Iov 39:1-30
Iov 39:1-30 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Cunoști timpul când nasc caprele sălbatice de stâncă? Sau poți însemna când fată căprioarele? Poți număra lunile împlinite de ele, sau știi timpul când ele nasc? Ele se apleacă, își nasc puii, își leapădă întristările. Puii lor arată bine, cresc cu grâne; pleacă și nu se mai întorc la ele. Cine a trimis liber măgarul sălbatic, sau cine a dezlegat legăturile măgarului sălbatic? Căruia i-am făcut pustia casă și ținutul sterp locuințele lui. El batjocorește mulțimea din cetate și nu ia aminte la strigătul celui ce îl mână. Lanțul munților este pășunea lui și caută fiecare verdeață. Va voi unicornul să te servească, sau să rămână lângă ieslea ta? Poți lega unicornul cu frânghia lui în brazdă, sau va grăpa el văile după tine? Te vei încrede în el, deoarece tăria lui este mare, sau îi vei lăsa munca ta? Îl vei crede, că îți va aduce acasă sămânța și o va aduna în grânarul tău? Ai dat tu păunului aripile frumoase, sau aripi și pene struțului? Care își lasă ouăle în pământ și le încălzește în țărână, Și uită că piciorul le poate zdrobi, sau că fiara sălbatică le poate sparge. Ea se împietrește împotriva puilor ei, ca și cum nu ar fi ai ei; munca ei este în zadar, fără de teamă; Căci Dumnezeu a lipsit-o de înțelepciune și nu i-a împărțit înțelegere. În timp ce se ridica în înalt, ea batjocorește calul și pe călărețul său. Ai dat tu calului tărie, i-ai îmbrăcat gâtul cu tunet? Îl poți înspăimânta ca pe o lăcustă? Gloria nărilor lui este teribilă. El bate din copite în vale și se bucură în tăria lui; el merge să îi întâlnească pe cei înarmați. Batjocorește frica și nu se înspăimântă; nici nu întoarce spatele dinaintea sabiei. Tolba zăngănește lovindu-se de el, sulița lucitoare și scutul. El înghite pământul cu înverșunare și furie; și nu crede ca este sunetul trâmbiței. El spune printre trâmbițe: Ha, ha; și miroase bătălia de departe, tunetul căpeteniilor și strigătul luptei. Zboară șoimul prin înțelepciunea ta și își întinde aripile spre sud? Se înalță acvila la porunca ta și își face cuibul în înalt? Ea locuiește și rămâne pe stâncă, pe vârful stâncii și pe întăritură. De acolo ea caută prada și ochii ei privesc departe. Puii ei de asemenea sug sânge; și unde sunt cei uciși, acolo este și ea.
Iov 39:1-30 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Știi tu când își fac caprele sălbatice puii? Le vezi tu pe cerboaice când fată? Numeri tu lunile în care sunt însărcinate și cunoști tu vremea când nasc? Ele se pleacă, fată puii și scapă iute de durerile lor. Puii lor prind vlagă și cresc sub cerul slobod; pleacă și nu se mai întorc la ele. Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură? I-am dat ca locuință pustiul și pământul sărac ca locaș. El râde de zarva cetăților și nu aude strigătele stăpânului care-l mână. Străbate munții ca să-și găsească hrana și umblă după tot ce este verde. Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Și stă el noaptea la ieslea ta? Îl poți lega tu cu o funie ca să tragă o brazdă? Merge el după tine ca să grăpeze bulgării din văi? Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare? Și-i lași tu grija lucrărilor tale? Te lași tu pe el pentru căratul roadelor tale, ca să le strângă în aria ta? Aripa struțului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa și penișul berzei. Dar struțoaica își încredințează pământului ouăle și le lasă să se încălzească în nisip. Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de câmp le poate călca în picioare. Este aspră cu puii săi, de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum. Căci Dumnezeu nu i-a dat înțelepciune și nu i-a făcut parte de pricepere. Când se scoală și pornește, râde de cal și de călărețul lui. Tu îi dai putere calului și-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie? Tu-l faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspândește groaza. Scurmă pământul și, mândru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmați; își bate joc de frică, nu se teme și nu se dă înapoi dinaintea sabiei. Zăngănește tolba cu săgeți pe el, sulița și lancea strălucesc, fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când răsună trâmbița. La sunetul trâmbiței parcă zice: «Înainte!» De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al căpeteniilor și strigătele de luptă. Oare prin priceperea ta își ia uliul zborul și își întinde aripile spre miazăzi? Oare din porunca ta se înalță vulturul și își așază cuibul pe înălțimi? El locuiește în stânci, acolo își are locuința, pe vârful zimțat al stâncilor și pe vârful munților. De acolo descoperă el prada și își cufundă privirile în depărtare după ea. Puii lui îi beau sângele; și acolo unde sunt hoituri, acolo-i și vulturul.”
