Iată ce s-a întâmplat pe vremea lui Ahașveroș – acel Ahașveroș care domnea din India până în Cuș, peste o sută douăzeci și șapte de provincii – în perioada în care împăratul Ahașveroș stătea pe tronul său împărătesc din citadela Susei.
În al treilea an al domniei sale, Ahașveroș a dat un ospăț în cinstea tuturor demnitarilor și a slujitorilor săi. Conducătorii armatei Persiei și ai Mediei, nobilii și conducătorii provinciilor se aflau înaintea lui. Timp de mai multe zile, mai precis timp de o sută optzeci de zile, împăratul le-a arătat bogăția impresionantă a împărăției sale și splendoarea minunată a măreției sale. Când zilele acestea s-au încheiat, împăratul a pregătit întregului popor care se afla în citadela Susei, celor mari și celor mici deopotrivă, un ospăț de șapte zile, în curtea grădinii palatului împărătesc.
Țesături de bumbac, de culoare albă și violet, erau prinse cu funii, de in subțire și de purpură, pe niște verigi de argint și pe stâlpi de marmură. Paturi de aur și de argint stăteau pe un paviment de porfir, de marmură, de sidef și de piatră neagră. Băuturile se serveau din vase de aur, fiecare vas fiind diferit de celălalt. Vinul împărătesc se găsea din belșug, datorită dărniciei împăratului. Băutura era oferită în urma unui decret imperial, fără nicio restricție, căci împăratul poruncise tuturor administratorilor palatului să facă pe plac fiecărui oaspete. Împărăteasa Vaști a dat și ea un ospăț femeilor, în palatul imperial al împăratului Ahașveroș.
În ziua a șaptea, în timp ce inima îi era veselă de vin, împăratul le-a poruncit lui Mehuman, lui Bizta, lui Harbona, lui Bigta, lui Abagta, lui Zetar și lui Carcas, cei șapte eunuci care slujeau înaintea împăratului Ahașveroș, s-o aducă înaintea împăratului pe împărăteasa Vaști, purtând coroana împărătească, pentru ca popoarele și demnitarii să-i vadă frumusețea, căci ea era plăcută la înfățișare. Dar împărăteasa Vaști a refuzat să vină și n-a ascultat de porunca trimisă de împărat prin eunuci. Împăratul s-a supărat foarte tare și s-a mâniat. Atunci, împăratul a vorbit cu înțelepții săi, cunoscători ai obiceiurilor vremii, căci așa se obișnuia, și anume ca împăratul să se sfătuiască cu toți cei ce cunoșteau legea și normele juridice. În apropierea lui se aflau Carșena, Șetar, Admata, Tarșiș, Meres, Marsena și Memucan, cei șapte demnitari ai Persiei și ai Mediei, care aveau acces la împărat și dețineau funcțiile principale în împărăție.
El a zis:
‒ Cum trebuie pedepsită, după lege, împărăteasa Vaști, pentru că nu a împlinit porunca împăratului Ahașveroș trimisă prin eunuci?