Efeseni 2:14-16
Efeseni 2:14-16 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Fiindcă El este pacea noastră, Cel ce a făcut din două popoare unul singur şi a dărâmat zidul care le despărţea, desfiinţând în trupul Său duşmănia dintre ele, Legea poruncilor cu prescripţiile ei. El a făcut toate acestea ca din cei doi să facă în El Însuşi un singur om nou, făcând pace, şi prin cruce să îi împace pe amândoi cu Dumnezeu, într-un singur trup, nimicind prin ea duşmănia.
Efeseni 2:14-16 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Fiindcă el este pacea noastră, care a făcut din doi unul și a dărâmat zidul din mijloc al despărțirii dintre noi, Abolind în carnea lui dușmănia, legea poruncilor cuprinsă în rânduieli, ca să facă în el însuși din doi un om nou, făcând pace; Și să îi împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, ucigând, prin ea, dușmănia
Efeseni 2:14-16 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, după ce a surpat, prin trupul Lui, zidul vrăjmășiei care era la mijloc și care ne despărțea. El a nimicit Legea poruncilor cu rânduielile ei, pentru ca din cei doi să creeze în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace, și să îi împace pe amândoi cu Dumnezeu într‑un singur trup, prin cruce, după ce a nimicit vrăjmășia prin ea.
Efeseni 2:14-16 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea și, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să-i facă pe cei doi să fie în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace, și i-a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia.
Efeseni 2:14-16 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
El este pacea noastră. A dărâmat zidul care despărțea pe evrei de celelalte națiuni și i-a adus la unitate, eliminând dușmănia când Și-a sacrificat corpul (pe cruce, pentru toți). Atunci, El a eliminat motivul incompatibilității dintre ei: legea (mozaică). Prin faptul că atât evreii cât și oamenii celorlalte popoare au acum aceeași natură nouă în Cristos, El a realizat astfel pacea. Prin sacrificiul Său, El i-a împăcat pe evrei și pe cei care nu sunt evrei cu Dumnezeu, făcându-i să formeze împreună un singur organism; și astfel a anulat „dușmănia” dintre ei.
Efeseni 2:14-16 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Pace, prin El, ni s-a adus, Pace care-a făcut apoi, Una s-ajungă-a fi cei doi, Pentru că-n El, a fost surpat Zidul ce-n mijloc s-a aflat, Prin care fost-au despărțiți. În trupul Lui – voiesc să știți – Că vrăjmășia dintre ei E-nlăturată, dragii mei; Legea poruncilor, și ea – Cu rânduiala ce-o avea – A fost înlăturată-apoi, Căci a dorit ca, din cei doi, Un singur om să poată face Și astfel, să aducă pace. În El, cei doi sunt împăcați, Cu Dumnezeu, și-s așezați Doar într-un trup, pentru vecie, Iar astfel, orice vrăjmășie – Prin cruce – fost-a nimicită.
Efeseni 2:14-16 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Căci el este pacea noastră, cel care a făcut din două una și a dărâmat zidul despărțitor, desființând în trupul său ura, legea poruncilor cu prescrierile ei, încât cei doi să fie un singur om nou, făcând pace, și să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup prin crucea prin care a nimicit ura.
Efeseni 2:14-16 Noua Traducere Românească (NTR)
Căci El este pacea noastră, Cel Care i-a făcut pe amândoi una și, în trupul Său, a dărâmat zidul de la mijloc care-i despărțea, adică dușmănia, desființând Legea poruncilor, cu regulile ei, pentru a crea din cei doi, în El, un singur om nou, făcând astfel pace, și pentru a-i împăca pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit dușmănia.
Efeseni 2:14-16 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea și, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace, și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia.