3 Ioan 1:9-14
3 Ioan 1:9-14 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Am trimis un mesaj scris comunității (voastre); dar Diotref care vrea să fie lider între ei, ne ignoră. Atunci când vă voi vizita, îi voi aminti de faptele lui rele; pentru că ne defăimează. Și nu se limitează la acest lucru, ci nu îi primește pe frați, îi împiedică pe alții să îi primească și îi dă afară din comunitatea creștinilor… Dragul meu, nu urma exemplul rău, ci pe cel bun. Cel care face binele, este din Dumnezeu; dar cel care face răul, nu L-a văzut pe Dumnezeu. Toți îl laudă pe Demetrius – chiar și Adevărul! Noi spunem același lucru despre el. Și știi că afirmațiile noaste sunt adevărate. Doresc să îți spun mult mai multe lucruri; dar prefer să nu ți le prezint în scris. Ci sper să ne revedem curând și să vorbim față în față. Pacea să fie cu tine! Te salută toți prietenii. Transmite salutările mele, pronunțând numele fiecărui prieten care este acolo.
3 Ioan 1:9-14 Noua Traducere Românească (NTR)
Am scris ceva bisericii, dar Diotrefus, care dorește să aibă întâietate între ei, nu ne acceptă. De aceea, dacă voi veni, îi voi reaminti faptele pe care le face, căci ne discreditează prin vorbe rele. Și nu se mulțumește doar cu acestea, dar nu-i primește nici pe frați, iar pe cei ce doresc să-i primească, îi împiedică și-i alungă din biserică. Preaiubitule, nu imita răul, ci binele. Cel ce face binele este din Dumnezeu. Cel ce face răul nu L-a văzut pe Dumnezeu. Toți depun o mărturie bună despre Demetrius, chiar și adevărul însuși. Dar și noi mărturisim, și știi că mărturia noastră este adevărată. Aveam multe să-ți scriu, dar nu vreau să-ți scriu cu cerneală și condei, ci sper să te văd în curând și atunci vom vorbi față în față.
3 Ioan 1:9-14 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să fie cel dintâi dintre ei, nu ne primeşte. De aceea, când voi veni, îi voi aminti de faptele lui, că răspândeşte împotriva noastră cuvinte rele; şi, fiind nemulţumit cu acestea, nici el nu-i primeşte pe fraţi nici celor ce vor să-I primească nu le îngăduie, şi îi dă afară din Biserică. Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cel care face binele este de la Dumnezeu. Cel care face răul nu L-a văzut pe Dumnezeu. Cât despre Dimitrie, pentru el au dat mărturie toţi fraţii şi chiar şi adevărul; şi dăm mărturie şi noi, şi tu ştii că mărturia noastră este adevărată. Aveam multe să-ţi spun, dar nu vreau să-ţi scriu cu cerneală şi condei. Sper să te văd curând şi să vorbim faţă în faţă.
3 Ioan 1:9-14 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Am scris bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu ne primește. Din această cauză, dacă vin, îi voi aminti faptele sale pe care le face, îndrugând cuvinte răutăcioase împotriva noastră; și nemulțumit cu acestea, el nici nu îi primește pe frați și îi oprește pe cei ce doresc să îi primească și îi dă afară din biserică. Preaiubitule, nu urma ceea ce este rău, ci ceea ce este bun. Cel ce face bine este din Dumnezeu, dar cel ce face rău nu l-a văzut pe Dumnezeu. Lui Dimitrie i s-a dat o mărturie bună din partea tuturor și a adevărului însuși; da, și noi aducem mărturie; și știți că mărturia noastră este adevărată. Aveam multe să scris, dar nu voiesc să îți scriu cu cerneală și condei. Dar sper să te văd în curând și vom vorbi față în față. Pace ție. Te salută prietenii noștri. Salută prietenii pe nume.
3 Ioan 1:9-14 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietate între ei, nu vrea să ne primească. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne defăimează cu vorbe rele. Și nu se mulțumește cu atât, ci, pe lângă faptul că el însuși nu‑i primește pe frați, îi și împiedică pe cei ce vor să‑i primească și‑i dă afară din biserică. Preaiubitule, nu lua ca exemplu răul, ci binele! Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul nu L‑a văzut pe Dumnezeu. Despre Dimitrie dau toți – inclusiv adevărul – o bună mărturie; noi de asemenea dăm mărturie, și știi că mărturia noastră este adevărată. Aș avea multe să‑ți scriu, dar nu vreau să ți le scriu cu cerneală și condei. Nădăjduiesc să te văd cât mai curând, și atunci vom vorbi gură către gură.
