YouVersion
Pictograma căutare

Estera 3:1-9

Estera 3:1-9 BTF2015

După aceste lucruri împăratul Ahașveroș l-a promovat pe Haman, fiul lui Hamedata agaghitul și l-a avansat și i-a așezat tronul peste toți prinții care erau cu el. Și toți servitorii împăratului care erau la poarta împăratului, îngenuncheau și se plecau lui Haman, pentru că astfel a poruncit împăratul referitor la el. Dar Mardoheu nu îngenunchea nici nu i se pleca. Atunci servitorii împăratului, care erau la poarta împăratului, i-au spus lui Mardoheu: De ce încalci tu porunca împăratului? Și s-a întâmplat, după ce i-au vorbit zilnic, iar el nu le-a dat ascultare, că ei i-au spus lui Haman să vadă dacă faptele lui Mardoheu ar continua, pentru că el le spusese că este iudeu. Și când a văzut Haman că Mardoheu nu îngenunchea, nici nu i se pleca, atunci Haman s-a umplut de furie. Și s-a gândit ca fiind de dispreț a pune mâinile doar pe Mardoheu, căci ei i-au arătat poporul lui Mardoheu; astfel că Haman a căutat să îi nimicească pe toți iudeii care erau în toată împărăția lui Ahașveroș, poporul lui Mardoheu. În prima lună, adică, luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahașveroș, au aruncat Pur, adică sorțul, înaintea lui Haman, din zi în zi și din lună în lună, până în a douăsprezecea, adică luna Adar. Și Haman a spus împăratului Ahașveroș: Este un anumit popor împrăștiat și răspândit printre oamenii din toate provinciile împărăției tale; și legile lor sunt diferite de legile tuturor popoarelor; și nici nu țin legile împăratului, de aceea nu este spre folosul împăratului să îi lase în pace. Dacă face plăcere împăratului, să se scrie ca ei să fie nimiciți; și eu voi plăti zece mii de talanți de argint în mâinile celor însărcinați cu acest lucru, pentru a-i aduce în trezoreria împăratului.