Habacuc 1:1-17
Habacuc 1:1-17 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Povara pe care a văzut-o profetul Habacuc. DOAMNE, cât timp voi mai striga fără să mă auzi! Strig către tine despre violență dar nu vei salva! De ce îmi arăți nelegiuire și mă faci să privesc apăsare? Căci înaintea mea sunt jefuire și violență și cei care ridică ceartă și discordie. De aceea legea este neglijată și judecata niciodată nu înaintează, căci cel stricat împresoară pe cel drept; de aceea judecata nedreaptă merge înainte. Voi, cei dintre păgâni, priviți și luați aminte și minunați-vă cu uimire, căci în zilele voastre voi lucra o lucrare pe care voi nu o veți crede chiar dacă vi se va spune. Căci, iată, îi ridic pe caldeeni, acea națiune amarnică și pripită, care va mărșălui prin întinderea țării, pentru a stăpâni locuințe care nu sunt ale lor. Ei sunt îngrozitori și înspăimântători; de la ei înșiși vine judecata lor și demnitatea lor. De asemenea, caii lor sunt mai iuți decât leoparzii și mai feroce decât lupii nopții; și călăreții lor se vor împrăștia și călăreții lor vor veni din depărtare; ei vor zbura ca acvila ce se grăbește să mănânce. Ei toți vor veni pentru violență; fețele lor vor înfuleca precum vântul de est și vor aduna captivi ca nisipul. Și vor batjocori împărați și prinții le vor fi de batjocură; vor lua în derâdere orice întăritură; căci vor îngrămădi țărână și o vor lua. Atunci se va răzgândi și va trece înainte și va ofensa, atribuind această putere a lui dumnezeului său. Nu ești tu din veșnicie, DOAMNE Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri. DOAMNE, tu i-ai rânduit pentru judecată; și: Dumnezeule puternic, tu i-ai întemeiat pentru mustrare. Ochii tăi sunt prea puri ca să privești răul și nu te poți uita la nelegiuire; de ce te uiți atunci la cei care lucrează perfid și îți ții limba când cel stricat mănâncă pe cel mai drept decât el? Și îi faci pe oameni ca peștii mării, ca pe târâtoarele ce nu au conducător peste ele? Ei îi ridică pe toți cu cârligul, îi prind în plasa lor și îi adună în năvodul lor; de aceea se bucură și se veselesc. De aceea ei sacrifică în cinstea plasei lor și ard tămâie în cinstea năvodului lor, fiindcă prin ele partea lor este grasă și carnea lor, multă. Își vor goli astfel plasa și nu vor continua să ucidă națiunile fără cruțare?
Habacuc 1:1-17 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Descoperirea pe care a primit‑o profetul Habacuc. Până când voi striga după ajutor, DOAMNE, fără să asculți? Până când să strig către Tine: „Silnicie!” fără să vii în ajutorul celui asuprit? De ce mă lași să văd nelegiuirea și privești liniștit la nedreptate? Sub ochii mei are loc prăpăd și silnicie, se nasc certuri și se stârnesc dușmănii. De aceea legea este fără putere și dreptatea nu mai răzbește; cei răi îi împresoară pe cei drepți, de aceea se fac judecăți strâmbe. „Priviți printre neamuri și vedeți, uimiți‑vă și îngroziți‑vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare pe care n‑ați crede‑o dacă v-ar povesti-o cineva! Iată, îi ridic pe caldeeni, popor turbat și iute, care străbate întinderea pământului ca să pună mâna pe locuințe care nu sunt ale lui. El este grozav și înfricoșător; dreptatea și măreția lui vin de la sine însuși. Caii lui sunt mai iuți decât leoparzii, mai aprigi decât lupii la căderea serii. Călăreții lui vin în galop, călăreții lui vin de departe, zboară ca vulturul care înșfacă prada. Toți vin numai pentru jaf, cu privirile ațintite în față, și adună prinși de război ca nisipul. Își bat joc de regi și fac haz pe seama celor mari. Cetățile întărite le stârnesc râsul: ridică valuri de pământ și le iau, apoi trec ca vântul și se duc: vinovat este cel care face din puterea lui dumnezeul lui.” Nu ești Tu, DOAMNE, din veșnicie? Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu dormi! DOAMNE, Tu ai rânduit poporul acesta pentru judecată; Tu, Stânca mea, l‑ai ridicat ca să mustri! Ochii Tăi sunt prea curați ca să vadă răul și nu poți să privești răutatea. De ce Te uiți la mișei și taci când cel rău îl înghite pe cel drept? I-ai făcut Tu pe oameni ca pe peștii mării, ca pe vietățile mărunte, care n-au stăpân? Vrăjmașul îi scoate pe toți cu cârligul undiței, îi trage cu mreaja sa, îi strânge în năvod, de aceea se bucură și se veselește. De aceea aduce jertfe mrejei sale și arde tămâie în cinstea năvodului său, pentru că datorită lor are parte de belșug și bucatele lui sunt grase! Oare își va scoate el sabia mereu ca să omoare fără milă atâta lume?
Habacuc 1:1-17 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Prorocia descoperită prorocului Habacuc. „Până când voi striga către Tine, Doamne, fără să asculți? Până când mă voi tângui Ție, fără să dai ajutor? Pentru ce mă lași să văd nelegiuirea și Te uiți la nedreptate? Asuprirea și silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri și se stârnește gâlceavă. De aceea legea este fără putere și dreptatea nu se vede, căci cel rău îl biruie pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăți nedrepte. «Aruncați-vă ochii printre neamuri și priviți, uimiți-vă și îngroziți-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare pe care n-ați crede-o dacă v-ar povesti-o cineva! Iată, îi voi ridica pe haldeeni – popor turbat și iute, care străbate întinderi mari de țări, ca să pună mâna pe locuințe care nu sunt ale lui. El este grozav și înfricoșător; numai din el însuși îi iese dreptul și mărirea lui. Caii lui sunt mai iuți decât leoparzii, mai sprinteni decât lupii de seară, și călăreții lui înaintează în galop de departe, zboară ca vulturul care se repede asupra prăzii. Tot poporul acesta vine numai ca să jefuiască; privirile lui lacome caută înainte și strânge prinși de război ca nisipul. Își bate joc de împărați, și voievozii sunt o nimica pentru el; râde de toate întăriturile, căci grămădește pământ și le ia. Apoi aprinderea i se îndoiește, întrece măsura și se face vinovat, căci puterea lui o ia ca dumnezeu al lui.» Doamne, nu ești Tu din veșnicie? Dumnezeul meu, Sfântul meu! Nu vom muri. Doamne, Tu ai ridicat poporul acesta ca să-Ți împlinești judecățile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale. Ochii Tăi sunt așa de curați, că nu pot să vadă răul și nu poți să privești nelegiuirea! Cum ai putea să-i privești Tu pe cei mișei și să taci când cel rău îl mănâncă pe cel mai neprihănit decât el? Îi vei face Tu omului ca peștilor mării, ca târâtoarei, care nu are stăpân? El îi scoate pe toți cu undița, îi trage în mreaja sa, îi strânge în năvodul său. De aceea se bucură și se veselește. De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămâie năvodului său, căci lor le datorează partea lui cea grasă și bucatele lui gustoase. Pentru aceasta își va goli el întruna mreaja și va înjunghia fără milă neamurile?”
Habacuc 1:1-17 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Aceasta este profeția oferită prin revelație (divină) profetului Habacuc. (El spusese:) „Doamne, până când trebuie să strig spre Tine fără să mă asculți? Eu Te invoc și Îți spun despre violența pe care o constat, dar Tu nu intervii să salvezi! De ce mă lași să asist la gravele păcate care se fac și să privesc nedreptatea? Sunt martorul distrugerii și al violenței care se întâmplă! Există certuri și apare nemulțumirea… Astfel, legea nu își mai produce efectul și dreptatea nu (poate) învinge! Omul corect este permanent asaltat de cel rău și în final se pronunță o judecată nedreaptă!” „Priviți printre (celelalte) națiuni ca să remarcați ceva care trebuie să vă uimească și să vă sperie; pentru că în timpul vostru voi face un lucru pe care l-ați considera incredibil dacă vi l-ar relata (acum) cineva! Vreau să spun că voi oferi autoritate babilonienilor – acelui popor care acționează fără milă și cu (mare) violență. El merge și invadează marile teritorii ale țărilor lumii ca să devină proprietarul locurilor care nu sunt (încă) ale lui. Oamenii acestui popor sunt fioroși. Își fac singuri legi și își promovează propria lor dreptate. Caii lor se deplasează mai rapid decât leoparzii și sunt mai ageri decât lupii care atacă seara. Cei care îi călăresc, vin pe ei în galop de la mari distanțe și se deplasează cu viteza vulturului când își atacă prada pe care urmează să o mănânce. Tot acest popor vine doar ca să jefuiască. Ei urmăresc cu lăcomie să își extindă teritoriile și fac un mare număr de prizonieri. Cei luați de ei în captivitate sunt forte mulți – ca particulele care formează nisipul… Acești invadatori ridiculizează regii (oricărei națiuni); și niciun conducător nu este o dificultate pentru ei. Râd de toate fortificațiile națiunilor; pentru că pun pământ în jurul lor și le cuceresc astfel foarte ușor! Apoi atitudinea lor se schimbă la fel ca vântul. Comit nedreptăți și devin astfel vinovați; pentru că ajung să își facă zeu din propria lor forță.” „Doamne, oare nu ești Tu din eternitate Dumnezeul meu? Nu vom muri! Desigur, Tu i-ai făcut să domine lumea pentru ca (prin ei) să pui în aplicare deciziile Tale. Tu, Cel care ești Stânca mea, i-ai desemnat ca să fie instrumentul pedepsei Tale. Ochii Tăi sunt atât de puri, încât nu pot să privească răul; și nu poți tolera ce este greșit! Oare ce Te face să privești tăcând la cei care promovează viclenia ca stil de viață? Cel rău «îl înghite» pe acela care este mai bun decât el! Te vei comporta Tu cu omul exact cum procedezi cu peștii din mare sau cu reptilele de pe pământ care nu au stăpân? Oamenii scot peștele cu undița și îl prind în plasele lor de pescuit. Această realizare îi face să fie bucuroși; și ea explică faptul că ei aduc ofrande plaselor de pescuit. Ard tămâie în cinstea năvodului lor. Ei își manifestă astfel recunoștința față de aceste lucruri care le produc venituri și hrană din abundență. Dar oare acest fapt le dă dreptul să își tot umple plasele cu «pești» și să distrugă fără milă popoarele?”
Habacuc 1:1-17 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Această prorocie, iată, Lui Habacuc îi este dată. Doamne, cât voi striga la Tine, Fără să iei seama la mine? Cât am să plâng, tânguitor, Fără să îmi dai ajutor? De ce îngădui să văd eu, Nelegiuirea, tot mereu? De ce Te uiți la nedreptate, La relele ce-s adunate? Cuprinsă e întreaga fire, De silnicii și asuprire. Certuri se nasc și izbucnesc Gâlcevi ce nu se mai sfârșesc. Fără putere-i legea dată, Dreptatea nu se mai arată, Iar omul cel neprihănit De cel rău este biruit, Căci judecățile rostite, Mereu, nedrepte sunt vădite. „Spre neamuri, ochii vă rotiți! Uitați-vă și vă-ngroziți! În ale voastre zile are Ca să se facă o lucrare, Pe cari n-ați crede-o, de cumva, V-ar povesti-o cineva! Căci ridica-voi un popor, Cari este al Haldeilor. E un neam iute și turbat. Întinderi mari a colindat, Vrând locuințe să găsească, Pe care să le stăpânească. El