2 Corinteni 3:7-18
2 Corinteni 3:7-18 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă și săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-și pironească ochii asupra feței lui Moise din pricina strălucirii feței lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare, cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului? Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire? Și în privința aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult. În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător! Fiindcă avem dar o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală și nu facem ca Moise, care își punea o maramă peste față, pentru ca fiii lui Israel să nu-și pironească ochii asupra sfârșitului a ceea ce era trecător. Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. Da, până astăzi, când se citește Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. Căci Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
2 Corinteni 3:7-18 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Iar dacă slujirea morţii, săpată în piatră, a fost atât de măreaţă încât fiii lui Israel nu puteau privi faţa lui Moise din cauza slavei trecătoare, cu cât mai măreaţă şi mai slăvită nu va fi slujirea Duhului? Căci dacă slujirea care a adus pedeapsa a fost slăvită, cu cât mai mult o va întrece în slavă slujirea dreptăţii? Iar în această privinţă, ceea ce a fost slăvit atunci, nici măcar nu a fost slăvit, faţă de slava covârşitoare de acum. Căci dacă ceea ce era trecător a fost slăvit, cu mult mai mult este slăvit ceea ce nu piere! De aceea, fiindcă avem această nădejde, ne purtăm în toate pe faţă, nu ca Moise, care îşi punea un văl pe faţă, astfel încât fiii lui Israel să nu privească sfârşitul a ceea ce era trecător. Dar gândurile lor s-au împietrit. Fiindcă şi până în ziua de azi, la citirea vechiului legământ, rămâne acelaşi văl, care nu s-a mai ridicat, fiindcă este desfiinţat doar în Hristos. Până astăzi, ori de câte ori este citit Moise, se aşterne un văl peste inimile lor, dar, de fiecare dată când cineva se întoarce spre Domnul, vălul este dat la o parte. Căci Domnul este Duhul şi oriunde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi toţi, cu faţa descoperită, vedem ca într-o oglindă slava Domnului şi în acelaşi timp suntem schimbaţi într-o slavă tot mai mare, prin Duhul Domnului.
2 Corinteni 3:7-18 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Dar dacă serviciul morții scris și săpat în pietre era cu glorie, încât copiii lui Israel nu puteau să privească țintă la fața lui Moise din cauza gloriei feței lui, glorie care urma să fie desființată, Cum să nu fie mai degrabă cu glorie serviciul duhului? Căci dacă serviciul condamnării este glorie, cu cât mai mult serviciul dreptății îl întrece în glorie; Fiindcă tocmai ce a fost făcut glorios în acest sens, nu avea glorie, din cauza gloriei care o întrece cu mult. Căci dacă ce este desființat era cu glorie, cu cât mai mult ceea ce rămâne este cu glorie. Văzând atunci că avem o astfel de speranță, ne folosim de mare cutezanță în vorbire; Și nu ca Moise, care a pus un văl peste fața lui, încât copiii lui Israel să nu privească țintă la sfârșitul a ceea ce este desființat. Dar mințile lor au fost orbite, fiindcă până în această zi, același văl, care este desființat în Cristos, rămâne neridicat la citirea vechiului testament. Căci până astăzi, când Moise este citit, vălul este întins peste inima lor. Cu toate acestea, când se va întoarce la Domnul, vălul va fi înlăturat. Căci acel Duh este Domnul; și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Dar noi toți, cu fața descoperită, privind ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbați în același chip din glorie în glorie, chiar prin Duhul Domnului.
2 Corinteni 3:7-18 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă cu litere săpate în piatră, era însoțită de slavă, încât fiii lui Israel nu‑și puteau aținti privirea asupra feței lui Moise din pricina strălucirii chipului său, deși era o strălucire trecătoare, cu cât mai mult slujba Duhului va fi însoțită de slavă? Dacă slujba aducătoare de osândă a fost însoțită de slavă, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de dreptate? În acest caz, prima, deși a fost însoțită de slavă, pălește în comparație cu a doua, a cărei slavă o întrece cu mult. Dacă ceea ce este trecător a fost însoțit de slavă, cu atât mai mult este însoțit de slavă ceea ce dăinuie! Fiindcă avem deci o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală și nu facem ca Moise, care își punea un văl pe față pentru ca fiii lui Israel să nu‑și ațintească privirea asupra sfârșitului slavei trecătoare. Dar mintea lor s‑a împietrit, căci, până în ziua de astăzi, la citirea vechiului legământ rămâne același văl, neridicat, fiindcă vălul este dat la o parte în Hristos. Da, până astăzi, când se citește din Moise, peste inimile lor se află un văl. Dar când vreunul se întoarce la Domnul, vălul este luat . Or, acest Domn este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Noi toți privim cu fața descoperită, ca într‑o oglindă, slava Domnului și suntem transformați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Domnul, adică prin Duhul.
2 Corinteni 3:7-18 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă și săpată în pietre, era cu atâta slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-și pironească ochii asupra feței lui Moise din pricina strălucirii feței lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare, cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului? Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire? Și, în privința aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult. Într-adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător! Fiindcă avem dar o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală și nu facem ca Moise, care își punea o maramă peste față, pentru ca fiii lui Israel să nu-și pironească ochii asupra sfârșitului a ceea ce era trecător. Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată laoparte în Hristos. Da, până astăzi, când se citește Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. Căci Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
2 Corinteni 3:7-18 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Literele de pe tăblițele de piatră și-au făcut apariția într-o atmosferă de glorie, deși în final au justificat moartea (celor care nu le-au respectat). Datorită acelei glorii, poporul Israel nu a putut să privească la fața lui Moise, deși ea avea o strălucire efemeră. Dar acum, opera Spiritului este lansată într-o glorie mult mai mare! Dacă ce a adus în final condamnarea a avut glorie, slujba care produce dreptatea are o glorie mult mai mare. Și gloria „operei” inițiale a fost pierdută în favoarea aceleia care deține acum o glorie superioară. Dacă ce era efemer a venit cu glorie, cu atât mai multă glorie are ceva care rămâne pentru eternitate. Deci pentru că avem această speranță, noi lucrăm cu un mare curaj și nu procedăm ca Moise care și-a acoperit fața cu un voal ca să nu îi fie văzută de poporul Israel în timp ce strălucirea ei scădea în intensitate. Totuși, mintea lor a fost întunecată; pentru că până astăzi, când citesc scrierile vechiului legământ, pentru ei este ca și cum acel voal încă nu a fost eliminat (de pe propria lor față). Și de fapt, el este scos doar atunci când cineva este în Cristos. Până în prezent, de fiecare dată când se citește din cărțile scrise de Moise, pe mințile lor este un „voal”. Dar atunci când cineva se întoarce la Stăpân, „voalul” este eliminat. În acest caz, „Stăpânul” este Spiritul (Sfânt). Și acolo unde este Spiritul Stăpânului nostru, există libertate. Noi nu avem fața acoperită cu (nici) un voal; ci reflectăm gloria Stăpânului la fel ca o oglindă și suntem transformați ca să devenim tot mai asemănători cu El. Astfel, prin ce face Spiritul Stăpânului în noi, Îi producem o glorie care este într-o continuă creștere.
2 Corinteni 3:7-18 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
„Acuma, dacă slova care – S-aducă moartea – e în stare, A fost, în piatră-adânc, săpată, Fiind de slavă-ncununată – Încât, fiii lui Israel Nu au putut privi, defel, La Moise, pentru că avea O față, care strălucea Cu o lucire trecătoare – Atuncea, n-o să fie, oare, Încununată slujba Lui – Adică cea a Duhului – Cu slava cea nepieritoare? Când slujba, cea aducătoare Doar de osândă, e slăvită, Cu cât mai mult e depășită – În slavă – cea cari, peste fire, Aduce-va neprihănire? Se poate spune, cu credință, Din punctu-acesta de privință, Că ceea ce a fost slăvit, N-a fost, de fapt, căci s-a vădit Precum că slava cea trecută, Cu mult, acum, e întrecută. Într-adevăr dar, fraților, Dacă ceea ce-i trecător Era de slavă-ncununat, Cu cât mai mult, va fi-nălțat – Fiind de slavă-nvăluit – Ceva ce nu va fi pierit, Ceva ce e netrecător! Fiindcă, dacă – fraților – Avem așa nădejde, noi Lucrăm cu îndrăzneală-apoi; Și nu facem, precum făcea Moise, atunci când își punea, Peste-a lui față, o maramă, Ca nu cumva – de bună seamă – Să poată a privi la el Întreg neamul lui Israel, Ca să nu vadă, ce sfârșit, Are să fie hărăzit Pentru ceva ce-i trecător. Însă, acel întreg popor, La minte, s-a vădit greoi Și, până astăzi – pân’ la noi – Când se citește un fragment, Aflat în Vechiul Testament, Acea maramă, arătată, Rămâne tot neridicată, Pentru că ea, doar în Hristos, E-nlăturată, ne-ndoios. Da, până azi, când se citește Din Moise, ea se dovedește A fi marama – fraților – Aflată pe inima lor. Dar, ori de câte ori, apoi, Unul se-ntoarce înapoi, La Domnul, ea e ridicată Atunci, de fiecare dată. Căci Domnul este Duh, iar unde, Duhul lui Dumnezeu pătrunde, Acolo-ndată, negreșit, Și slobozenia a venit. Cu fețele, noi ne găsim, Descoperite, și privim Ca în oglindă, slava care, Marele nostru Domn o are, Și-ntr-o clipită-apoi – dragi frați – În chipul Lui, vom fi schimbați, Umblând, mereu, în slava Lui, Purtați de Duhul Domnului.”