Iov 39:1-30 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Știi când nasc caprele de munte? Vezi tu când concep ciutele? Ai tu capacitatea să ții evidența lunilor în care ele sunt însărcinate? Știi vremea când trebuie să nască? Se apleacă și își fată puii; apoi durerile lor încetează. Puii lor se dezvoltă și cresc în sălbăticie. Se duc; și nu se mai întorc la ele. Cine a lăsat liber măgarul sălbatic? Cine i-a desfăcut legăturile? I-am dat deșertul ca pe o casă a lui; și teritoriul sărat îi este locuință. Râde de agitația din oraș. El nu aude vocea celui care conduce pe celelalte animale de tracțiune. Parcurge munții ca să găsească plante de mâncat; și caută tot ce este verde. Acceptă bivolul sălbatic să te slujească? Oare stă el noaptea la ieslea ta? Îl poți lega cu funii, ca să tragă plugul care îți face brazdă (în terenul tău agricol)? Va grăpa el bulgării din văi pentru tine? Oare te poți încrede în el doar pentru că forța lui este mare? Te vei putea baza pe el pentru lucrările tale cele mai dificile? Crezi că se va reîntoarce și că îți va strânge grâul în terenul tău agricol? Struțul își mișcă aripile bucuros, deși ele nu se aseamănă cu aripile și cu penele berzei. El își plasează ouăle în pământ. Le lasă acolo ca să se încălzească în nisip. Uită că piciorul cuiva le poate sparge și că un animal sălbatic le poate călca în picioare. Se comportă dur cu puii lui, ca și cum nu i-ar aparține. Nu ia în considerare faptul că tot ce a făcut, poate fi distrus. Se comportă așa pentru că Dumnezeu nu i-a dat înțelepciune și nici nu i-a oferit capacitatea înțelegerii lucrurilor. Când se ridică și fuge, râde de cal și de călărețul lui. Îi dai tu forță calului? Îi îmbraci tu gâtul cu o coamă? Îl faci tu să sară ca o lăcustă și să răspândească teroarea nechezând impunător? El este mândru de forța lui. Răscolește valea și vine în viteză împotriva celor înarmați. Râde în fața fricii. El nu se teme de nimic; și nu se ferește de sabie. Săgețile din tolbă zornăie pe el. Lancea și sabia strălucesc. Este foarte agitat. Mănâncă pământul! Nu stă liniștit până când sună goarna. Atunci când aude sunetul ei, el nechează. Miroase bătălia de la mare distanță. Simte tunetul comandanților și comenzile lor de luptă. Oare înțelepciunea ta face să zboare șoimul și îl determină să își întindă aripile spre Sud? Ești tu capabil să poruncești vulturului să se ridice în zbor și să își construiască pe locuri înalte cuibul? El are casa pe stâncă. Tocmai acolo este locuința lui, chiar pe vârful stâncilor, în teritorii tari. De acolo își caută prada. Ochii lui o văd de la mare distanță; și puii lui îi beau sângele. Unde sunt corpuri moarte, acolo este și vulturul.”
Iov 39:1-30 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
„Știi tu când capra pui-și scoate? Hai spune, de le știi pe toate! Știi când cerboaica zămislește? Spune, de știi! Hai, îndrăznește! Sau numeri tu, lunile toate Cât ele sunt însărcinate? Știi tu când li s-a împlinit Vremea să nască? Negreșit, Ele se pleacă, nasc ușor Și scapă de durerea lor. De vlagă, puii plini le sânt Și slobozi cresc, pe-acest pământ, Până sosesc zilele-acele Când au să plece de la ele Și n-au să vină înapoi. Cine-a lăsat slobod, apoi, Măgarul cel sălbatic, oare? L-am slobozit din legătoare, Căci în pustiu i-am dat sălaș Și pe-un pământ sărac, locaș. De zarvele cetăților, El râde. Glas poruncitor, Nicicând el nu a auzit, Ci după tot ce-i înverzit, Umblă mereu. Munți-i străbate, Într-una, hrană să își cate. Boul sălbatic, cât trăiește, Oare pe tine te slujește? Atunci când se va înnopta, El o să stea la ieslea ta? Îl legi cu frânghia, tu crezi, Și-apoi pământul îl brăzdezi? Va merge pe-ale tale căi, Grăpând bulgării mari din văi? Pentru puterea lui cea mare Ți-ai pus încrederea-n el oare? Grija, ți-o lași în seama lui? Pentru căratul rodului Cules de pe aria ta, Pe el oare-l vei aștepta? A struțului aripă poate, Veselă, aerul a bate, Încât gândești, pentru o clipă, Că este-a berzelor aripă. Struțoaica, în pământ, așează Ouăle ei. Le-ncredințează Nisipului, să le-ncălzească. Uită că pot să le strivească Și să le calce în picioare A câmpului viețuitoare. Cu puii ei, aspru, se poartă: Nu-i pasă care-i a lor soartă, De parcă nu ai ei pui sânt. Că truda i s-a dus în vânt, Nu-i pasă – nu s-a tulburat – Căci minte, Domnul nu i-a dat. Înțelepciune n-a avut, Pentru că El nu i-a făcut Nici de priceperea Sa parte. Când se pornește, de departe Râde de cal și călăreț Și îi privește cu dispreț. Dai tu, putere, calului? Îmbraci – oare – tu, gâtul lui, Cu coama cea fâlfâitoare? Putere-i dai, să sară oare, Ca și lăcusta? Când nechează, Pe toți din jur îi spăimântează Și mândru de puterea lui, Scurmă fața pământului. Apoi, se-aruncă ne-nfricat, Asupra celui înarmat. De spaimă, el își bate joc, Căci nu se teme; de pe loc, Nu se clintește înapoi, Din fața spadei, la război. Tolba și arcul zăngănesc, Lancea și spada strălucesc De șaua lui stând agățate. Când sună trâmbițele toate, Pământ mănâncă, n-are stare, Fierbe de-aprindere și pare Că te îndeamnă: „Înainte!”, Căci de departe calul simte Mirosul bătăliilor. Pornește, oare, uliu-n zbor Pentru că tu ești priceput? Porunca ta l-o fi făcut Pe vultur de s-a înălțat Și tu ești cel ce l-a-nvățat, Pe înălțimi, cuib să-și dureze? Îi place ca să se așeze Pe stânci; acolo locuiește; Din vârf de munte, el privește Să-și vadă prada; să se-ascundă De el, nu poate, căci și-afundă Privirea până-n depărtare, Fără să-i lase vreo scăpare. Ai lui pui partea lor și-o au: Sângele prăzii ei îl beau, Și-acolo unde hoituri sânt, Și vulturi vin, pe-aripi de vânt.”
Iov 39:1-30 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Cunoști tu timpul când nasc caprele de pe stâncă? Ai urmărit tu durerile nașterii cerboaicelor? Numeri tu când ele împlinesc lunile și cunoști timpul când ele nasc? Ele cad în genunchi și dau la lumină puii lor și se eliberează de chinul lor. Puii lor prind puteri și cresc în câmp deschis, ies și nu se mai întorc la ele. Cine a lăsat liber măgarul sălbatic și cine a deschis legăturile măgarului nedomesticit pentru care am pus lăcașul în Arabáh și locuința, în ținutul sărat? El râde de agitația din cetate, nu aude zgomotul celui care l-ar forța. Rătăcește prin munți după pășune și merge în căutare după tot ce-i verde. Ar vrea bivolul să-ți slujească și ar sta peste noapte lângă ieslea ta? Poți tu lega bivolul cu funia [ca să tragă] la brazdă sau să grăpeze văile după tine? Te încrezi tu în el, pentru că mare e puterea lui, sau îi lași lui truda ta? Ești tu sigur de el că-ți va aduce înapoi sămânța și că o va aduna de pe aria ta? Aripa struțului bate cu veselie, dar ea este cu pene și puf de barză. [Femela de struț] lasă în pământ ouăle și le încălzește în țărână. Ea uită că piciorul le poate strivi și animalul de pe câmp le poate călca în picioare. Este dură cu puii ei, ca și cum nu ar fi ai săi. Chinul ei este zadarnic, dar nu o sperie. Căci Dumnezeu a făcut-o să uite înțelepciunea și nu i-a făcut parte de pricepere. Când bate din aripi spre înalt, râde de cal și de călărețul său. Dai tu putere calului și-l îmbraci cu o coamă care fâlfâie? Îl faci tu să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic [induce] spaimă. Scurmă în vale și se veselește de puterea lui; iese în întâmpinarea armurii. Râde de frică și nu se înspăimântă; nu dă înapoi dinaintea sabiei. Zăngănește pe el tolba, luciul lăncii și al suliței. Freamătă, se agită și înghite pământul; nu dă crezare decât sunetului de trâmbiță. La semnalul trâmbiței zice: «Aha!». De departe miroase bătălia, urletele căpeteniilor și strigătul de luptă. Oare prin priceperea ta faci să zboare șoimul și să-și întindă aripile spre Temán? Oare de gura ta se înalță vulturul ca să-și pună pe înălțime cuibul? El locuiește pe stâncă, poposește pe vârf de stâncă și pe întăritură. De acolo găsește el hrana și ochii lui zăresc până departe. Puii lui beau sânge și unde sunt cei străpunși,acolo este el”.
