Efeseni 2:17-22
Efeseni 2:17-22 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
El a venit cu oferta păcii atât pentru voi care erați departe (de Dumnezeu), cât și pentru cei care erau aproape (de El). Prin Cristos, atât unii cât și alții, avem acces la Tatăl prin intermediul aceluiași Spirit! Acum, voi nu mai sunteți nici străini și nici locuitori fără cetățenie; ci aparțineți (împreună cu ei) familiei lui Dumnezeu și aveți aceeași cetățenie ca a sfinților. Astfel, voi sunteți „zidiți” pe temelia pusă de apostoli și de profeți. În această construcție, Cristos Isus este piatra care ține unite zidurile și care oferă o bună legătură între pereții clădirii, facilitând dezvoltarea, pentru a deveni în final un templu sfânt în (onoarea) Stăpân(ului). În acest mod, prin El, voi sunteți construiți împreună ca să deveniți o clădire în care locuiește Dumnezeu prin Spiritul Său.
Efeseni 2:17-22 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
El a venit şi a vestit pacea pentru voi, cei care eraţi departe, şi pacea pentru cei care erau aproape, fiindcă prin El, şi unii şi alţii, într-un singur Duh, avem calea deschisă spre Tatăl. Prin urmare, nu mai sunteţi străini şi fără drepturi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi membri ai familiei lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia Apostolilor şi a Profeţilor, piatra din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos. În El, toată construcţia este bine alcătuită şi creşte pentru a fi un templu sfânt, în Domnul. În El, sunteţi zidiţi şi voi, pentru a fi o casă a lui Dumnezeu, în Duhul.
Efeseni 2:17-22 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și a venit și v-a predicat pace celor de departe și celor de aproape. Fiindcă prin el, amândoi avem acces printr-un singur Duh la Tatăl. De aceea acum nu mai sunteți străini și locuitori temporari, ci sunteți concetățeni cu sfinții și cu cei ai casei lui Dumnezeu, Fiind zidiți pe temelia apostolilor și profeților, Isus Cristos însuși fiind piatra unghiulară a temeliei, În care toată clădirea, bine închegată, crește pentru a fi un templu sfânt în Domnul; În care și voi sunteți zidiți împreună, pentru a fi locuință lui Dumnezeu, prin Duhul.
Efeseni 2:17-22 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
El a venit și a vestit pace pentru voi, cei de departe, și pace pentru cei de aproape. Căci prin El și unii, și alții avem intrare la Tatăl într‑un Duh. Așadar, voi nu mai sunteți străini sau oaspeți, ci sunteți cetățeni împreună cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatra din capul unghiului fiind Însuși Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un templu sfânt în Domnul, prin care sunteți zidiți împreună ca locaș al lui Dumnezeu prin Duhul.
Efeseni 2:17-22 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
El a venit astfel să vă aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape. Căci prin El și unii, și alții avem intrare la Tatăl, într-un Duh. Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și a prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Și prin El și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul.
Efeseni 2:17-22 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Prin El, a fost împărtășită Vestea de pace, pentru voi, Dar și pentru ceilalți apoi – Deci vouă, celor depărtați, Dar și celor apropiați. Unii sau alții, în ăst fel, Intrare-avem acum, prin El Doar într-un Duh, la al nost’ Tată. Deci starea voastră e schimbată, Căci nu-i străin nimeni, din voi, Și nici nu-i oaspete apoi, Ci cetățeni vă dovediți, Căci cu cei sfinți, vă socotiți Drept ca făcând parte, mereu, Din casele lui Dumnezeu, Pentru că voi ați fost găsiți, Pe temelie-a fi, zidiți. Ea, prin apostoli, e vestită Și, prin proroci, e întărită, Iar piatra ‘ceea minunată – Care se află așezată În capul unghiului, chiar sus – E Domnul nost’, Hristos Iisus. În El, clădirea, închegată, Crește mereu, spre-a fi, odată, Un Templu sfânt, al Domnului. Astfel, prin El – în trupul Lui – Toți, laolaltă, se adună, Zidiți fiind ca, împreună, Să fie un locaș, mereu – Prin Duhul – pentru Dumnezeu.”
Efeseni 2:17-22 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Venind, el a vestit pacea pentru voi care erați departe și pacea pentru cei care erau aproape, căci, prin el, amândoi avem acces într-un singur Duh la Tatăl. Așadar, voi nu mai sunteți străini și nici oaspeți, ci sunteți concetățeni ai sfinților și oameni de casă ai lui Dumnezeu, zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatra unghiulară fiind Cristos Isus. În el, toată construcția, ca un ansamblu armonios, se înalță ca un templu sfânt în Domnul, în care și voi sunteți zidiți ca să deveniți o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul.
Efeseni 2:17-22 Noua Traducere Românească (NTR)
El a venit și v-a vestit pacea, vouă celor de departe, și pace celor de aproape, căci, prin El, amândoi avem intrare, într-un singur Duh, la Tatăl. Așadar, acum nu mai sunteți străini sau de alt neam, ci sunteți cetățeni împreună cu sfinții și membri ai Casei lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, Piatra din capul unghiului fiind Cristos Isus. În El, întreaga Clădire, bine închegată, crește ca să devină un Templu sfânt în Domnul. În El, și voi sunteți zidiți împreună ca să deveniți un Lăcaș al lui Dumnezeu, prin Duhul.
Efeseni 2:17-22 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape. Căci prin El și unii, și alții avem intrare la Tatăl, într-un Duh. Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Și prin El și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul.