Geneza 47:1-27
Geneza 47:1-27 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Atunci Iosif a venit și i-a povestit lui Faraon și a spus: Tatăl meu și frații mei și turmele lor și cirezile lor și tot ce au ei, au ieșit din țara lui Canaan; și, iată, ei sunt în ținutul Gosen. Și a luat pe câțiva dintre frații săi, cinci bărbați, și i-a prezentat înaintea lui Faraon. Și Faraon a spus fraților lui: Care este ocupația voastră? Iar ei i-au spus lui Faraon: Servitorii tăi sunt păstori, deopotrivă noi și părinții noștri. Ei i-au mai spus lui Faraon: Noi am venit pentru a locui temporar în țară; fiindcă servitorii tăi nu au pășune pentru turmele lor, pentru că foametea este aspră în țara lui Canaan; acum de aceea, te rugăm, lasă pe servitorii tăi să locuiască în ținutul Gosen. Și Faraon i-a vorbit lui Iosif, spunând: Tatăl tău și frații tăi au venit la tine; Țara Egiptului este înaintea ta; în cea mai bună parte a țării așază pe tatăl tău și pe frații tăi să locuiască; în ținutul Gosen să locuiască; și dacă tu cunoști pe unii bărbați capabili printre ei, atunci pune-i conducători peste vitele mele. Și Iosif a adus pe Iacob, tatăl său, și l-a pus înaintea lui Faraon; și Iacob a binecuvântat pe Faraon. Și Faraon i-a spus lui Iacob: Câte sunt zilele anilor vieții tale? Și Iacob i-a spus lui Faraon: Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani; puține și rele au fost zilele anilor vieții mele și nu au ajuns la zilele anilor vieții părinților mei în zilele călătoriei lor. Și Iacob a binecuvântat pe Faraon și a ieșit dinaintea lui Faraon. Și Iosif a așezat pe tatăl său și pe frații săi și le-a dat o stăpânire în țara Egiptului, în cea mai bună parte a țării, în ținutul Ramses, așa cum Faraon poruncise. Și Iosif a hrănit pe tatăl său și pe frații săi și toată casa tatălui său, cu pâine, conform cu familiile lor. Și nu era pâine în toată țara, pentru că foametea era foarte aspră, așa că toată țara Egiptului și toată țara lui Canaan leșina din cauza foametei. Și Iosif a adunat toți banii care s-au găsit în țara Egiptului și în țara lui Canaan, pentru grânele pe care le-au cumpărat; și Iosif a adus banii în casa lui Faraon. Și când s-au terminat banii din țara Egiptului și din țara lui Canaan, toți egiptenii au venit la Iosif și au spus: Dă-ne pâine, pentru ce să murim în fața ta? Pentru că banii s-au terminat. Și Iosif a spus: Dați vitele voastre; și vă voi da pentru vitele voastre, dacă banii s-au terminat. Și au adus vitele lor la Iosif; și Iosif le-a dat pâine în schimb pentru cai și pentru turme și pentru vitele cirezilor și pentru măgari; și i-a hrănit pe ei cu pâine pentru toate vitele lor în acel an. Când acel an s-a terminat, ei au venit la el în al doilea an și i-au spus: Noi nu vom ascunde aceasta față de domnul nostru, cum că banii noștri s-au terminat; domnul nostru are de asemenea cirezile noastre de vite; nu este nimic rămas înaintea domnului nostru decât trupurile noastre și pământurile noastre; Pentru ce să murim înaintea ochilor tăi, deopotrivă noi și țara noastră? Cumpără-ne pe noi și pământul nostru pentru pâine și noi și pământul nostru vom fi servitori lui Faraon; și dă-ne sămânță, ca noi să trăim și să nu murim, ca țara să nu fie pustiită. Și Iosif a cumpărat toată țara Egiptului pentru Faraon; fiindcă egiptenii au vândut, fiecare bărbat câmpul său, pentru că îi cuprinsese foametea; așa că țara a devenit a lui Faraon. Și cât despre popor, i-a mutat în cetăți de la un capăt al granițelor Egiptului chiar până la celălalt capăt al lui. Numai pământul preoților nu l-a cumpărat; fiindcă preoții aveau o porție atribuită lor de Faraon și mâncau porția lor pe care Faraon le-a dat-o; din această cauză nu și-au vândut pământurile. Atunci Iosif a spus poporului: Iată, v-am cumpărat astăzi pe voi și pământul vostru pentru Faraon; iată, aici este sămânță pentru voi și veți semăna pământul. Și se va întâmpla la timpul roadelor, că voi veți da a cincea parte lui Faraon și patru părți vor fi ale voastre, pentru sămânță câmpului și pentru mâncarea voastră și pentru cei ai caselor voastre și pentru mâncare pentru micuții voștri. Iar ei au spus: Tu ai salvat viețile noastre; să găsim har înaintea ochilor domnului meu și vom fi servitorii lui Faraon. Și Iosif a făcut aceasta o lege peste țara Egiptului până în această zi, că Faraon va avea a cincea parte; cu excepția numai a pământului preoților, care nu a devenit al lui Faraon. Și Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Gosen; și aveau stăpâniri acolo și au crescut și s-au înmulțit peste măsură.
Geneza 47:1-27 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024 (EDCR)
Iosif s-a dus să-l înștiințeze pe Faraon și i-a spus: „Tatăl meu și frații mei au sosit din țara Canaanului cu turmele, cirezile și tot avutul lor și sunt în ținutul Goșen.” Apoi pe cinci dintre frații săi i-a luat și i-a înfățișat înaintea lui Faraon. Faraon i-a întrebat: „Cu ce vă îndeletniciți?” Ei i-au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau și părinții noștri.” Și i-au mai zis lui Faraon: „Am venit să locuim o vreme în țară, pentru că nu mai este pășune pentru turmele robilor tăi și e mare foamete în țara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ținutul Goșen.” Faraon i-a zis lui Iosif: „Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. Țara Egiptului îți stă înainte; așază-i pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Goșen și, dacă știi că sunt printre ei oameni destoinici, pune-i ispravnici peste turmele mele!” Iosif l-a adus pe Iacov, tatăl său, și l-a înfățișat înaintea lui Faraon, astfel că Iacov l-a binecuvântat pe Faraon. Și Faraon l-a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieții tale?” Iacov i-a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor pribegiei mele sunt o sută treizeci de ani. Puține și rele au fost zilele anilor vieții mele; n-au atins zilele anilor vieții părinților mei în zilele pribegiei lor.” Iacov l-a binecuvântat iarăși pe Faraon și a ieșit de la Faraon. Iosif i-a așezat pe tatăl său și pe frații săi și le-a dat moșie în țara Egiptului, în cea mai bună parte a țării, în ținutul Ramses, cum poruncise Faraon. Iosif i-a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe frații săi și pe toată familia tatălui său, până la ultimul copil. Nu mai era pâine în toată țara, căci foametea era foarte grea; țara Egiptului și țara Canaanului erau sleite din pricina foametei. Iosif a strâns tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaanului în schimbul grâului pe care-l cumpărau oamenii. Și astfel Iosif a făcut ca tot argintul să intre în casa lui Faraon. Când s-a sfârșit argintul din țara Egiptului și din țara Canaanului, toți egiptenii au venit la Iosif și i-au zis: „Dă-ne pâine! De ce să murim în fața ta? Căci argint nu mai avem.” Iosif le-a zis: „Dați-mi vitele voastre, și eu vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveți argint.” Ei și-au adus vitele la Iosif, iar Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor și cirezilor și în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor vitelor lor. După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor și i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârșit, iar vitele au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile și pământurile noastre. De ce să murim sub ochii tăi noi și pământurile noastre? Cumpără-ne împreună cu pământurile noastre în schimbul pâinii, și astfel vom fi robii lui Faraon noi și pământurile noastre. Dă-ne sămânță să semănăm, ca să trăim și să nu murim, iar pământul să nu rămână pustiu.” Iosif a cumpărat pentru Faraon tot pământul Egiptului; căci fiecare egiptean și-a vândut ogorul, pentru că foametea se întețise asupra lor. Și țara a ajuns în stăpânirea lui Faraon. Cât despre popor, l-a înrobit de la un capăt al hotarului Egiptului până la celălalt. Numai pământul preoților nu l-a cumpărat, căci preoții aveau rație de la Faraon și se hrăneau cu rația pe care le-o dădea Faraon: de aceea ei nu și-au vândut pământul. Iosif a zis poporului: „Iată, v-am cumpărat astăzi pentru Faraon împreună cu pământurile voastre! Iată și sămânță, ca să puteți semăna pământul! La vremea roadelor, să dați a cincea parte lui Faraon, iar celelalte patru părți vă vor rămâne vouă, pentru semănarea ogoarelor și ca hrană pentru voi, pentru cei din casele voastre și pentru pruncii voștri.” Ei au zis: „Ne-ai scăpat viața! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru, și vom fi robi ai lui Faraon!” Iosif a făcut astfel o lege privitoare la pământul Egiptului rămasă până astăzi: a cincea parte din roade să fie a lui Faraon; numai pământul preoților nu este al lui Faraon. Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Goșen. Au dobândit ogoare, au fost roditori și s-au înmulțit foarte mult.
Geneza 47:1-27 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Iosif s-a dus să-l înștiințeze pe Faraon și i-a spus: „Frații mei și tatăl meu au sosit din țara Canaan, cu oile și boii și cu tot avutul lor, și sunt în ținutul Gosen.” I-a luat pe cinci din frații lui și i-a adus înaintea lui Faraon. Faraon i-a întrebat pe frații lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciți?” Ei i-au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau și părinții noștri.” Și i-au mai zis lui Faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în țară, pentru că nu mai este pășune pentru oile robilor tăi și este o mare foamete în țara Canaanului; îngăduie-le dar robilor tăi să locuiască în ținutul Gosen!” Faraon i-a zis lui Iosif: „Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. Țara Egiptului este deschisă înaintea ta; așază-i pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării! Să locuiască în ținutul Gosen; și, dacă găsești printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele!” Iosif l-a adus pe tatăl său, Iacov, și l-a înfățișat înaintea lui Faraon. Și Iacov l-a binecuvântat pe Faraon. Faraon l-a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieții tale?” Iacov i-a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor călătoriei mele sunt de o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieții mele au fost puține la număr și rele și n-au atins zilele anilor vieții părinților mei în timpul călătoriei lor.” Iacov l-a binecuvântat iarăși pe Faraon și a plecat dinaintea lui Faraon. Iosif i-a așezat pe tatăl său și pe frații săi și le-a dat o moșie în țara Egiptului, în cea mai bună parte a țării, în ținutul lui Ramses, cum poruncise Faraon. Iosif i-a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe frații săi și pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor. Nu mai era pâine în toată țara, căci foametea era foarte mare; țara Egiptului și țara Canaanului tânjeau din pricina foametei. Iosif a strâns tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaanului în schimbul grâului pe care-l cumpărau oamenii și astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui Faraon. Când s-a sfârșit argintul din țara Egiptului și din țara Canaanului, toți egiptenii au venit la Iosif și au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în fața ta? Căci argint nu mai avem.” Iosif a zis: „Dați vitele voastre, și vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveți argint!” Și-au adus vitele la Iosif, și Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi și de boi și în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor. După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor și i-au zis: „Nu putem să-i ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârșit și turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile și pământurile noastre. Pentru ce să murim sub ochii tăi, noi și pământurile noastre? Cumpără-ne împreună cu pământurile noastre în schimbul pâinii, și vom fi ai domnului nostru, noi și pământurile noastre! Dă-ne sămânță să semănăm, ca să trăim și să nu murim și să nu ne rămână pământurile pustii!” Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pământurile Egiptului; căci egiptenii și-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea. Și țara a ajuns în stăpânirea lui Faraon. Cât despre popor, l-a mutat în cetăți, de la o margine a hotarelor Egiptului până la cealaltă. Numai pământurile preoților nu le-a cumpărat, pentru că era o lege a lui Faraon, dată în folosul preoților, care trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon: de aceea ei nu și-au vândut pământurile. Iosif a zis poporului: „V-am cumpărat azi cu pământurile voastre pentru Faraon; iată, vă dau sămânță, ca să puteți semăna pământul. La vremea roadelor, îi veți da a cincea parte lui Faraon, iar celelalte patru părți vă vor rămâne vouă, ca să semănați ogoarele și să vă hrăniți împreună cu copiii voștri și cu cei ce sunt în casele voastre.” Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viața! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru, și vom fi robi ai lui Faraon!” Iosif a făcut din aceasta o lege care a rămas în picioare până în ziua de azi și după care a cincea parte din venitul pământurilor Egiptului este a lui Faraon; numai pământurile preoților nu sunt ale lui Faraon. Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut și s-au înmulțit foarte mult.
Geneza 47:1-27 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Iosif s-a dus să anunțe faraonul că tatăl lui și frații lui au venit din Canaan împreună cu turmele, cu cirezile și cu tot ce au. El i-a mai spus că aceștia sunt în zona Goșen. Apoi Iosif i-a luat pe cinci dintre frații lui și i-a adus înaintea faraonului. Acesta i-a întrebat: „Ce meserie aveți?” Ei i-au răspuns: „Slujitorii tăi sunt păstori, la fel cum au fost și strămoșii noștri. Am venit să locuim ca străini în această țară, pentru că foametea este greu suportabilă în Canaan. Nici pășune nu mai există acolo pentru turmele slujitorilor tăi. Deci permite-le slujitorilor tăi să locuiască în Goșen.” Atunci faraonul i-a zis lui Iosif: „Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. Țara Egiptului este la discreția ta. Atât tatăl tău cât și frații tăi să locuiască în Goșen, unde este cea mai bună zonă a țării. Și dacă vei constata că între ei sunt oameni competenți, desemnează-i administratori ai turmelor mele!” Iosif l-a adus și l-a prezentat faraonului pe tatăl lui numit Iacov. Iar Iacov l-a binecuvântat pe faraon. Acesta l-a întrebat pe Iacov: „Câți ani ai?” Iacov a răspuns: „Anii călătoriei mele (pe acest pământ) sunt o sută treizeci. Acești ani ai vieții mele au fost puțini și greu de suportat. Ei nu au fost la fel de mulți ca anii vieții strămoșilor mei în timpul călătoriei lor (pe pământ).” Iacov a binecuvântat faraonul. Apoi a plecat de la el. Conform ordinului faraonului, Iosif a decis ca locuința tatălui lui și a fraților lui în Egipt să fie pe o proprietate pe care le-a dat-o în cea mai bună parte a țării. Ea era în teritoriul lui Ramses. Iosif a avut grijă ca atât tatăl cât și frații lui să aibă hrana necesară membrilor familiilor lor. Pentru că foametea se intensifica din ce în ce mai mult, în toată țara se terminaseră rezervele de cereale. Egiptul și Canaanul erau epuizate din cauza foametei. Iosif a adunat tot argintul care exista în Egipt și în Canaan, primindu-l ca plată pentru grâu. Astfel, el a adus acest argint în tezaurul faraonului. Când s-a terminat argintul din Egipt și din Canaan, toți egiptenii au venit la Iosif și i-au zis: „Dă-ne pâine! De ce să murim în fața ta doar pentru că nu mai avem (bani de) argint?” Iosif a răspuns: „Dacă nu mai aveți (bani de) argint, dați-mi turmele voastre; și vă voi da pâine în locul lor!” Ei și-au adus turmele la Iosif; iar el le-a dat pâine care a fost plătită de ei cu turme de oi, cu cirezi de vite, cu măgari și cai. Astfel, în acel an i-a hrănit dându-le pâine pe care au plătit-o cu toate turmelor lor. Dar anul a trecut. În următorul an, ei au venit la Iosif și i-au zis: „Recunoaștem în fața stăpânului nostru că nu mai avem argint și că turmele (noastre) de animale sunt acum ale stăpânului nostru. Nu ne-a mai rămas nimic pentru stăpânul nostru decât corpurile noastre și terenurile agricole din proprietatea noastră. De ce să murim în fața ta ca proprietari ai unor terenuri agricole? Cumpără-ne împreună cu terenurile noastre și dă-ne hrană în locul lor. Astfel, noi împreună cu pământurile noastre vom fi sclavii faraonului! Dă-ne sămânță ca să supraviețuim și să nu murim! Iar țara va evita riscul de a rămâne fără recolte!” Așa a cumpărat Iosif pentru faraon toate terenurile agricole din Egipt. Toți egiptenii și-au vândut terenurile pe care le dețineau în proprietatea lor, pentru că foametea le era prea greu de suportat; și astfel, țara a ajuns în proprietatea faraonului. Apoi, el a mutat în orașe tot poporul existent, de la o frontieră a Egiptului până la cealaltă. Totuși, el nu a cumpărat terenurile din proprietatea preoților; pentru că faraonul le asigurase provizii din care trăiau. Așa se explică de ce ei nu și-au vândut terenurile (agricole). Apoi Iosif a zis poporului: „Astăzi v-am cumpărat împreună cu terenurile voastre agricole. De-acum sunteți proprietatea faraonului! Vă dau acum sămânță să semănați pământul (lui). Dar când veți secera recoltele, va trebui să îi dați faraonului a cincea parte din ele. Celelalte patru părți vor fi ale voastre, pentru ca să le folosiți la următoarele însămânțări și să fie ca hrană pentru voi, pentru familiile voastre și pentru copiii voștri!” Ei au răspuns: „Tu ne-ai salvat viețile; să fim acceptați de stăpânul nostru; și vom fi slujitorii faraonului!” Astfel, Iosif a făcut o lege pentru Egipt, care a rămas valabilă până astăzi. Ea prevede că a cincea parte din recolte este a faraonului. Doar terenurile preoților nu deveniseră proprietatea faraonului. Israelienii și-au stabilit locuințele în Egipt, în zona numită Goșen. Ei au obținut acolo proprietăți, au fost productivi și au crescut foarte mult ca număr de persoane.
Geneza 47:1-27 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Iosif, la Faraon, s-a dus, Să-l înștiințeze și i-a spus: „Bătrânul meu și frații mei, Din Canaan, veniră. Ei, Cu turmele și tot ce au, Sunt în Gosen. Acolo stau.” Iosif, pe cinci, din frații lui, În fața Faraonului, I-a dus și i-a înfățișat, Iar Faraon i-a întrebat: „Cu ce vă îndeletniciți?” „Mărite domn, de vreți să știți, Aflați că noi, păstori, suntem. De ne dați voie, acum, vrem – Pentru un timp – să locuim Aici, fiindcă nu găsim Loc de pășune, pentru oi. Aflați că-n Canaan, la noi, O grea foamete bântuiește. Măria ta de-ngăduiește, Am vrea-n Egipt să ne oprim Și în Gosen să locuim.” Când Faraonul i-a vorbit, Lui Iosif, zis-a: „Au venit Ai tăi, la noi, să locuiască. Acum dar, unde-au să voiască, Să îi așezi, căci țara mea, Deschisă ți-e, iar eu aș vrea, Ca în ținutul cel mai bun, Să îi așez pe-ai tăi. Îți spun, Că locul cel mai potrivit E în Gosen. M-am mai gândit, Că, dacă, printre frații tăi, Sunt oameni pricepuți, tu să-i Așezi în fruntea turmelor, Care le am, dacă ei vor.” Iosif – de Iacov însoțit – S-a dus, cum i s-a poruncit, La Faraon. Când, la palat – Iacov – l-a binecuvântat, Pe Faraon, acesta-i zise, După ce fața îi privise: „Câți oare-s anii vieții tale?” Iacov răspunse: „Pe-a mea cale, De când mă aflu pe pământ, Ai mei ani, pân’ acuma, sânt Osută treizeci. Ale mele Zile, puține-au fost și rele, În comparație cu cei, Care au fost părinții mei.” Din nou, l-a binecuvântat, Pe Faraon, și a plecat Iacov apoi, din fața lui. Iosif îi dete tatălui – Și fraților săi – o moșie Întinsă; iar acea câmpie Se afla într-un loc de șes – Chiar în ținutul lui Ramses. Iosif, cu pâine, i-a hrănit, Încât au supraviețuit – Foametei care bântuia – Iacov și-ai săi, asemenea. Foamea creștea – din an în an – Și în Egipt și-n Canaan. Argintul Canaanului, Precum și al Egiptului, În visterie-au încăput La Faraon, căci a vândut, Grâu, Iosif, celor ce-au voit Să cumpere. Când s-a sfârșit Argintul, oamenii s-au dus, La Iosif, și așa i-au spus: „Să ne dai pâine, căci nu vrem Ca să pierim. Nu mai avem Argint de dat! Deci ce vom face?!” Iosif le spuse: „Fiți pe pace! N-aveți argint? – doar nu sunt câine – Îmi veți da vite, pentru pâine!” Atunci, ei, vitele, și-au dat Și astfel, pâine-au căpătat. După ce anul a trecut, Oameni-au mers și au cerut Pâine, din nou. Ei au vorbit: „Atât de mult am sărăcit, Că n-avem nici argint, nici vite – Și totuși, trebuiesc trăite Aceste zile. Ce-am putea Să-ți dăm acum, spre a avea Pâine? Pământul îl avem, Și trupurile. Le vindem! De ce trebuie să murim? Ne cumpără, și-o să trăim! Dă-ne sămânță, să lucrăm Pământul, și să-l semănăm! Așa doar, vom trăi – să știi – Și nu-s ogoarele pustii.” Iosif, pământ, a cumpărat, Căci oamenii i l-au lăsat În schimbul pâinii; foametea, Tot mai puternic, îi strângea. În mâna Faraonului, Ogoarele Egiptului Au încăput. Bietul popor, La marginea hotarelor Egiptului, a fost mutat, În cetățui. Cei ce-au scăpat – Căci foamea nu i-a încolțit Și-al zilei greu nu l-au simțit – Din tagma preoților sânt. Nu și-au vândut al lor pământ, Pentru că ei s-au bucurat De-o lege dată de-mpărat, Prin care un venit aveau – De la palat – și-astfel trăiau. Iosif a zis poporului: „Acum, ai Faraonului Sunteți, căci eu v-am cumpărat Cu-al vost’ pământ. De semănat, Vă dau sămânță. Semănați! Ogoarele vi le lucrați! Pe voi și-ai voștri, să-i hrăniți Și-astfel să supraviețuiți. La vremea roadelor, să dați – Din ceea ce-o să adunați – A cincea parte – vă convine? – Pentru-mpărat. Vă aparține Restul de părți, să vă hrăniți – Cum v-am mai spus – ca să trăiți.” Ei au răspuns: „Tu ne-ai scăpat Viața! Dacă am căpătat Îngăduință, munci-vom! Robi Faraonului, fi-vom!” Iosif, o lege, a făcut, Care prin timp a răzbătut Până la noi. Ea prevedea Ca din recoltă, a cincea Parte-i a Faraonului. Preoții doar, de legea lui, Mereu, adăpostiți erau, Căci de-nlesniri se bucurau. Deci în Gosen, au locuit Iacov și-ai săi. S-au înstărit Și mult, în număr, au crescut.
Geneza 47:1-27 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Iosíf s-a dus și i-a făcut cunoscut lui Faraón și i-a spus: „Tatăl meu și frații mei, cu turmele lor, cu cirezile lor și cu tot ce au ei, au venit din țara Canaán; iată, sunt în ținutul Goșén”. Din grupul fraților săi a luat cinci bărbați și i-a prezentat înaintea lui Faraón. Faraón i-a întrebat pe frații lui: „Cu ce vă ocupați?”. Ei au răspuns lui Faraón: „Servitorii tăi sunt păstori la turmă, atât noi, cât și părinții noștri”. I-au mai zis lui Faraón: „Noi am venit ca să locuim ca străini în țară, pentru că nu mai este pășune pentru turmele servitorilor tăi, căci este o foamete grea în țara Canaán. Îngăduie, acum, servitorilor tăi să locuiască în ținutul Goșén!”. Faraón i-a zis lui Iosíf: „Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. Țara Egiptului este înaintea ta; așază-i pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Goșén. Și, de cunoști printre ei oameni viteji, pune-i căpetenii peste turmele pe care le am!”. Iosíf l-a adus pe Iacób, tatăl său, și l-a prezentat înaintea lui Faraón. Iacób l-a binecuvântat pe Faraón. Faraón l-a întrebat pe Iacób: „Câte sunt zilele anilor vieții tale?”. Iacób i-a răspuns lui Faraón: „Zilele anilor pribegiei mele sunt o sută treizeci de ani. Puține și rele au fost zilele anilor vieții mele și n-au ajuns zilele anilor vieții părinților mei în zilele pribegiei lor”. Iacób l-a binecuvântat pe Faraón și a ieșit din fața lui Faraón. Iosíf i-a așezat pe tatăl său și pe frații săi și le-a dat o proprietate în țara Egiptului, în cea mai bună parte a țării, în ținutul lui Ràmses, cum poruncise Faraón. Iosíf s-a îngrijit de pâinea pentru tatăl său, pentru frații săi și pentru toată casa tatălui său, după numărul copiilor. Nu mai era pâine în toată țara, căci foametea era foarte grea; țara Egiptului și țara Canaán erau epuizate din pricina foametei. Iosíf a adunat tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaán în schimbul grâului pe care ei îl cumpărau și a dus argintul în casa lui Faraón. Când s-a terminat argintul din țara Egiptului și din țara Canaán, toți egipténii au venit la Iosíf și au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în fața ta? Căci s-a terminat argintul”. Iosíf a zis: „Aduceți vitele voastre și vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre dacă s-a terminat argintul”. Și-au adus vitele la Iosíf și Iosíf le-a dat [pâine] în schimbul cailor, turmelor de oi, cirezilor de vite și în schimbul măgarilor. În anul acela i-a hrănit cu pâine în schimbul tuturor turmelor lor. După ce s-a terminat anul acela, au venit la el în anul următor și i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru că s-a terminat argintul și că turmele de animale sunt la domnul nostru; nu ne-au mai rămas înaintea domnului nostru decât cadavrele și pământurile noastre. De ce să pierim sub ochii tăi noi și pământurile noastre? Cumpără-ne pe noi și pământurile noastre în schimbul pâinii. Vom deveni sclavi ai lui Faraón noi și pământurile noastre. Dă-ne sămânță ca să trăim și să nu murim și pentru ca pământul să nu fie devastat!”. Iosíf a cumpărat pentru Faraón toate pământurile Egiptului; căci egipténii și-au vândut fiecare ogorul, pentru că foametea era puternică. Și țara devenit a lui Faraón. Cât despre popor, l-a făcut să treacă în cetăți, de la o margine la alta a hotarelor Egiptului. Numai pământurile preoților nu le-a cumpărat, pentru că era o hotărâre de la Faraón pentru preoții care mâncau din ceea ce hotărâse Faraón să li se dea; de aceea ei nu și-au vândut pământurile. Iosíf a zis poporului: „Iată, v-am cumpărat astăzi pe voi și pământurile voastre pentru Faraón! Iată, aveți sămânță, ca să puteți semăna pământul! La vremea recoltei, veți da a cincea parte lui Faraón; iar [celelalte] patru părți să fie în mâinile voastre ca sămânță pentru câmp, ca hrană pentru voi și pentru cei din casele voastre și ca hrană pentru copiii voștri”. Ei au zis: „Tu ne-ai salvat viața! Să aflăm har în ochii domnului nostru și vom deveni sclavi ai lui Faraón!”. Din aceasta Iosíf a pus să fie o hotărâre care este până astăzi pe teritoriul Egiptului: a cincea parte să i se dea lui Faraón; numai pământul preoților era al lor; nu devenise al lui Faraón. Israél a locuit în țara Egiptului, în ținutul Goșén. Ei au luat din el în stăpânire, au fost rodnici și s-au înmulțit foarte mult.
Geneza 47:1-27 Noua Traducere Românească (NTR)
Iosif s-a dus și l-a anunțat pe Faraon, zicând: „Tatăl meu și frații mei au venit din țara Canaanului cu turmele, cirezile și cu tot ce au. Iată, sunt în regiunea Goșen“. Iosif i-a luat pe cinci dintre frații săi și i-a adus înaintea lui Faraon. Faraon i-a întrebat pe frații acestuia: ‒ Ce ocupație aveți? Ei i-au răspuns lui Faraon: ‒ Slujitorii tăi pasc turmele, așa cum făceau și părinții noștri. Apoi i-au zis lui Faraon: ‒ Noi am venit să locuim ca străini în țară, pentru că foametea este mare în țara Canaanului și nu mai este pășune pentru turmele slujitorilor tăi. Acum, deci, te rugăm, dă-le voie slujitorilor tăi să locuiască în regiunea Goșen. Atunci Faraon i-a vorbit lui Iosif, zicând: ‒ Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. Țara Egiptului este înaintea ta. Așază-i pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în regiunea Goșen. Iar dacă știi că între ei se află oameni capabili, pune-i responsabili peste turmele mele. Iosif l-a adus pe tatăl său, Iacov, l-a înfățișat înaintea lui Faraon, iar Iacov l-a binecuvântat pe Faraon. Faraon l-a întrebat pe Iacov: ‒ Câți ani ai? Iacov i-a răspuns lui Faraon: ‒ Anii călătoriei mele sunt o sută treizeci. Zilele anilor vieții mele au fost puține și grele. Ele n-au ajuns zilele anilor vieții părinților mei în timpul călătoriei lor. Apoi Iacov l-a binecuvântat pe Faraon și a plecat dinaintea lui Faraon. Iosif i-a așezat pe tatăl său și pe frații săi în țara Egiptului și le-a dat o moșie în cea mai bună parte a țării, în regiunea Ramses, așa cum poruncise Faraon. Iosif a asigurat hrana tatălui său, a fraților săi și a întregii familii a tatălui său, după numărul copiilor lor. În toată țara nu mai era hrană, pentru că foametea era foarte mare. Țara Egiptului și țara Canaanului sufereau din cauza foametei. Iosif a adunat tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaanului, ca plată pentru grânele cumpărate de oameni, și l-a adus în palatul lui Faraon. Când s-a terminat argintul din țara Egiptului și din țara Canaanului, toți egiptenii au venit la Iosif, zicând: ‒ Dă-ne hrană! De ce să murim înaintea ta din cauză că nu mai avem argint? Iosif a răspuns: ‒ Dați-mi vitele voastre, iar eu vă voi da hrană în schimbul vitelor voastre, dacă vi s-a terminat argintul. Ei și-au adus vitele la Iosif, iar Iosif le-a dat hrană în schimbul cailor, turmelor de oi, cirezilor de vite și măgarilor. În acel an s-a îngrijit de hrana lor în schimbul tuturor vitelor lor. După ce s-a terminat acel an, au venit la el în anul următor și i-au zis: „Nu putem ascunde stăpânului nostru că nu mai avem argint și că cirezile de vite sunt ale stăpânului nostru. Nu ne-a mai rămas nimic pentru stăpânul nostru decât trupurile și pământurile noastre. De ce să pierim înaintea ochilor tăi, atât noi, cât și pământurile noastre? Cumpără-ne pe noi și pământurile noastre în schimbul hranei, iar noi, cu tot cu pământurile noastre, vom deveni sclavi ai lui Faraon. Dă-ne sămânță, ca să trăim și să nu murim, iar țara să nu rămână pustie“. Astfel, Iosif a cumpărat toate pământurile din Egipt pentru Faraon. Toți egiptenii și-au vândut pământurile, deoarece foametea era prea mare pentru ei. Și țara a ajuns a lui Faraon. După aceea, a mutat poporul în cetăți, de la o margine a Egiptului până la cealaltă. Totuși, el n-a cumpărat pământurile preoților, pentru că preoții aveau venit dat de Faraon și trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon. De aceea ei nu și-au vândut pământurile. Apoi Iosif a zis poporului: ‒ Iată, v-am cumpărat astăzi împreună cu pământurile voastre pentru Faraon, iar acum vă dau sămânță să semănați pământul. La vremea roadelor îi veți da lui Faraon a cincea parte. Celelalte patru părți vor fi ale voastre ca sămânță pentru terenuri și ca hrană pentru voi, pentru familiile voastre și pentru copiii voștri. Ei au răspuns: ‒ Tu ne-ai ținut în viață. Să găsim bunăvoință înaintea stăpânului nostru și vom fi sclavi ai lui Faraon. Astfel, Iosif a făcut din aceasta o hotărâre cu privire la pământul Egiptului, care a rămas până în ziua de azi: a cincea parte este a lui Faraon. Doar pământul preoților n-a devenit a lui Faraon. Israel a locuit în țara Egiptului, în regiunea Goșen. Ei au dobândit proprietăți acolo, au fost roditori și s-au înmulțit foarte mult.