Iov 39:1-30 Noua Traducere Românească (NTR)
Știi tu vremea când nasc caprele de munte? Vezi tu când fac pui cerboaicele? Numeri tu lunile în care sunt gestante? Știi tu vremea când nasc ele? Ele se pleacă, își nasc puii, și durerile lor se sfârșesc. Puii lor devin puternici și cresc în sălbăticie; se duc și nu se mai întorc la ele. Cine a lăsat liber măgarul sălbatic? Cine i-a desfăcut legăturile? I-am dat deșertul să-i fie casă și regiunea sărată să-i fie locuință. Râde de zarva din cetate; nu aude glasul celui ce mână. Străbate munții pentru pășune și caută tot ce este verde. Vrea bivolul sălbatic să te slujească? Rămâne el noaptea la ieslea ta? Îl poți lega cu funii ca să tragă la brazdă? Va grăpa el bulgării din văi pentru tine? Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare? Vei lăsa în seama lui munca ta cea grea? Crezi tu că se va întoarce și-ți va strânge grâul în arie? Aripile struțului bat cu bucurie, deși nu se compară cu aripile și penele berzei. El își lasă ouăle în pământ și le lasă să se încălzească în nisip, uitând că piciorul cuiva le poate strivi sau că o vietate de pe câmp le poate călca în picioare. Se poartă aspru cu puii lui, ca și cum n-ar fi ai lui; nu-i este teamă că eforturile lui pot fi în zadar. Căci Dumnezeu l-a făcut să uite înțelepciunea și nu i-a făcut parte de pricepere. Când se ridică și fuge, râde de cal și de călărețul lui. Îi dai tu calului putere? Îi îmbraci tu gâtul cu o coamă? Îl faci tu să sară ca o lăcustă și să răspândească groază cu nechezatul lui măreț? Mândru de puterea lui, el răscolește pământul în vale și iese în întâmpinarea celor înarmați. Râde în fața groazei, nu se înspăimântă și nu se retrage când vede sabia. Tolba cu săgeți saltă zgomotos pe el, iar sulița și lancea scânteiază. Fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când sună trâmbița. La sunetul trâmbiței, el nechează. De departe adulmecă bătălia, tunetul comandanților și strigătul de luptă. Oare prin priceperea ta zboară șoimul și își întinde aripile spre sud? La porunca ta se înalță vulturul și își face cuibul pe înălțimi? El locuiește pe stâncă și înnoptează acolo, pe creasta stâncii și pe fortăreața muntelui. De acolo caută prada, ochii lui o văd din depărtări. Puii lui îi beau sângele; unde sunt cei uciși, acolo este și el“.
Iov 39:1-30 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Știi tu când își fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice când fată? Numeri tu lunile în care sunt însărcinate și cunoști tu vremea când nasc? Ele se pleacă, fată puii și scapă iute de durerile lor. Puii lor prind vlagă și cresc sub cerul slobod; pleacă și nu se mai întorc la ele. Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură? I-am dat ca locuință pustiul și pământul sărac ca locaș. El râde de zarva cetăților și n-aude strigătele stăpânului care-l mână. Străbate munții ca să-și găsească hrana și umblă după tot ce este verde. Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Și stă el noaptea la ieslea ta? Îl poți lega tu cu o funie ca să tragă o brazdă? Merge el după tine ca să grăpeze bulgării din văi? Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare? Și-i lași tu grija lucrărilor tale? Te lași tu pe el pentru căratul roadelor tale, ca să le strângă în aria ta? Aripa struțului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa și penișul berzei. Dar struțoaica își încredințează pământului ouăle și le lasă să se încălzească în nisip. Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de câmp le poate călca în picioare. Este aspră cu puii săi, de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum! Căci Dumnezeu nu i-a dat înțelepciune și nu i-a făcut parte de pricepere. Când se scoală și pornește, râde de cal și de călărețul lui. Tu dai putere calului și-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie? Tu-l faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspândește groaza. Scurmă pământul și, mândru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmați; își bate joc de frică, nu se teme și nu se dă înapoi dinaintea sabiei. Zăngănește tolba cu săgeți pe el, sulița și lancea strălucesc, fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când răsună trâmbița. La sunetul trâmbiței parcă zice: ‘Înainte!’ De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al căpeteniilor și strigătele de luptă. Oare prin priceperea ta își ia uliul zborul și își întinde aripile spre miazăzi? Oare din porunca ta se înalță vulturul și își așază cuibul pe înălțimi? El locuiește în stânci, acolo își are locuința, pe vârful zimțat al stâncilor și pe vârful munților. De acolo descoperă el prada și își cufundă privirile în depărtare după ea. Puii lui îi beau sângele; și acolo unde sunt hoituri, acolo-i și vulturul.”