3 Ioan 1:9-14 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să știe de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne clevetește cu vorbe rele. Nu se mulțumește cu atât, dar nici el nu-i primește pe frați și îi împiedică și pe cei ce voiesc să-i primească și-i dă afară din Biserică. Preaiubitule, nu urma răul, ci binele! Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul nu L-a văzut pe Dumnezeu. Toți, chiar și Adevărul, mărturisesc bine despre Dimitrie; și noi mărturisim despre el – și știi că mărturisirea noastră este adevărată. Aș avea să-ți spun multe lucruri, dar nu voiesc să ți le scriu cu cerneală și condei. Nădăjduiesc să te văd în curând, și atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine! Prietenii îți trimit sănătate. Spune-le sănătate prietenilor, fiecăruia pe nume! Amin!
3 Ioan 1:9-14 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Încă ceva, și am trimis Bisericii; dar am văzut Că Diotref nici nu a vrut A ști de noi, căci el voia, Întâietate, a avea, Între ei toți. Dar când sosesc, Acolo, am să-i amintesc De faptele ce-a săvârșit, Căci clevetește-am auzit, Cu vorbe rele, despre noi. Și tot nu e destul. Apoi, Nu numai că nu îi primește, Pe frați, dar se împotrivește, Când alții vor să îi primească, Și-ajunge să îi izgonească Și din Biserică. Nu-i bine! Chiar de aceea, pentru tine, Am – prea iubitule – un sfat: Să nu urmezi răul, vreodat’, Ci bine doar, să faci, mereu. Cel care e din Dumnezeu, Doar fapte bune săvârșește. Aud, acum, că se vorbește, Despre Dimitrie, de bine. Așa îl laudă oricine – Chiar Adevărul a-ntărit Ceea ce ni s-a povestit. Și noi mărturisim, la fel, Atunci când pomenim de el. Și mărturia noastră, dată, Știm bine că-i adevărată. Multe-am avut să îți fi zis, Dar n-am vrut să le spun în scris, Pe o hârtie, cu condei. Dar am nădejde, cu temei, Că în curând, am să sosesc La voi și-atunci, am să-ți vorbesc, Nu prin scrisoare, cu măsură, Ci mai pe larg, gură la gură. Prietenii tăi îți transmit Doar sănătate. Eu trimit, Prietenilor mei, prin tine, Tot sănătate și mult bine. Când le transmiți urarea mea, Să le vorbești pe nume-aș vrea. Deci, sănătate, până vin, Eu vă trimit, la toți. Amin.”
3 Ioan 1:9-14 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Am scris ceva Bisericii, dar Diotréf, căruia îi place să fie primul dintre ei, nu ne primește. De aceea, dacă voi veni, îi voi aminti faptele pe care le face răspândind cuvinte rele despre noi; și, ca și când aceasta nu i-ar ajunge, nu numai că el nu-i primește pe frați, ci și pe cei pe care ar vrea [să-i primească] el îi împiedică și-i dă afară din Biserică. Iubitule, nu imita răul, ci binele! Cine face binele este de la Dumnezeu. Cine face răul nu l-a văzut pe Dumnezeu. Despre Demétrios, toți, chiar și adevărul însuși, au dat mărturie. Și noi dăm mărturie și tu știi că mărturia noastră este adevărată. Aș avea multe să-ți scriu, dar nu vreau s-o scriu cu cerneală și pană. Sper să te văd în curând și să vorbim direct.
3 Ioan 1:9-14 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să știe de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne clevetește cu vorbe rele. Nu se mulțumește cu atât, dar nici el nu primește pe frați și împiedică și pe cei ce voiesc să-i primească și-i dă afară din Biserică. Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul n-a văzut pe Dumnezeu. Toți, chiar și Adevărul, mărturisesc bine despre Dimitrie; și noi mărturisim despre el: și știi că mărturisirea noastră este adevărată. Aș avea să-ți spun multe lucruri, dar nu voiesc să ți le scriu cu cerneală și condei. Nădăjduiesc să te văd în curând și atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine. Prietenii îți trimit sănătate. Spune sănătate prietenilor, fiecăruia pe nume. Amin.