YouVersion
Pictograma căutare

Efeseni 2

2
Aduși la viață împreună cu Cristos
1Voi erați morți în nelegiuirile și păcatele voastre, 2în care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după conducătorul care are autoritate asupra văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. 3Între aceștia trăiam și noi toți cândva, în poftele firii noastre pământești, făcând voile firii pământești și ale gândurilor noastre, și eram, prin natura noastră, copii ai mâniei, ca și ceilalți. 4Dar Dumnezeu, Care este bogat în milă, datorită dragostei Lui celei mari cu care ne-a iubit, 5deși eram morți în nelegiuirile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Cristos – prin har sunteți mântuiți. 6El ne-a înviat împreună cu Cristos și ne-a așezat împreună cu El în locurile cerești, în Cristos Isus, 7pentru ca, în veacurile care vin, să-Și arate nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Sa față de noi în Cristos Isus. 8Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și mântuirea aceasta#2:8 Termenul grecesc este la genul neutru și nu se referă la credință, ci la întreaga idee exprimată în frază (a fi mântuit prin har, prin credință). nu este de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. 9Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. 10Căci noi suntem lucrarea Lui, creați în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Una în Cristos
11De aceea, aduceți-vă aminte că odinioară erați neevrei, în ce privește trupul, numiți „necircumciși“ de către cei numiți „circumciși“ (circumciși în trup, de mâini omenești), 12și că, la vremea aceea, erați fără Cristos, înstrăinați de cetățenia lui Israel, străini de legămintele promisiunii, neavând speranță și fiind fără Dumnezeu în lume. 13Dar acum, în Cristos Isus, voi, care cândva erați departe, ați fost aduși aproape, prin sângele lui Cristos.
14Căci El este pacea noastră, Cel Care i-a făcut pe amândoi una și, în trupul Său, a dărâmat zidul de la mijloc care-i despărțea, adică dușmănia, 15desființând Legea poruncilor, cu regulile ei, pentru a crea din cei doi, în El, un singur om nou, făcând astfel pace, 16și pentru a-i împăca pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit dușmănia. 17El a venit și v-a vestit pacea, vouă celor de departe, și pace celor de aproape, 18căci, prin El, amândoi avem intrare, într-un singur Duh, la Tatăl.
19Așadar, acum nu mai sunteți străini sau de alt neam, ci sunteți cetățeni împreună cu sfinții și membri ai Casei lui Dumnezeu, 20fiind zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, Piatra din capul unghiului fiind Cristos Isus. 21În El, întreaga Clădire, bine închegată, crește ca să devină un Templu sfânt în Domnul. 22În El, și voi sunteți zidiți împreună ca să deveniți un Lăcaș al lui Dumnezeu, prin Duhul.

Selectat acum:

Efeseni 2: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te