YouVersion
Pictograma căutare

1 Împăraţilor 16:8-20

1 Împăraţilor 16:8-20 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

În anul al douăzeci și șaselea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început Ela, fiul lui Baașa, să domnească peste Israel în Tirța, doi ani. Și servitorul său, Zimri, căpetenie a jumătate din carele lui, a uneltit împotriva sa în timp ce era în Tirța bând și îmbătându-se în casa lui Arța, administratorul casei sale în Tirța. Și Zimri a intrat și l-a lovit și l-a ucis, în anul al douăzeci și șaptelea al lui Asa, împăratul lui Iuda, și a domnit în locul său. Și s-a întâmplat, când a început să domnească, îndată ce a șezut pe tronul său, că a ucis toată casa lui Baașa; nu i-a lăsat pe niciunul care urinează la perete, nici dintre rudele lui, nici dintre prietenii lui. Astfel Zimri a nimicit toată casa lui Baașa, conform cuvântului DOMNULUI, pe care îl vorbise împotriva lui Baașa prin profetul Iehu, Pentru toate păcatele lui Baașa și păcatele lui Ela, fiul său, prin care păcătuiseră și prin care făcuseră pe Israel să păcătuiască, provocând pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie cu deșertăciunile lor. Și restul faptelor lui Ela și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel? În anul al douăzeci și șaptelea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a domnit Zimri șapte zile în Tirța. Și poporul era așezat în tabără împotriva Ghibetonului, care aparținea filistenilor. Și poporul care era așezat în tabără a auzit spunându-se: Zimri a uneltit și de asemenea a ucis pe împărat; De aceea tot Israelul a făcut pe Omri, căpetenia oștirii, împărat peste Israel, în acea zi în tabără. Și Omri s-a urcat de la Ghibeton și tot Israelul cu el și au asediat Tirța. Și s-a întâmplat, când Zimri a văzut că cetatea fusese luată, că a intrat în palatul casei împăratului și a ars casa împăratului peste el cu foc și a murit, Pentru păcatele sale cu care păcătuise făcând ce este rău în ochii DOMNULUI, pentru că umblase în calea lui Ieroboam și în păcatul lui pe care l-a făcut, pentru a face pe Israel să păcătuiască. Și restul faptelor lui Zimri și trădarea lui pe care a lucrat-o, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel?

1 Împăraţilor 16:8-20 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

În al douăzeci și șaselea an al guvernării lui Asa – regele lui Iuda, Ela – fiul lui Bașa – a început să guverneze în teritoriul numit Israel. El a guvernat la Tirța pentru un timp de doi ani. Slujitorul lui care se numea Zimri – conducător pentru jumătate dintre carele acestuia – a complotat împotriva lui. Ela era la Tirța și se îmbăta în casa lui Arța – cel care era responsabil de palatul din Tirța. Zimri a intrat și l-a omorât în al douăzeci și șaptelea an al guvernării lui Asa – regele lui Iuda. Apoi a început să guverneze în locul lui. Imediat după ce a devenit rege și s-a așezat pe tronul lui, a omorât toată familia lui Bașa. Nu a lăsat să trăiască niciun bărbat din acea familie și nici pe cineva dintre rudele lui. I-a omorât chiar și pe cei care îi fuseseră prieteni lui Bașa. Astfel, Zimri a distrus toată familia lui Bașa – conform cuvintelor spuse de Iahve împotriva lui Bașa prin profetul Iehu. S-a întâmplat așa din cauza tuturor păcatelor pe care le-au comis Bașa și fiul lui numit Ela. Prin ce făcuseră ei, au determinat și pe Israel să păcătuiască și să Îl mânie astfel pe Iahve – Dumnezeul lui Israel – prin idolii lor fără valoare. Celelalte fapte ale lui Ela și ce a făcut el, oare nu sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel”? În al douăzeci și șaptelea an al guvernării lui Asa – regele lui Iuda –, Zimri a guvernat la Tirța pentru (numai) șapte zile, în timp ce poporul asedia Ghibetonul care aparținea filistenilor. Poporul care era în tabără, a auzit că Zimri a complotat împotriva regelui și că l-a omorât. În acea zi, chiar acolo în tabără, toți israelienii l-au declarat rege pe Omri pentru teritoriul numit Israel. El fusese conducătorul armatei. Apoi Omri, împreună cu toți israelienii care erau cu el, s-au retras de la Ghibeton și au asediat Tirța. Când Zimri a văzut că orașul a fost capturat, a intrat în fortăreața palatului regal și a dat foc palatului. El a murit astfel, arzând acolo împreună cu palatul. S-a întâmplat astfel din cauza păcatelor pe care le-a comis făcând ce este rău în relația lui cu Iahve și pentru că a copiat comportamentul lui Ieroboam și a trăit în păcatele pe care acela le făcuse determinând și pe oamenii din Israel să păcătuiască. Celelalte fapte ale lui Zimri și complotul pe care l-a făcut, oare nu sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel”?

