Și pe când trecea, Isus a văzut pe un om orb din naștere.
Și discipolii lui l-au întrebat, spunând: Rabi, cine a păcătuit, acest om sau părinții lui, de s-a născut orb?
Isus a răspuns: Nu a păcătuit nici acest om, nici părinții lui; ci ca faptele lui Dumnezeu să fie arătate în el.
Eu trebuie să lucrez faptele celui ce m-a trimis cât este ziuă; vine noaptea, când nimeni nu poate lucra.
Cât sunt în lume, eu sunt lumina lumii.
După ce a vorbit astfel a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat; și a uns ochii orbului cu lutul acela,
Și i-a spus: Du-te, spală-te în scăldătoarea Siloamului (care se traduce: Trimis). De aceea s-a dus și s-a spălat și a venit văzând.
De aceea vecinii și cei ce îl văzuseră înainte că era orb, au spus: Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?
Unii spuneau: El este; alții spuneau: Seamănă cu el; el spunea: Eu sunt.
Așadar i-au spus: Cum ți-au fost deschiși ochii?
El a răspuns și a zis: Un om numit Isus, a făcut tină și mi-a uns ochii și mi-a spus: Du-te la scăldătoarea Siloamului și spală-te; și m-am dus și m-am spălat și am primit vedere.
Atunci i-au spus: Unde este el? Iar el a spus: Nu știu.
L-au adus la farisei pe cel ce înainte fusese orb.
Și era de sabat când făcuse Isus tină și i-a deschis ochii.
Atunci din nou fariseii l-au întrebat și ei cum și-a primit vedere. El le-a spus: Mi-a pus lut pe ochi și m-am spălat și văd.
De aceea unii dintre farisei au spus: Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ține sabatul. Alții au spus: Cum poate un om păcătos să facă astfel de miracole? Și era dezbinare între ei.
Din nou au spus orbului: Tu ce spui despre el, pentru că ți-a deschis ochii? El a spus: Este un profet.
Dar iudeii nu au crezut despre el că fusese orb și a primit vedere, până nu au chemat pe părinții celui care a primit vedere.
Și i-au întrebat, spunând: Este acesta fiul vostru, despre care voi spuneți că s-a născut orb? Așadar, cum vede acum?
Părinții lui le-au răspuns și au zis: Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb;
Dar cum vede acum, nu știm, sau cine i-a deschis ochii, nu știm; el este în vârstă, întrebați-l; el va vorbi pentru el însuși.
Părinții lui au spus acestea pentru că se temeau de iudei; fiindcă iudeii se înțeleseseră deja că, dacă ar mărturisi cineva că el este Cristosul, să fie exclus din sinagogă.
Din această cauză au spus părinții lui: Este în vârstă, întrebați-l.
Atunci au chemat din nou pe omul care fusese orb și i-au spus: Dă-i lauda lui Dumnezeu; noi știm că omul acesta este un păcătos.
El a răspuns și a zis: Dacă este păcătos, nu știu; eu una știu, că eram orb și acum văd.