DOAMNE, tu ai fost binevoitor cu țara ta, ai adus înapoi pe captivii lui Iacob. Ai iertat nelegiuirea poporului tău, ai acoperit tot păcatul lor. Selah. Ți-ai abătut toată furia, te-ai întors de la înverșunarea mâniei tale. Întoarce-ne, Dumnezeul salvării noastre, și fă să înceteze mânia ta față de noi. Te vei mânia pe noi pentru totdeauna? Îți vei prelungi mânia din generație în generație? Nu ne vei înviora din nou, ca poporul tău să se bucure în tine? Arată-ne mila ta, DOAMNE, și dă-ne salvarea ta. Voi asculta ce va vorbi Dumnezeu DOMNUL, căci va vorbi pace poporului său și sfinților săi, dar nu îi lăsa să se întoarcă din nou la nebunie. Cu siguranță salvarea lui este aproape de cei ce se tem de el, ca gloria să locuiască în țara noastră. Mila și adevărul s-au întâlnit; dreptatea și pacea s-au sărutat. Adevărul va țâșni din pământ și dreptatea va privi din cer. Da, DOMNUL va da ce este bun; și țara noastră își va da venitul. Dreptatea va merge înaintea lui; și ne va așeza pe calea pașilor săi.
Citește Psalmii 85
Partajează
Compară toate versiunile: Psalmii 85:1-13
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri