2 Corinteni 3:7-18

Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă cu litere săpate în piatră, era însoțită de slavă, încât fiii lui Israel nu‑și puteau aținti privirea asupra feței lui Moise din pricina strălucirii chipului său, deși era o strălucire trecătoare, cu cât mai mult slujba Duhului va fi însoțită de slavă? Dacă slujba aducătoare de osândă a fost însoțită de slavă, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de dreptate? În acest caz, prima, deși a fost însoțită de slavă, pălește în comparație cu a doua, a cărei slavă o întrece cu mult. Dacă ceea ce este trecător a fost însoțit de slavă, cu atât mai mult este însoțit de slavă ceea ce dăinuie! Fiindcă avem deci o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală și nu facem ca Moise, care își punea un văl pe față pentru ca fiii lui Israel să nu‑și ațintească privirea asupra sfârșitului slavei trecătoare. Dar mintea lor s‑a împietrit, căci, până în ziua de astăzi, la citirea vechiului legământ rămâne același văl, neridicat, fiindcă vălul este dat la o parte în Hristos. Da, până astăzi, când se citește din Moise, peste inimile lor se află un văl. Dar când vreunul se întoarce la Domnul, vălul este luat . Or, acest Domn este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Noi toți privim cu fața descoperită, ca într‑o oglindă, slava Domnului și suntem transformați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Domnul, adică prin Duhul.