Trecând, Isus a văzut un orb din naștere. Discipolii Lui L-au întrebat: „Învățătorule de ce s-a născut acest om orb? Al cui păcat a determinat acest fapt: al lui, sau al părinților lui?” Isus a răspuns: „Cazul nu se explică nici prin păcatul lui, nici prin cel al părinților lui; ci s-a născut așa pentru ca prin el să fie puse în evidență lucrările lui Dumnezeu. Cât este ziuă, trebuie să realizez lucrările Celui care M-a trimis. Vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.” După ce a zis aceste cuvinte, a scuipat pe pământ și a făcut noroi cu salivă. Apoi a uns ochii orbului cu acel noroi și i-a zis: „Du-te și spală-te în bazinul Siloamului.” Această denumire se traduce prin „Trimis”. El s-a dus, s-a spălat și s-a întors văzând bine. Vecinii și cei care îl cunoscuseră înainte ca cerșetor, ziceau: „Oare nu este el acela care stătea și cerșea?” Unii ziceau: „El este!” Alții ziceau: „Nu este el, ci doar seamănă cu el!” Iar el personal spunea: „Eu sunt!” Ei i-au zis: „Cum ai reușit să îți obții vederea?” El a răspuns: „Acel Om căruia I se spune Isus, a făcut noroi, mi-a uns ochii și mi-a zis: «Du-te și spală-te în bazinul Siloamului!». M-am dus, m-am spălat și mi-am obținut vederea.” Ei l-au întrebat: „Unde este acel Om?” Iar el a răspuns: „Nu știu.” L-au adus la farisei pe cel care fusese orb. Atunci când Isus produsese acel noroi și îl făcuse pe orb să vadă, era o zi de Sabat. Fariseii l-au întrebat din nou și ei cum s-a întâmplat când și-a obținut vederea. El le-a zis: „Mi-a pus noroi pe ochi, m-am spălat și (de-atunci) văd!” Atunci unii dintre farisei au început să zică: „Acest Om nu provine de la Dumnezeu, pentru că nu respectă Sabatul!” Alții ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni?” Și se făcuse dezbinare între ei. L-au întrebat din nou pe orb: „Tu ce zici despre El referitor la faptul că ți-a dat vederea?” El le-a răspuns: „Este un profet!” Iudeii nu au crezut că fusese orb și că își obținuse vederea, până nu i-au chemat pe părinții lui. Când au venit aceștia, ei i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru despre care susțineți că s-a născut orb? Cum se explică faptul că acum vede?” Părinții lui au zis: „Știm că acesta este copilul nostru și că s-a născut orb. Dar nu știm cum s-a întâmplat că acum vede și nici cine l-a făcut să vadă. Întrebați-l, pentru că este major și poate vorbi singur despre el.” Părinții lui au zis aceste cuvinte pentru că le era frică de iudei, care deciseseră că dacă va declara cineva despre Isus că este Cristos, să fie exclus din sinagogă. Acest fapt explică de ce părinții lui au zis „Este major și poate vorbi singur despre el.” Fariseii l-au chemat a doua oară pe cel care fusese orb și i-au zis: „Glorifică pe Dumnezeu (nu pe acest Om), pentru că noi știm despre El că este un păcătos!” El le-a răspuns: „Eu nu știu dacă este un păcătos. Ce știu eu foarte bine este că eram orb și că acum văd.”
Citește Ioan 9
Partajează
Compară toate versiunile: Ioan 9:1-25
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri