Tu ai mustrat pe cei mândri, care sunt blestemați, care rătăcesc de la poruncile tale.
Îndepărtează de mine ocara și disprețul, fiindcă am păzit mărturiile tale.
Prinți de asemenea au șezut și au vorbit împotriva mea, dar servitorul tău a meditat la statutele tale.
Mărturiile tale de asemenea sunt desfătarea mea și sfătuitorii mei.
Sufletul meu se lipește de țărână, dă-mi viață mă conform cuvântului tău.
Eu am vestit căile mele și tu m-ai ascultat, învață-mă statutele tale.
Fă-mă să înțeleg calea preceptelor tale, astfel voi vorbi despre minunatele tale lucrări.
Sufletul meu se topește de întristare, întărește-mă conform cuvântului tău.
Îndepărtează de la mine calea minciunii și dă-mi cu har legea ta.
Eu am ales calea adevărului, am pus judecățile tale înaintea mea.
M-am lipit de mărturiile tale, DOAMNE, nu mă da de rușine.
Voi alerga pe calea poruncilor tale, când îmi vei lărgi inima.
Învață-mă, DOAMNE, calea statutelor tale și o voi ține până la sfârșit.
Dă-mi înțelegere și voi ține legea ta; da, o voi păzi cu întreaga mea inimă.
Fă-mă să merg pe cărarea poruncilor tale, căci în ea îmi găsesc plăcere.
Apleacă-mi inima la mărturiile tale și nu la poftire.
Abate ochii mei de la a privi deșertăciune; și dă-mi viață pe calea ta.
Întemeiază cuvântul tău servitorului tău, care este devotat temerii de tine.
Abate ocara mea de care mă tem, fiindcă judecățile tale sunt bune.
Iată, am tânjit după preceptele tale, dă-mi viață în dreptatea ta.
Lasă de asemenea îndurările tale și salvarea ta să vină la mine, DOAMNE, conform cuvântului tău.
Astfel voi avea cu ce să răspund celui ce mă ocărăște, căci mă încred în cuvântul tău.
Și nu lua cuvântul adevărului cu totul din gura mea, pentru că am sperat în judecățile tale.
Astfel voi ține legea ta continuu pentru totdeauna și întotdeauna.
Și voi umbla în libertate, căci eu caut preceptele tale.
Voi vorbi despre mărturiile tale de asemenea în fața împăraților și nu mă voi rușina.
Și mă voi desfăta în poruncile tale, pe care le-am iubit.
Mâinile mele de asemenea le voi înălța spre poruncile tale, pe care le-am iubit; și voi medita la statutele tale.