2 Corinteni 3:7-18 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Iar dacă slujirea [care duce] spre moarte, cu litere săpate în piatră, a fost [atât de plină] de glorie încât fiii lui Israél nu puteau să se uite la fața lui Moise din cauza gloriei feței lui, chiar dacă era trecătoare, cu cât mai glorioasă nu va fi slujirea Duhului! Dacă slujirea [care duce] spre condamnare a fost [plină] de glorie, cu mult mai mult o va întrece în glorie slujirea [care duce] spre justificare. Și nici măcar nu a fost glorios ceea ce era mărit în această privință în fața acestei glorii neobișnuite, căci dacă ceea ce era trecător s-a arătat [plin] de glorie, cu atât mai mult va fi [plin] de glorie ceea ce rămâne! Așadar, având o astfel de speranță, noi umblăm cu multă îndrăzneală, nu ca Moise, care își punea vălul pe față ca fiii lui Israél să nu privească fix la sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mințile lor s-au întunecat, căci până în zilele de astăzi, când se citește vechea alianță, rămâne același văl care nu s-a mai ridicat, fiindcă a fost desființat de Cristos. Însă până astăzi, ori de câte ori este citit Moise, rămâne un văl pe inimile lor. Însă, ori de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte, căci Domnul este Duhul și unde este Duhul Domnului acolo este libertate, iar noi toți care, cu fața descoperită, privim ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbați în același chip al lui tot mai glorios așa cum dă Duhul Domnului.
2 Corinteni 3:7-18 Noua Traducere Românească (NTR)
Dar dacă slujba morții, gravată în litere pe pietre, a fost cu glorie, astfel încât fiii lui Israel n-au putut să se uite la fața lui Moise, din cauza strălucirii feței lui, așa trecătoare cum era, nu va fi, deci, slujba Duhului cu mai multă glorie? Căci, dacă în slujba condamnării a fost glorie, cu mult mai mult slujba dreptății are din abundență glorie! Fiindcă, în acest caz, ceea ce a fost glorificat, n-a fost, de fapt, glorificat, din cauza gloriei care o întrece cu mult. Într-adevăr, dacă ceea ce era trecător a fost glorios, cu mult mai mult este glorios ceea ce rămâne. Deci, fiindcă avem o astfel de speranță, ne comportăm cu mare îndrăzneală și nu facem ca Moise, care își punea un văl peste față pentru ca fiii lui Israel să nu se uite la sfârșitul a ceea ce era trecător. Însă mințile lor au fost împietrite. Căci până în ziua de azi, același văl rămâne neridicat când ei citesc din Vechiul Legământ, pentru că doar în Cristos acest văl este înlăturat. Chiar până astăzi, oricând este citit Moise, pe inima lor este un văl, dar atunci când cineva se întoarce la Domnul, vălul este luat. Iar Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi toți, cu fața neacoperită, reflectând gloria Domnului ca într-o oglindă, suntem transformați după același chip al Său, din glorie în glorie. Și aceasta vine de la Domnul, Care este Duhul.