În anul al douăzeci și șaselea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început Ela, fiul lui Baașa, să domnească peste Israel în Tirța, doi ani.
Și servitorul său, Zimri, căpetenie a jumătate din carele lui, a uneltit împotriva sa în timp ce era în Tirța bând și îmbătându-se în casa lui Arța, administratorul casei sale în Tirța.
Și Zimri a intrat și l-a lovit și l-a ucis, în anul al douăzeci și șaptelea al lui Asa, împăratul lui Iuda, și a domnit în locul său.
Și s-a întâmplat, când a început să domnească, îndată ce a șezut pe tronul său, că a ucis toată casa lui Baașa; nu i-a lăsat pe niciunul care urinează la perete, nici dintre rudele lui, nici dintre prietenii lui.
Astfel Zimri a nimicit toată casa lui Baașa, conform cuvântului DOMNULUI, pe care îl vorbise împotriva lui Baașa prin profetul Iehu,
Pentru toate păcatele lui Baașa și păcatele lui Ela, fiul său, prin care păcătuiseră și prin care făcuseră pe Israel să păcătuiască, provocând pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie cu deșertăciunile lor.
Și restul faptelor lui Ela și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel?
În anul al douăzeci și șaptelea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a domnit Zimri șapte zile în Tirța. Și poporul era așezat în tabără împotriva Ghibetonului, care aparținea filistenilor.
Și poporul care era așezat în tabără a auzit spunându-se: Zimri a uneltit și de asemenea a ucis pe împărat; De aceea tot Israelul a făcut pe Omri, căpetenia oștirii, împărat peste Israel, în acea zi în tabără.
Și Omri s-a urcat de la Ghibeton și tot Israelul cu el și au asediat Tirța.
Și s-a întâmplat, când Zimri a văzut că cetatea fusese luată, că a intrat în palatul casei împăratului și a ars casa împăratului peste el cu foc și a murit,
Pentru păcatele sale cu care păcătuise făcând ce este rău în ochii DOMNULUI, pentru că umblase în calea lui Ieroboam și în păcatul lui pe care l-a făcut, pentru a face pe Israel să păcătuiască.
Și restul faptelor lui Zimri și trădarea lui pe care a lucrat-o, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel?