Estera 1:1-15
Estera 1:1-15 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Era pe vremea lui Ahașveroș, a acelui Ahașveroș care domnea de la India până în Etiopia, peste o sută douăzeci și șapte de ținuturi. Împăratul Ahașveroș ședea atunci pe scaunul lui împărătesc la Susa, în capitală. În al treilea an al domniei lui, a dat un ospăț tuturor domnitorilor și slujitorilor săi. Căpeteniile oștirii perșilor și mezilor, mai-marii și capii ținuturilor s-au strâns înaintea lui. El le-a arătat bogăția strălucită a împărăției lui și slava minunată a mărimii lui în multe zile, timp de o sută optzeci de zile. După ce au trecut aceste zile, împăratul a dat întregului popor care se afla în capitala Susa, de la cel mai mare până la cel mai mic, un ospăț, care a ținut șapte zile, în curtea grădinii casei împărătești. Covoare albe, verzi și albastre erau legate, cu funii de in subțire și de purpură, de niște verigi de argint și de niște stâlpi de marmură. Paturi de aur și de argint stăteau pe o podea de porfir, de marmură, de sidef și de pietre negre. Iar de băut turnau în vase de aur, de felurite soiuri. Era belșug de vin împărătesc, mulțumită dărniciei împăratului. Dar nimeni nu era silit să bea, căci împăratul poruncise tuturor oamenilor din casa lui să facă după voia fiecăruia. Împărăteasa Vasti a dat și ea un ospăț femeilor în casa împărătească a împăratului Ahașveroș. A șaptea zi, pe când inima împăratului era veselă de vin, a poruncit lui Mehuman, Bizta, Harbona, Bigta, Abagta, Zetar și Carcas, cei șapte fameni care slujeau înaintea împăratului Ahașveroș, să aducă în fața lui pe împărăteasa Vasti cu cununa împărătească, pentru ca să arate frumusețea ei popoarelor și mai-marilor săi, căci era frumoasă la chip. Dar împărăteasa Vasti n-a vrut să vină când a primit prin fameni porunca împăratului. Și împăratul s-a supărat foarte tare, s-a aprins de mânie. Atunci, împăratul a vorbit cu înțelepții care cunoșteau obiceiurile vremii. Căci așa se puneau la cale treburile împăratului – înaintea tuturor celor ce cunoșteau legile și dreptul. Avea lângă el pe Carșena, pe Șetar, pe Admata, pe Tarsis, pe Meres, pe Marsena, pe Memucan, șapte domnitori ai Persiei și Mediei, care vedeau fața împăratului și care aveau locul întâi în împărăție. „Ce trebuie”, a zis el, „să se facă împărătesei Vasti după lege, pentru că n-a împlinit ce i-a poruncit împăratul Ahașveroș prin fameni?”
Estera 1:1-15 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și s-a întâmplat în zilele lui Ahașveroș, (Ahașveroș care împărățea din India până în Etiopia, peste o sută două zeci și șapte de provincii); Că în acele zile, când împăratul Ahașveroș a șezut pe tronul împărăției sale, care era în palatul Susa, În al treilea an al domniei sale, el a făcut un ospăț pentru toți prinții lui și servitorii lui; puterea Persiei și a Mediei, nobilii și prinții provinciilor fiind înaintea lui: Când el a arătat bogățiile împărăției sale glorioase și onoarea măreței sale maiestăți multe zile: o sută optzeci de zile. Și când s-au sfârșit aceste zile, împăratul a făcut un ospăț pentru toți oamenii prezenți la palatul Susa, deopotrivă pentru mari și mici, șapte zile, în curtea grădinii palatului împăratului. Erau acolo draperii albe, verzi și albastre, întinse cu funii de in subțire și purpură, prinse de inele de argint și coloane de marmură; paturile erau din aur și argint pe un pavaj de marmură roșie și albastră și albă și neagră. Și le dădeau de băut în vase de aur, (vasele fiind diferite unele de altele,) și vin împărătesc din abundență, conform stării împăratului. Și băutul era conform legii; nimeni nu obliga; fiindcă împăratul rânduise tuturor ofițerilor casei sale să facă conform cu plăcerea fiecăruia. De asemenea împărăteasa Vaști a dat un ospăț pentru femeile din casa împărătească a împăratului Ahașveroș. În ziua a șaptea, când inima împăratului era veselă cu vin, el a poruncit lui Mehuman, lui Bizta, lui Harbona, lui Bigta și lui Abagta, lui Zetar și lui Carcas, celor șapte fameni care serveau în prezența împăratului Ahașveroș, Să o aducă pe împărăteasa Vaști înaintea împăratului cu coroana împărătească, pentru a arăta oamenilor și prinților frumusețea ei, fiindcă ea era plăcută la vedere. Dar împărăteasa Vaști a refuzat să vină la porunca împăratului dată prin fameni; de aceea împăratul s-a înfuriat foarte mult și mânia lui ardea în el. Atunci împăratul a spus înțelepților, care cunoșteau timpurile, (fiindcă așa era obiceiul împăratului cu toți cei ce cunoșteau lege și judecată; Și lângă el erau Carșena, Șetar, Admata, Tarșiș, Meres, Marsena și Memucan, cei șapte prinți ai Persiei și ai Mediei, care vedeau fața împăratului și care stăteau în locul dintâi în împărăție). Ce să facem împărătesei Vaști conform legii, pentru că ea nu a împlinit porunca împăratului Ahașveroș dată prin fameni.
Estera 1:1-15 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Era pe vremea lui Ahașveroș, a acelui Ahașveroș care domnea peste o sută douăzeci și șapte de provincii, din India până în Etiopia. Pe atunci împăratul Ahașveroș își avea tronul în cetatea Susa. În al treilea an al domniei lui, a dat un ospăț pentru toți dregătorii și slujitorii săi. Căpeteniile oștirii Persiei și Mediei, nobilii și dregătorii provinciilor erau înaintea lui, iar el le‑a arătat bogăția strălucită a împărăției lui, precum și slava minunată a măreției lui vreme îndelungată, timp de o sută optzeci de zile. După ce au trecut aceste zile, împăratul a dat un ospăț care a ținut șapte zile, pentru tot poporul care se afla în cetatea Susa, de la cel mai mare până la cel mai mic, în grădina palatului împărătesc. Pânze de bumbac și cortine violete erau atârnate cu funii de in subțire și de purpură de niște verigi de argint și de niște stâlpi de marmură. Paturi de aur și de argint stăteau pe o podea de porfir, de marmură, de sidef și de piatră neagră. Băuturile erau aduse în vase de aur, fiecare vas fiind diferit de celelalte. Era belșug de vin împărătesc, mulțumită dărniciei împăratului. Se putea bea fără opreliști, căci împăratul le poruncise tuturor oamenilor din palat să facă după placul fiecăruia. Împărăteasa Vaști a dat și ea un ospăț pentru femeile din palatul împărătesc al împăratului Ahașveroș. A șaptea zi, pe când avea inima veselă de vin, împăratul le‑a poruncit lui Mehuman, Bizta, Harbona, Bigta, Abagta, Zetar și Carcas, cei șapte fameni care slujeau înaintea împăratului Ahașveroș, să o aducă pe împărăteasa Vaști în fața împăratului, cu coroana împărătească; voia să arate frumusețea ei reprezentanților popoarelor și mai‑marilor săi, căci era frumoasă la înfățișare. Dar, când a primit prin fameni porunca împăratului, împărăteasa Vaști a refuzat să vină. Atunci, împăratul s‑a supărat foarte tare, s‑a aprins de mânie. Împăratul a vorbit cu înțelepții care cunoșteau obiceiurile vremii. Căci așa se puneau la cale treburile împăratului: înaintea tuturor celor ce cunoșteau legile și dreptul. Îi avea lângă el pe Carșena, pe Șetar, pe Admata, pe Tarșiș, pe Meres, pe Marsena, pe Memucan, șapte dregători ai Persiei și Mediei, care vedeau fața împăratului și care aveau locul întâi în împărăție. El le‑a zis: „Ce e de făcut cu împărăteasa Vaști, după lege, pentru că n‑a împlinit porunca dată de împăratul Ahașveroș prin fameni?”
Estera 1:1-15 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Era pe vremea lui Ahașveroș, a acelui Ahașveroș care domnea din India până în Etiopia, peste o sută douăzeci și șapte de ținuturi. Împăratul Ahașveroș ședea atunci pe scaunul lui împărătesc la Susa, în capitală. În al treilea an al domniei lui a dat un ospăț tuturor domnitorilor și slujitorilor săi. Căpeteniile oștirii perșilor și mezilor, mai-marii și capii ținuturilor s-au strâns înaintea lui. El le-a arătat bogăția strălucită a împărăției lui și slava minunată a mărimii lui în multe zile, timp de o sută optzeci de zile. După ce au trecut aceste zile, împăratul a dat întregului popor care se afla în capitala Susa, de la cel mai mare până la cel mai mic, un ospăț, care a ținut șapte zile, în curtea grădinii casei împărătești. Covoare albe, verzi și albastre erau legate cu funii de in subțire și de purpură de niște verigi de argint și de niște stâlpi de marmură. Paturi de aur și de argint stăteau pe o podea de porfir, de marmură, de sidef și de pietre negre. Iar de băut turnau în vase din aur de felurite soiuri. Era belșug de vin împărătesc, mulțumită dărniciei împăratului. Dar nimeni nu era silit să bea, căci împăratul le poruncise tuturor oamenilor din casa lui să facă după voia fiecăruia. Împărăteasa Vasti a dat și ea un ospăț femeilor în casa împărătească a împăratului Ahașveroș. A șaptea zi, pe când inima împăratului era veselă de vin, le-a poruncit lui Mehuman, lui Bizta, lui Harbona, lui Bigta, lui Abagta, lui Zetar și lui Carcas, cei șapte fameni care slujeau înaintea împăratului Ahașveroș, să o aducă în fața lui pe împărăteasa Vasti cu cununa împărătească, pentru a le arăta frumusețea ei popoarelor și mai-marilor săi, căci era frumoasă la chip. Dar împărăteasa Vasti n-a vrut să vină când a primit prin fameni porunca împăratului. Și împăratul s-a supărat foarte tare, s-a aprins de mânie. Atunci împăratul a vorbit cu înțelepții care cunoșteau obiceiurile vremii. Căci așa se puneau la cale treburile împăratului – înaintea tuturor celor ce cunoșteau legile și dreptul. Îi avea lângă el pe Carșena, pe Șetar, pe Admata, pe Tarsis, pe Meres, pe Marsena și pe Memucan, șapte domnitori ai Persiei și Mediei, care vedeau fața împăratului și care aveau locul întâi în împărăție. „Ce trebuie”, a zis el, „să i se facă împărătesei Vasti după lege, pentru că n-a împlinit ce i-a poruncit împăratul Ahașveroș prin fameni?”
Estera 1:1-15 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Aceasta este o relatare din vremea guvernării lui Ahașveroș care era suveran din India până în Cuș – teritoriu care avea o sută douăzeci și șapte de provincii. Regele Ahașveroș stătea pe tronul lui din fortăreața Susei. Era al treilea an al guvernări lui. Atunci Ahașveroș a organizat un banchet în cinstea tuturor demnitarilor și a slujitorilor lui. Comandanții armatei Persiei și ai Mediei împreună cu cei bogați și cu toți conducătorii provinciilor, erau acolo, înaintea regelui. Pentru mai multe zile, adică o sută optzeci de zile, regele le-a arătat renumita bogăție a imperiului lui și excepționala glorie la care ajunsese el. Când s-au terminat aceste zile, regele a pregătit întregului popor care era în fortăreața Susei – atât celor mari cât și celor mici – un (alt) banchet de șapte zile, în curtea grădinii palatului regal. Cu acea ocazie, au fost puse covoare de bumbac având culoarea alb și violet. Ele fuseseră prinse cu funii făcute din in subțire și din purpură. Erau unite cu niște inele de argint. Apoi au fost puse pe stâlpi de marmură. Pe pavajul făcut cu porfir, cu marmură, cu sidef și cu piatră neagră, erau amplasate paturi de aur și de argint. Se serveau băuturi folosind vase de aur. Și fiecare vas era diferit de celălalt. Ca dovadă a generozității regelui, vinul regal era din abundență. Băutura fusese oferită în urma unui decret imperial, fără niciun fel de interdicție (sau limită). Regele ordonase tuturor conducătorilor din subordinea lui care erau în palat, să satisfacă cerințele fiecărui oaspete. Regina Vaști a organizat și ea un banchet pentru femei în palatul imperial al regelui Ahașveroș. În a șaptea zi, în timp ce inima îi era veselă din cauza consumului de vin, regele a dat un ordin lui Mehuman, lui Bizta, lui Harbona, lui Bigta, lui Abagta, lui Zetar și lui Carcas. Ei erau cei șapte eunuci care slujeau înaintea regelui Ahașveroș. El le-a ordonat să o aducă înaintea regelui pe regina Vaști, purtând coroana regală. Pentru că ea era frumoasă, el dorea ca popoarele și conducătorii imperiului să îi vadă frumusețea. Când a auzit de ordinul regelui transmis prin eunuci, regina Vaști a refuzat să vină. Atunci regele a devenit foarte mânios. El a vorbit cu înțelepții lui care cunoșteau obiceiurile acelor vremuri – pentru că aceasta era regula: regele discuta cu toți aceia care cunoșteau legea și aplicarea ei corectă. În apropierea regelui erau Carșena, Șetar, Admata, Tarșiș, Meres, Marsena și Memucan – cei șapte administratori ai Persiei și ai Mediei care vedeau (mereu) fața regelui și care aveau primul loc în regat. El i-a întrebat: „Cum trebuie pedepsită – conform legii – regina Vaști, pentru că nu a executat ordinul regelui Ahașveroș transmis prin intermediul eunucilor?”
Estera 1:1-15 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
De mult, în timpu-ndepărtat, Ahașveroș, ca împărat, A stăpânit din India Și până-n Etiopia. Când se-ntâmplau aceste fapte, O sută douăzeci și șapte Erau ținuturile care Formau împărăția-i mare. La Susa, centrul se găsea: De-acolo, el împărățea – Din capitală – așezat Pe al său jilț de împărat. Erau trei ani de când ședea Ahașveroș și-mpărățea, Când el cu cale a găsit Că este timpul potrivit Ca un ospăț mare să dea Supușilor ce îi avea. Astfel, pofti pe domnitori Și pe ai săi mulți slujitori. Capii oștirii Perșilor Precum și cei ai Mezilor Și căpeteniile toate Peste ținuturi așezate, Se-nfățișară-n fața lui. Atuncea, a imperiului Strălucitoare bogăție – Precum și-ntreaga măreție A slavei sale minunate – Fost-au, cu fală, arătate, De împărat, supușilor; Astfel, văzut-au ochii lor, Toată imensa bogăție Și sclipitoarea măreție – Cum spun a cronicilor file – O sută și optzeci de zile. Când timpu-acesta a trecut, Întreg norodul a putut Să stea la masa-mpărătească. Au fost chemați ca să poftească, La praznicul care s-a dat, Poporul tot cari s-a aflat Atunci la Susa-n capitală. Fost-au primiți cu mare fală Cu toții, de la mic la mare, La praznicul acela care În acea vreme a fost dat Chiar în grădină, la palat. Acest ospăț – cum s-a văzut – O săptămână a ținut. Covoare-albastre, verzi și albe, Cu frânghiile de in dalbe, Cu funiile înroșite Cari sunt din purpură-mpletite, Erau legate între ele Și strânse în niște inele Făcute din argint, cu care Fost-au fixate fiecare, Pe stâlpi de marmură. Aduse Erau și multe paturi, puse Anume, așezate-n șir Pe o podeală de porfir, Din plăci de marmură tăiată Și-n pietre negre ferecată. Din aur și argint lucrate Au fost acele paturi, toate. Pentru băut, se foloseau Vase de aur. Toți aveau Belșug din vinul cel domnesc, Prin ordinul împărătesc. Cu toate-aceste, nimenea N-a trebuit silit să bea, Căci împăratu-a poruncit Supușilor ce l-au slujit Și care-n casa lui ședeau, Să facă doar precum voiau Oaspeții săi. În acea vreme, Împărăteasa vru să cheme Și ea la curtea-mpărătească, Femeile, să le gătească Și lor ospăț în a sa casă. Vasti fusese-mpărăteasă În vremea-n care-nscăunat Ahașveroș era-mpărat. Gloata a petrecut din plin. A șaptea zi, vesel de vin, Ahașveroș a ordonat Să-i vină famenii de-ndat’. Șapte la număr, ei erau Și iată ce nume purtau: Întâi Mehuman și Bizta; Apoi Harbona, zis Bigta; Urmau Abagta și Zetar Și-n urmă Carcas. Așadar, Ahașveroș a poruncit Să îi aducă negreșit Pe Vasti-n fața lui, de-ndată, Având să fie-ncununată Cu-a ei coroană-mpărătească Să poată, astfel, s-o privească Poporul și mai marii lui Din casa împăratului, Fiind foarte frumoasă ea. Dar Vasti, însă, nu voia Să se arate-n fața lor. Deci când ceata famenilor Îi spuse ce i-a poruncit Chiar împăratul, n-a venit Și vorba nu i-a ascultat. Ahașveroș s-a supărat, Aprins de o mânie mare. El i-a chemat pe toți cei care Datina vremii o știau, Căci în ăst fel se rânduiau Și treburile statului Și cele-ale-mpăratului: În fața celor cari știau Legea și dreptu-l cunoșteau. Lângă-mpărat ședea Carșena, Șetar, Admata și Marsena, Tarsis, Meres și Memucan. Cei șapte erau pe prim plan – Ca domnitori ai Persiei Și-asemenea ai Mediei – Văzând fața-mpăratului. Deci, în împărăția lui, Ei, între toți, primii erau, Căci cel dintâi loc îl aveau. „Ce trebuie” – a întrebat Ahașveroș, în al său sfat – „Împărătesei Vasti, oare, Să i se facă, drept urmare A faptului că n-a-mplinit Ceea ce i s-a poruncit Prin famenii cari i-am trimis?”
Estera 1:1-15 Noua Traducere Românească (NTR)
Iată ce s-a întâmplat pe vremea lui Ahașveroș – acel Ahașveroș care domnea din India până în Cuș, peste o sută douăzeci și șapte de provincii – în perioada în care împăratul Ahașveroș stătea pe tronul său împărătesc din citadela Susei. În al treilea an al domniei sale, Ahașveroș a dat un ospăț în cinstea tuturor demnitarilor și a slujitorilor săi. Conducătorii armatei Persiei și ai Mediei, nobilii și conducătorii provinciilor se aflau înaintea lui. Timp de mai multe zile, mai precis timp de o sută optzeci de zile, împăratul le-a arătat bogăția impresionantă a împărăției sale și splendoarea minunată a măreției sale. Când zilele acestea s-au încheiat, împăratul a pregătit întregului popor care se afla în citadela Susei, celor mari și celor mici deopotrivă, un ospăț de șapte zile, în curtea grădinii palatului împărătesc. Țesături de bumbac, de culoare albă și violet, erau prinse cu funii, de in subțire și de purpură, pe niște verigi de argint și pe stâlpi de marmură. Paturi de aur și de argint stăteau pe un paviment de porfir, de marmură, de sidef și de piatră neagră. Băuturile se serveau din vase de aur, fiecare vas fiind diferit de celălalt. Vinul împărătesc se găsea din belșug, datorită dărniciei împăratului. Băutura era oferită în urma unui decret imperial, fără nicio restricție, căci împăratul poruncise tuturor administratorilor palatului să facă pe plac fiecărui oaspete. Împărăteasa Vaști a dat și ea un ospăț femeilor, în palatul imperial al împăratului Ahașveroș. În ziua a șaptea, în timp ce inima îi era veselă de vin, împăratul le-a poruncit lui Mehuman, lui Bizta, lui Harbona, lui Bigta, lui Abagta, lui Zetar și lui Carcas, cei șapte eunuci care slujeau înaintea împăratului Ahașveroș, s-o aducă înaintea împăratului pe împărăteasa Vaști, purtând coroana împărătească, pentru ca popoarele și demnitarii să-i vadă frumusețea, căci ea era plăcută la înfățișare. Dar împărăteasa Vaști a refuzat să vină și n-a ascultat de porunca trimisă de împărat prin eunuci. Împăratul s-a supărat foarte tare și s-a mâniat. Atunci, împăratul a vorbit cu înțelepții săi, cunoscători ai obiceiurilor vremii, căci așa se obișnuia, și anume ca împăratul să se sfătuiască cu toți cei ce cunoșteau legea și normele juridice. În apropierea lui se aflau Carșena, Șetar, Admata, Tarșiș, Meres, Marsena și Memucan, cei șapte demnitari ai Persiei și ai Mediei, care aveau acces la împărat și dețineau funcțiile principale în împărăție. El a zis: ‒ Cum trebuie pedepsită, după lege, împărăteasa Vaști, pentru că nu a împlinit porunca împăratului Ahașveroș trimisă prin eunuci?