e grozav și-nfricoșat Și din el însuși și-a luat Și dreptul și a lui mărire. Ai lui cai zboară peste fire, Mai iuți fiind decât se-arată Că leoparzii sunt vreodată. Ei sunt mai sprinteni – bunăoară – Decât sunt lupii cei de seară. Galop, vin călăreții lui Și-asemenea vulturului Care la înălțime zboară, Asupra prăzii se pogoară. Acel popor o să sosească Gândind numai să jefuiască. A lui privire se arată, De lăcomie, încărcată. Mulți, ca nisipul, s-au vădit Toți cei pe cari i-au înrobit. Ei își bat joc de cei aflați Pe scaunele de-mpărați, Iar tagma voievozilor Nimica e, în fața lor. De-ntăriturile ce sânt ‘Nălțate, râd, căci pun pământ, Până pe ele izbutesc Să urce și le cuceresc. Aprinderea i se-ndoiește, Încât măsura depășește Și-astfel se face vinovat Căci a ajuns de și-a luat Puterea lui, drept dumnezeu, Și-n ea se sprijină mereu!” Doamne, din veac, nu ești al meu Sfânt Domn, precum și Dumnezeu? Nu vom muri dar, niciodat’, Căci Tu Doamne ne-ai ridicat, Ca judecățile rostite De Tine, a fi împlinite. Pe-acest popor l-ai înălțat Căci Stâncă Tu Te-ai arătat Și vrei, prin el, să rânduiești Pedepsele ce le gătești! Ai Tăi ochi sunt neîntinați. Ei sunt atâta de curați Încât nu pot să suferească Nelegiuirea s-o privească! Cum ai putea privi la cei Ce se arată-a fi mișei, Sau la cei răi cari s-au vădit Că-l sorb pe cel neprihănit? Vei face Tu, oamenilor, Precum peștilor mărilor, Sau precum târâtoarei care Nici un stăpân asupră-i n-are? Cu undița, îi prinde el Și-i trage-n mreaja lui, astfel. De-aceea, el se veselește Și bucuria-l năpădește. De-aceea, a găsit cu cale, Jertfe-a aduce mrejei sale Și arde din tămâia lui, Cinste a-i da năvodului, Pentru că lor le datorește Puterea ce o dobândește Fiindcă din acele plase Se trag bucatele lui grase! De-aceea, o să se grăbească, Mereu, mreaja să își golească Și neamuri va înjunghia Fără ca milă a avea?
Habacuc 1:1-17 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Profeția pe care a văzut-o Habacúc, profetul. Până când voi striga către tine, și tu nu vei asculta? Până când voi striga la tine „Violență!”, și tu nu mântuiești? De ce mă faci să văd nelegiuire, și tu [doar] privești? Devastare și violență sunt înaintea mea, ceartă și neînțelegere se ridică. De aceea legea este fără putere și judecata nu ajunge la împlinire. Căci cel fărădelege îl încorsetează pe cel drept și judecata iese strâmbă. Uitați-vă între neamuri și priviți și mirați-vă! Voi face o lucrare în ochii voștri, că nu veți crede chiar dacă s-ar povesti! Iată, eu fac să se ridice caldéii, un neam amarnic și iute, care străbate lățimea pământului ca să ia în stăpânire locurile care nu sunt ale lor! Înfricoșător și înspăimântător este el, de la el vine judecata lui și iese faima sa. Mai iuți decât leoparzii sunt caii lui, mai sprinteni decât lupii seara. Călăreții lui năvălesc; călăreții lui vin de departe, zboară ca un vultur care se repede să devoreze. Toți vin pentru violență; toate fețele lor sunt îndreptate înainte și-i adună pe captivi ca pe nisip. El îi disprețuiește pe regi și cei care conduc sunt luați în râs. El râde de toate fortărețele și adună praf ca să le captureze. Atunci se duce vântul și trece. Vinovat este cel care face din propria forță dumnezeul său. Oare nu ești, Doamne, dintotdeauna Dumnezeul meu, Cel Sfânt care nu moare? Doamne, tu l-ai pus pentru dreptate, ai întemeiat o stâncă pentru răzbunare. Ochii [tăi] sunt prea puri ca să vadă răul și nu pot să privească la chin. Pentru ce te uiți la trădători și taci când cel fărădelege îl înghite pe unul mai drept decât el? Tu-i faci omului ca peștilor mării, ca târâtoarelor care nu au stăpân peste ele. El îi scoate pe toți cu undița, îi trage în plasa sa și îi adună în năvodul său. De aceea se bucură și se înveselește. De aceea aduce jertfă plasei lui și arde tămâie în fața năvodului său. Căci, prin ele, partea lui devine grasă, hrana lui, abundentă. Oare pentru aceasta va goli plasa lui și nu-i va fi milă să ucidă neamuri încontinuu?
Habacuc 1:1-17 Noua Traducere Românească (NTR)
Rostirea care i-a fost descoperită profetului Habacuc. ‒ Până când, DOAMNE, voi striga după ajutor și Tu nu vei asculta? Până când voi striga către Tine: „Violență!“ și Tu nu vei salva? De ce mă faci să privesc nelegiuirea și Te uiți la necaz? Distrugerea și violența sunt înaintea mea; peste tot sunt dezbinări și se stârnesc certuri. De aceea Legea este fără putere și dreptatea nu se arată niciodată. Căci cel rău îl învinge pe cel drept și, astfel, dreptatea este pervertită. DOMNULUI ‒ Uitați-vă printre națiuni și priviți! Mirați-vă! Uimiți-vă! Căci în zilele voastre fac o lucrare pe care n-ați crede-o dacă v-ar povesti-o cineva! Iată, îi voi ridica pe caldeeni, acel neam crud și năvalnic, care străbate întinderile pământului pentru a lua în stăpânire locuințe care nu sunt ale lui! El este îngrozitor și de temut; își are propria lege și nu recunoaște nicio altă autoritate! Caii lui sunt mai rapizi decât leoparzii și mai sprinteni decât lupii în amurg. Călăreții lui se avântă, călăreții lui vin de departe. Zboară ca un vultur care se repede să devoreze; toți vin pentru violență. Privirile lui sunt ațintite tot înainte și adună captivi ca nisipul de mulți. Își bate joc de regi și-i ia în derâdere pe conducători. Râde de orice fortificație, căci face o rampă de pământ lângă ea și o cucerește. Apoi trece ca vântul și merge mai departe. El se face astfel vinovat, puterea sa fiind dumnezeul lui. ‒ Oare nu ești Tu din veșnicie, DOAMNE? Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu vom muri! DOAMNE, Tu ai stabilit ca el să aducă judecata! Stânca mea, Tu ai decis ca el să pedepsească! Ochii Tăi sunt prea curați ca să se uite la rău; Tu nu poți să privești asuprirea! De ce Te uiți la cei necredincioși și taci când cel rău îl înghite pe cel mai drept decât el? L-ai făcut pe om asemenea peștilor mării, asemenea vietății din mare care nu are stăpân. El îi scoate pe toți cu undița, îi adună cu mreaja lui, îi strânge în năvodul lui și de aceea se bucură și se veselește. De aceea aduce el jertfe mrejei sale și arde tămâie năvodului său! Datorită lor, partea lui este bogată și mâncarea lui este din abundență! Va continua el oare să-și golească mreaja și să ucidă națiuni fără să cruțe nimic?
Habacuc 1:1-17 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Prorocia descoperită prorocului Habacuc. Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculți? Până când mă voi tângui Ție, fără să dai ajutor? Pentru ce mă lași să văd nelegiuirea și Te uiți la nedreptate? Asuprirea și silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri și se stârnește gâlceavă. De aceea legea este fără putere și dreptatea nu se vede, căci cel rău biruiește pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăți nedrepte. „Aruncați-vă ochii printre neamuri și priviți, uimiți-vă și îngroziți-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare pe care n-ați crede-o, dacă v-ar povesti-o cineva! Iată, voi ridica pe haldeeni – popor turbat și iute, care străbate întinderi mari de țări, ca să pună mâna pe locuințe care nu sunt ale lui. El este grozav și înfricoșat; numai din el însuși îi ies dreptul și mărirea lui. Caii lui sunt mai iuți decât leoparzii, mai sprinteni decât lupii de seară, și călăreții lui înaintează în galop de departe, zboară ca vulturul care se repede asupra prăzii. Tot poporul acesta vine numai ca să jefuiască; privirile lui lacome caută înainte și strânge prinși de război ca nisipul. Își bate joc de împărați, și voievozii sunt o nimica pentru el, râde de toate întăriturile, căci îngrămădește pământ și le ia. Apoi aprinderea i se îndoiește, întrece măsura și se face vinovat, căci puterea lui o ia ca dumnezeu al lui!” Doamne, nu ești Tu din veșnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ți împlinești judecățile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale! Ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul și nu poți să privești nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mișei și să taci când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el? Vei face Tu omului ca peștilor mării, ca târâtoarei, care n-are stăpân? El îi scoate pe toți cu undița, îi trage în mreaja sa, îi strânge în năvodul său. De aceea se bucură și se veselește. De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămâie năvodului său, căci lor le datorează partea lui cea grasă și bucatele lui gustoase! Pentru aceasta își va goli el întruna mreaja și va înjunghia fără milă pe neamuri?