, dar i-a găsit Dormind – de întristări zdrobiți
Luca 22:39-45 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Apoi [Isus] a ieșit și a mers, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor, iar discipolii îl urmau. Fiind în acel loc, le-a spus: „Rugați-vă, ca să nu intrați în ispită!”. [Isus] s-a îndepărtat de ei ca la o aruncătură de piatră și, punându-se în genunchi, se ruga, spunând: „Tată, dacă vrei, îndepărtează potirul acesta de la mine, dar nu voința mea, ci a ta să fie!”. Atunci i s-a arătat un înger din cer care l-a întărit. Și fiind în agonie, se ruga și mai stăruitor, iar sudoarea lui a devenit ca picăturile de sânge care cădeau pe pământ. Când s-a ridicat de la rugăciune și a venit la discipoli, i-a găsit dormind din cauza tristeții
Luca 22:39-45 Noua Traducere Românească (NTR)
Și ieșind afară, S-a dus, ca de obicei, spre Muntele Măslinilor. Ucenicii L-au urmat și ei. Când a ajuns în locul acela, le-a zis: ‒ Rugați-vă să nu cădeți în ispită! Apoi S-a retras de lângă ei, cam la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat și Se ruga, zicând: „Tată, dacă vrei, îndepărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta!“. Atunci I s-a arătat un înger din Cer, ca să-L întărească. Fiind în agonie, El Se ruga cu și mai multă ardoare, iar sudoarea Lui devenise ca niște picături de sânge, care cădeau pe pământ. Când S-a ridicat de la rugăciune și a venit la ucenici, i-a găsit adormiți de întristare.
Luca 22:39-45 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
După ce a ieșit afară, S-a dus, ca de obicei, în Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El. Când a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită.” Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat și a început să Se roage, zicând: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească. A ajuns într-un chin ca de moarte și a început să Se roage și mai fierbinte; și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ. După ce S-a rugat, S-a sculat și a venit la ucenici; i-a găsit adormiți de întristare