Geneza 47:1-27 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Iosif s-a dus să înștiințeze pe Faraon și i-a spus: „Frații mei și tatăl meu au sosit din țara Canaan, cu oile și boii și cu tot avutul lor; și sunt în ținutul Gosen.” A luat pe cinci din frații lui și i-a adus înaintea lui Faraon. Faraon a întrebat pe frații lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciți?” Ei au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau și părinții noștri.” Și au mai zis lui Faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în țară, pentru că nu mai este pășune pentru oile robilor tăi și este o mare foamete în țara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ținutul Gosen.” Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. Țara Egiptului este deschisă înaintea ta; așază pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Gosen și, dacă găsești printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.” Iosif a adus pe tatăl său Iacov și l-a înfățișat înaintea lui Faraon. Și Iacov a binecuvântat pe Faraon. Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieții tale?” Iacov a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieții mele au fost puține la număr și rele și n-au atins zilele anilor vieții părinților mei în timpul călătoriei lor.” Iacov a binecuvântat iarăși pe Faraon și a plecat dinaintea lui Faraon. Iosif a așezat pe tatăl său și pe frații săi și le-a dat o moșie în țara Egiptului, în cea mai bună parte a țării, în ținutul lui Ramses, cum poruncise Faraon. Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe frații săi și pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor. Nu mai era pâine în toată țara, căci foametea era foarte mare; țara Egiptului și țara Canaanului tânjeau din pricina foametei. Iosif a strâns tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaanului în schimbul grâului pe care-l cumpărau oamenii și astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui Faraon. Când s-a sfârșit argintul din țara Egiptului și din țara Canaanului, toți egiptenii au venit la Iosif și au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în fața ta? Căci argint nu mai avem.” Iosif a zis: „Dați vitele voastre, și vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveți argint.” Și-au adus vitele la Iosif, și Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi și de boi și în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor. După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor și i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârșit și turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile și pământurile noastre. Pentru ce să murim sub ochii tăi, noi și pământurile noastre? Cumpără-ne împreună cu pământurile noastre în schimbul pâinii, și vom fi ai domnului nostru, noi și pământurile noastre. Dă-ne sămânță să semănăm, ca să trăim și să nu murim și să nu ne rămână pământurile pustii.” Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pământurile Egiptului; căci egiptenii și-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea. Și țara a ajuns în stăpânirea lui Faraon. Cât despre popor, l-a mutat în cetăți, de la o margine a hotarelor Egiptului până la cealaltă. Numai pământurile preoților nu le-a cumpărat, pentru că era o lege a lui Faraon, dată în folosul preoților, care trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon: de aceea ei nu și-au vândut pământurile. Iosif a zis poporului: „V-am cumpărat azi cu pământurile voastre pentru Faraon; iată, vă dau sămânță, ca să puteți semăna pământul. La vremea roadelor, veți da a cincea parte lui Faraon, iar celelalte patru părți vă vor rămâne vouă, ca să semănați ogoarele și să vă hrăniți împreună cu copiii voștri și cu cei ce sunt în casele voastre.” Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viața! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru, și vom fi robi ai lui Faraon.” Iosif a făcut din aceasta o lege care a rămas în picioare până în ziua de azi și după care a cincea parte din venitul pământurilor Egiptului este a lui Faraon; numai pământurile preoților nu sunt ale lui Faraon. Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut și s-au înmulțit foarte mult.