Habacuc 1
1
1Descoperirea pe care a primit‑o profetul Habacuc.
Prima plângere a profetului
2Până când voi striga după ajutor, DOAMNE,
fără#Plân. 3:8. să asculți?
Până când să strig către Tine: „Silnicie!”
fără să vii în ajutorul celui asuprit?
3De ce mă lași să văd nelegiuirea
și privești liniștit la nedreptate?
Sub ochii mei are loc prăpăd și silnicie,
se nasc certuri
și se stârnesc dușmănii.
4De aceea legea este fără putere
și dreptatea nu mai răzbește;
cei răi#Iov 21:7. Ps. 94:3. Ier. 12:1. îi împresoară pe cei drepți,
de aceea se fac judecăți strâmbe.
Răspunsul lui Dumnezeu
5„Priviți#Is. 29:14. Fap. 13:41. printre neamuri și vedeți,
uimiți‑vă și îngroziți‑vă!
Căci în zilele voastre voi face o lucrare
pe care n‑ați crede‑o
dacă v-ar povesti-o cineva!
6Iată, îi ridic pe caldeeni#Dt. 28:49,50. Ier. 5:16.,
popor turbat și iute,
care străbate întinderea pământului
ca să pună mâna pe locuințe care nu sunt ale lui.
7El este grozav și înfricoșător;
dreptatea și măreția lui vin de la sine însuși.
8Caii lui sunt mai iuți decât leoparzii,
mai aprigi decât lupii la căderea serii#Ier. 5:6. Țef. 3:3..
Călăreții lui vin în galop,
călăreții lui vin de departe,
zboară#Ier. 4:13. ca vulturul care înșfacă prada.
9Toți vin numai pentru jaf,
cu privirile ațintite în față,
și adună prinși de război ca nisipul.
10Își bat joc de regi
și fac haz pe seama celor mari.
Cetățile întărite le stârnesc râsul:
ridică valuri de pământ și le iau,
11apoi trec ca vântul și se duc:
vinovat este cel care face din puterea#Dan. 5:4. lui dumnezeul lui.”
A doua plângere a profetului
12Nu ești Tu#Ps. 90:2; 93:2. Plân. 5:19., DOAMNE, din veșnicie?
Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu dormi#1:12 Emendare a TM.!
DOAMNE, Tu ai rânduit poporul acesta pentru judecată#2Rg. 19:25. Ps. 17:13. Is. 10:5‑7. Ez. 30:25.;
Tu, Stânca mea, l‑ai ridicat ca să mustri!
13Ochii Tăi sunt prea curați#Ps. 5:5. ca să vadă răul
și nu poți să privești răutatea.
De ce Te uiți#Ier. 12:1. la mișei și taci
când cel rău îl înghite pe cel drept?
14I-ai făcut Tu pe oameni ca pe peștii mării,
ca pe vietățile mărunte, care n-au stăpân?
15 Vrăjmașul îi scoate#Ier. 16:16. Am. 4:2. pe toți cu cârligul undiței,
îi trage cu mreaja sa,
îi strânge în năvod,
de aceea se bucură și se veselește.
16De aceea aduce jertfe#Dt. 8:17. Is. 10:13; 37:24,25. mrejei sale
și arde tămâie în cinstea năvodului său,
pentru că datorită lor are parte de belșug
și bucatele lui sunt grase!
17Oare își va scoate el sabia#1:17 Emendare a TM conform lecțiunii ḥarbo recomandate de BHQ. Verbul ebr. riq „a scoate” se asociază adesea cu ebr. ḥereb „sabie” (Ex. 15:9. Lev. 26:33. Ez. 5:2,12; 12:14; 28:7; 30:11). mereu
ca să omoare fără milă atâta lume?
Selectat acum:
Habacuc 1: EDCR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2022 aparține British and Foreign Bible Society / Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate și Societății Biblice Interconfesionale din România.