YouVersion
Pictograma căutare

Galateni 5:1-14

Galateni 5:1-14 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)

Hristos ne‑a izbăvit ca să avem libertate. Rămâneți deci tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei. Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă circumcideți, Hristos nu vă va folosi la nimic. Și dau iarăși mărturie oricărui om care se circumcide că este dator să împlinească toată Legea. Voi, care vreți să fiți îndreptățiți prin Lege, v‑ați despărțit de Hristos; ați căzut din har. Căci noi, cu ajutorul Duhului, așteptăm prin credință dreptatea la care nădăjduim. Căci în Hristos Isus nici circumcizia, nici necircumcizia nu contează, ci credința care lucrează prin dragoste. Voi alergați bine; cine v‑a tăiat calea ca să n‑ascultați de adevăr? Această formă de înduplecare nu vine de la Cel ce vă cheamă. Puțină drojdie face să dospească toată plămădeala. Eu sunt încredințat în Domnul în ce vă privește că nu veți gândi altfel. Iar cel ce vă tulbură își va purta osânda, oricine ar fi el. Dar eu, fraților, dacă mai propovăduiesc circumcizia, de ce mai sunt prigonit? Atunci, pricina de poticnire a crucii s‑a dus. Și tăia‑s‑ar odată cei ce vă tulbură! Voi ați fost chemați la libertate, fraților. Numai nu faceți din libertate un prilej ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți‑vă unii altora în dragoste! Căci toată Legea se cuprinde într‑o singură poruncă: Să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți .

Galateni 5:1-14 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

Rămâneți dar tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei! Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veți tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Și îi mărturisesc iarăși, încă o dată, oricărui om care primește tăierea împrejur că este dator să împlinească toată Legea. Voi, care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit de Hristos; ați căzut din har. Căci noi, prin Duhul, așteptăm prin credință nădejdea neprihănirii. Căci în Isus Hristos nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste. Voi alergați bine: cine v-a tăiat calea ca să nu ascultați de adevăr? Înduplecarea aceasta nu vine de la Cel ce v-a chemat. Puțin aluat face să se dospească toată plămădeala. Eu, cu privire la voi, am în Domnul încrederea că nu gândiți altfel. Dar cel ce vă tulbură își va purta osânda, oricine ar fi el. Cât despre mine, fraților, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sunt prigonit? Atunci pricina de poticnire a crucii s-a dus. Și schilodească-se odată cei ce vă tulbură! Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste! Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

Galateni 5:1-14 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Cristos ne-a eliberat ca să trăim în libertate. Deci păstrați-vă cu fermitate acest statut și nu acceptați din nou jugul sclaviei! Eu, Pavel, vă recomand să luați în considerare cu cea mai mare atenție ce vă spun acum: dacă vă veți circumcide, Cristos nu vă va (mai) fi deloc util. Apoi, vă asigur din nou că orice om care acceptă să fie circumcis, trebuie să respecte toată legea (mozaică). Iar voi, care doriți să fiți considerați corecți prin respectarea legii (mozaice), v-ați despărțit de Cristos și ați căzut din har! Prin credință, noi așteptăm cu răbdare ca prin Spiritul Sfânt, să beneficiem de dreptatea pe care o sperăm; pentru că în Cristos Isus, nu este important dacă cineva este circumcis sau necircumcis. Ce contează este doar credința care lucrează prin dragoste. Voi mergeați pe drumul bun. Cine oare v-a oprit de la ascultarea de adevăr? Argumentele care v-au convins în acest sens, nu provin de la Cel care v-a chemat. Puțină drojdie are efect (semnificativ) pentru întreaga cantitate de cocă! Referitor la voi, eu am încrederea în Stăpân(ul nostru) că nu veți gândi altfel (decât v-am învățat). Și oricine ar fi cel care vă produce confuzie, își va suporta condamnarea. Fraților, dacă eu încă mai predic (aprobând) circumcizia, de ce mai sunt persecutat? Și dacă aș accepta-o (ca necesară), atunci ofensa pe care o produce crucea, ar fi eliminată. Referitor la cei care vă aduc confuzia, vă spun să îi lăsați să se automutileze! Dar voi, fraților, ați fost chemați la libertate. Totuși, nu vă folosiți de această libertate (ca de un pretext) pentru a trăi conform principiilor naturii voastre umane păcătoase; ci slujiți-vă unii altora în dragoste. De fapt, toată legea (mozaică) se poate rezuma prin următoarea poruncă: „Iubește-l pe cel de lângă tine exact cum te iubești pe tine însuți!”

Galateni 5:1-14 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

„Rămâneți tari! Nu vă lăsați Iar, de robie, subjugați! „Iată că eu, Pavel, vă spun Că nu faceți nimica bun, Dacă-mprejur, voi vă tăiați. Atunci Hristos, dragii mei frați, Cu-ncredere pot ca să zic, Nu folosește la nimic. Încă o dată, le vorbesc Acelora care primesc Tăierea împrejur: să știe, Că sunt datori, Legea, s-o ție! Voi care vreți ca socotiți, Prin Lege-a fi neprihăniți, V-ați despărțit de Hristos dar, Și astfel, ați căzut, din har. Căci noi, prin Duhul, așteptăm Și prin credință, căpătăm Nădejdea mântuirii care, Știm bine, că-ncurând, apare. Căci în Iisus Hristos, tăiere – Sau dimpotrivă, netăiere – Cari, împrejur, se săvârșește, Nimic, nimic, nu prețuiește. Numai credința dovedită, Prin dragoste, e prețuită. Eu știu că bine-alegeți voi; Dar cine v-a tăiat apoi, Calea, ca să nu ascultați, De adevăr, dragii mei frați? Înduplecarea arătată, Să știți că nu vă este dată De la Cel care v-a chemat. Dacă-i un pic de aluat, Acela – fără îndoială – Dospește-ntreaga plămădeală. În ce-i referitor la voi, Eu am încredere apoi, În Domnul, că voi nu gândiți, În alt fel. Dar voiesc să știți Bine, cum că acela care V-a făcut astă întristare – Oricine-ar fi el – negreșit, Osândă își va fi primit. Cât despre mine – fraților – Dacă vestesc eu, tuturor, Tăierea împrejur, cum, oare, Sunt prigonit, fără-ncetare? Căci pricina de poticnire A cruci-i doar închipuire – Că dacă este, cum am spus, Această pricină s-a dus. Dar schilodească-se cei care V-aduc atâta tulburare!” „La slobozenie-ați fost chemați, Acum, cu toți, dragii mei frați. Dar să nu facă nimenea, O pricină apoi, din ea Prin cari să poată să trăiască, Doar pentru firea pământească, Ci unii, altora, să știți – Cu dragoste – să vă slujiți. Căci toată Legea – adunată – Printr-o poruncă este dată: „Aproapele, să îți iubești, Așa precum tu însuți ești, De către tine, îndrăgit.” În ăst fel, Legea s-a-mplinit.

Galateni 5:1-14 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)

Pentru libertate ne-a eliberat Cristos. Așadar, rămâneți tari și nu luați din nou jugul sclaviei! Iată, eu, Paul, vă spun că, dacă primiți circumcízia, Cristos nu vă folosește la nimic. Din nou mărturisesc înaintea oricărui om care primește circumcízia că este necesar să împlinească toată Legea. Voi, care voiți să fiți justificați prin Lege, v-ați înstrăinat de Cristos, ați căzut din har. Căci în Duh, noi așteptăm din credință speranța justificării. Pentru că în Cristos Isus nici circumcízia, nici necircumcízia nu au nicio putere, ci doar credința care lucrează prin iubire. Voi ați alergat bine. Cine v-a împiedicat să nu vă încredeți în adevăr? Acest îndemn nu este de la cel care vă cheamă. Puțin aluat face să dospească întreaga frământătură. Eu am convingerea în Domnul cu privire la voi că nu gândiți altfel, dar cel care vă tulbură, oricine ar fi el, va suporta judecata. Dar dacă eu, fraților, aș mai predica circumcízia, de ce aș mai fi persecutat? Atunci scandalul crucii a fost anulat. Cei care vă tulbură mai bine să se mutileze de tot. Voi însă, fraților, ați fost chemați la libertate; numai ca această libertate să nu fie ocazie pentru [a sluji] trupului, ci slujiți-vă prin iubire unii pe alții! Căci toată Legea este împlinită într-o singură poruncă: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!”.

Galateni 5:1-14 Noua Traducere Românească (NTR)

Cristos ne-a eliberat ca să avem libertate. Rămâneți deci tari și nu intrați din nou în jugul sclaviei. Iată! Eu, Pavel, vă spun că, dacă vă lăsați să fiți circumciși, Cristos nu vă va folosi la nimic. Și mărturisesc din nou oricărui om care se lasă să fie circumcis, că este dator să împlinească toată Legea. Voi, care vreți să fiți îndreptățiți prin Lege, v-ați despărțit de Cristos, ați căzut din har. Căci noi așteptăm cu nerăbdare prin Duhul, prin credință, speranța dreptății, întrucât, în Cristos Isus, nici circumcizia, nici necircumcizia nu au vreo valoare, ci numai credința, care lucrează prin dragoste. Voi obișnuiați să alergați bine! Cine v-a tăiat calea ca să nu ascultați de adevăr? Convingerea aceasta înșelătoare nu vine de la Cel Ce v-a chemat. Puțină drojdie face să crească tot aluatul. Am încredere în Domnul cu privire la voi, că nu veți gândi altfel. Dar cel care vă tulbură va suferi condamnarea, oricine ar fi el. Eu însă, fraților, dacă predic circumcizia de ce mai sunt persecutat? Atunci îndoiala față de cruce a fost înlăturată. O, de s-ar tăia de tot cei ce vă tulbură! Voi ați fost chemați la libertate, fraților, însă nu o libertate care vă dă ocazia să trăiți pentru firea pământească. Dimpotrivă, slujiți-vă unii pe alții prin dragoste. Căci toată Legea este împlinită într-o singură poruncă: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“.

Galateni 5:1-14 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Rămâneți dar tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei. Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veți tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Și mărturisesc iarăși încă o dată oricărui om care primește tăierea împrejur că este dator să împlinească toată Legea. Voi, care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit de Hristos; ați căzut din har. Căci noi, prin Duhul, așteptăm prin credință nădejdea neprihănirii. Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste. Voi alergați bine: Cine v-a tăiat calea ca să n-ascultați de adevăr? Înduplecarea aceasta nu vine de la Cel ce v-a chemat. Puțin aluat face să se dospească toată plămădeala. Eu, cu privire la voi, am în Domnul încrederea că nu gândiți altfel. Dar cel ce vă tulbură va purta osânda, oricine ar fi el. Cât despre mine, fraților, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sunt prigonit? Atunci, pricina de poticnire a crucii s-a dus. Și schilodească-se odată cei ce vă tulbură! Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste. Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

Galateni 5:1-14

Galateni 5:1-14 VDCGalateni 5:1-14 VDCGalateni 5:1-14 VDC