1 Împăraţilor 16:8-20 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

În al douăzeci și șaselea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Ela, fiul lui Baeșa. El a domnit peste Israel la Tirța. A domnit doi ani. Slujitorul său Zimri, care era mai-mare peste jumătate din carele lui, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirța chefuind și îmbătându-se în casa lui Arța, căpetenia casei împăratului la Tirța. Zimri a intrat, l-a lovit și l-a ucis, în al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Și a domnit el în locul lui. Când s-a făcut împărat și a șezut pe scaunul lui de domnie, a omorât toată casa lui Baeșa; n-a lăsat să scape nimeni din ai lui – nici rudă, nici prieten. Zimri a nimicit toată casa lui Baeșa, după cuvântul pe care-l spusese Domnul împotriva lui Baeșa prin prorocul Iehu, din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârșiseră Baeșa și fiul său Ela și în care îl târâseră și pe Israel, mâniindu-L prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. Celelalte fapte ale lui Ela și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Israel? În al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, Zimri a domnit șapte zile la Tirța. Poporul tăbăra împotriva Ghibetonului, care era al filistenilor. Și poporul a auzit în tabără vestea aceasta: „Zimri a uneltit și chiar l-a ucis pe împărat!” Și în ziua aceea tot Israelul l-a pus în tabără ca împărat al lui Israel pe Omri, căpetenia oștirii. Omri și tot Israelul cu el au pornit din Ghibeton și au împresurat Tirța. Zimri, văzând că cetatea este luată, a intrat în cetățuia casei împăratului și a dat foc casei împăratului peste el. Astfel a murit el, din pricina păcatelor pe care le săvârșise, făcând ce este rău înaintea Domnului, umblând pe calea lui Ieroboam, săvârșind păcatele pe care le făcuse Ieroboam și făcându-l și pe Israel să păcătuiască. Celelalte fapte ale lui Zimri și uneltirea pe care a făcut-o el nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Israel?

1 Împăraţilor 16:8-20 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

Când Ela fost-a-ncoronat În Israel ca împărat Ani douăzeci și șase-avea Asa, de când împărățea În Iuda. Ela a domnit La Tirța, unde-a și murit. Pe scaunul de împărat, Ela, numai doi ani, a stat. El a avut un slujitor – Zimri numit – conducător Fiind pus peste jumătate Din carele-n țară aflate. Ela, la Tirța chefuia În casa care o avea Arța – omu-mpăratului – Mai mare peste casa lui. Zimri, un plan, a ticluit Contra lui Ela: a venit, Pe negândite, peste el, Și l-a ucis. În acest fel, Pe al lui tron de împărat, Zimri – în urmă – s-a urcat. Atunci când Zimri a venit Și în Israel a domnit, Ani douăzeci și șapte-avea Asa, de când împărățea. După ce Zimri s-a urcat Pe scaunul de împărat, El i-a ucis pe cei pe care Baeșa-n a lui casă-i are, Căci rude-n viață n-a lăsat Și nici prieteni n-a cruțat. Nimeni, dintre acei pe care Baeșa-n a lui casă-i are, Nu a scăpat, căci negreșit, Prin Zimri fost-a împlinit, Atunci, cuvântul Domnului, Pe care, prin prorocul lui – Prin Iehu – Domnul îl rostise Așa precum El plănuise, Din pricină că în păcat – Întâi Baeșa ca-mpărat, Și-n urmă Ela, fiul lui – Au tras poporul Domnului. Cei doi, la idoli, au slujit, Iar pe-a lor cale, s-a vădit Că tot poporul a călcat, Încât pe Domnu-a mâniat. Dar toate câte le-a făcut Ela, atunci, nu s-au trecut În cărțile Cronicilor Ce sunt ale-mpăraților Cari înainte-i au venit Și-n Israel au stăpânit? Ani douăzeci și șapte-avea Asa, de când împărățea, Atunci când Zimri, împărat, La Tirța, fost-a-ncoronat Și șapte ani acolo, el A-mpărățit, în Israel. La Ghibeton, s-au adunat Israeliții și-au purtat Lupte, căci el și-al său popor Erau ai Filistenilor. În tabără, s-a auzit Vestea că Zimri-a uneltit Și l-a ucis pe împărat. Poporu-atuncea l-a luat Pe Omri – pe acela care Peste oștire-a fost mai mare – Făcându-l domn, în Israel. Omri – și-alăturea de el, Întreg poporul – au plecat Din Ghibeton și-au atacat Cetatea Tirța, de îndată. Zimri, văzând că e luată Cetatea Tirța, a fugit Grabnic, și s-a adăpostit În cetățuia cea pe care Casa împărătească-o are. Acolo, el s-a încuiat, Iar apoi, casei, foc i-a dat. În felu-acesta, a murit, Pentru că a păcătuit – Ca și înaintașul său – Făcând doar ceea ce e rău, Față de Domnul, căci urmase Calea pe care o lăsase Ieroboam, iar după el, A tras întregul Israel. Dar toate câte le-a făcut Zimri, atunci, nu s-au trecut În cărțile Cronicilor Ce sunt ale-mpăraților Cari înainte-i au venit Și-n Israel au stăpânit?

1 Împăraţilor 16:8-20 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)

În al douăzeci și șaselea an al lui Asá, regele lui Iúda, a domnit Elá, fiul lui Baéșa, peste Israél la Tirțá timp de doi ani. Slujitorul său Zimrí, care era [responsabil] peste jumătate din carele lui, a conspirat împotriva lui. [Elá] era la Tirțá, bând și îmbătându-se în casa lui Arța, care era [responsabil] peste casa [regelui] la Tirțá. Zimrí a venit, l-a lovit și l-a ucis în al douăzeci și șaptelea an al lui Asá, regele lui Iúda, și a devenit rege în locul lui. Când a devenit rege și s-a așezat pe tronul lui, a lovit toată casa lui Baéșa și nu a lăsat pe nimeni de parte bărbătească: nici dintre rude, nici dintre prieteni. Zimrí a nimicit toată casa lui Baéșa – după cuvântul pe care-l spusese Domnul lui Baéșa prin profetul Iehú – pentru toate păcatele pe care le săvârșiseră Baéșa și fiul său Elá și pentru că îl făcuse pe Israél să păcătuiască, mâniindu-l pe Domnul Dumnezeul lui Israél prin deșertăciunile lor. Celelalte fapte ale lui Elá, ce a făcut el, nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor Regilor lui Israél? În al douăzeci și șaptelea an al lui Asá, regele lui Iúda, a domnit Zimrí la Tirțá [timp de] șapte zile. Poporul își fixase tabăra împotriva [cetății] Ghibetón care era a filisténilor. Poporul care era în tabără a auzit, zicându-se: „Zimrí a conspirat și chiar l-a lovit pe rege”. În ziua aceea, în tabără, tot poporul l-a făcut rege peste Israél pe Omrí, căpetenia armatei. Omrí și tot Israélul care era cu el au urcat de la Ghibetón și au asediat Tirțá. Când a văzut Zimrí că cetatea fusese capturată, a venit la fortăreața casei regelui, a dat foc casei regelui peste el și a murit; [aceasta] din cauza păcatelor pe care le săvârșise, făcând ceea ce este rău în ochii Domnului, umblând pe calea lui Ieroboám și săvârșind păcatul prin care l-a făcut pe Israél să păcătuiască. Celelalte fapte ale lui Zimrí și conspirația pe care a făcut-o, nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor Regilor lui Israél?

1 Împăraţilor 16:8-20 Noua Traducere Românească (NTR)

În al douăzeci și șaselea an al lui Asa, regele lui Iuda, Ela, fiul lui Bașa, a început să domnească peste Israel. El a domnit la Tirța timp de doi ani. Slujitorul său Zimri, conducător peste jumătate dintre carele sale, a conspirat împotriva lui. Ela era la Tirța, îmbătându-se în casa lui Arța, cel care răspundea de palatul din Tirța. Zimri a intrat, l-a lovit și l-a omorât în al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, regele lui Iuda. Apoi a început să domnească în locul lui. Imediat ce a devenit rege și s-a așezat pe tronul său, a ucis toată familia lui Bașa; n-a lăsat în viață niciun bărbat, nici dintre rudele sale, nici dintre prietenii săi. Astfel, Zimri a nimicit toată familia lui Bașa, potrivit cuvântului rostit de DOMNUL împotriva lui Bașa prin profetul Iehu, din cauza tuturor păcatelor pe care le-au comis Bașa și fiul său Ela și prin care l-au făcut și pe Israel să păcătuiască, mâniindu-L pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, prin idolii lor deșerți. Celelalte fapte ale lui Ela și ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? În al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, regele lui Iuda, Zimri a domnit la Tirța șapte zile, în timp ce poporul asedia Ghibetonul care aparținea filistenilor. Poporul care era în tabără a aflat că Zimri a conspirat împotriva regelui și că l-a ucis. Și, în ziua aceea, chiar acolo în tabără, tot Israelul l-a numit rege peste Israel pe Omri, conducătorul armatei. Apoi, Omri și tot Israelul care era cu el au pornit din Ghibeton și au asediat Tirța. Când Zimri a văzut că cetatea a fost capturată, a intrat în fortăreața palatului regelui. El a dat foc palatului regelui peste el și a murit din cauza păcatelor pe care le-a comis, făcând ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI, umblând pe calea lui Ieroboam și trăind în păcatele pe care acesta le comisese și prin care îl făcuse pe Israel să păcătuiască. Celelalte fapte ale lui Zimri și conspirația pe care a pus-o la cale, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?

1 Împăraţilor 16:8-20 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

În al douăzeci și șaselea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Ela, fiul lui Baeșa. El a domnit peste Israel la Tirța. A domnit doi ani. Slujitorul său Zimri, care era mai-mare peste jumătate din carele lui, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirța chefuind și îmbătându-se în casa lui Arța, căpetenia casei împăratului la Tirța. Zimri a intrat, l-a lovit și l-a ucis în al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Și a domnit el în locul lui. Când s-a făcut împărat și a șezut pe scaunul lui de domnie, a omorât toată casa lui Baeșa, n-a lăsat să scape nimeni din ai lui, nici rudă, nici prieten. Zimri a nimicit toată casa lui Baeșa, după cuvântul pe care-l spusese Domnul împotriva lui Baeșa prin prorocul Iehu, din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârșise Baeșa și fiul său Ela și în care târâseră și pe Israel, mâniind, prin idolii lor, pe Domnul Dumnezeul lui Israel. Celelalte fapte ale lui Ela și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? În al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, Zimri a domnit șapte zile la Tirța. Poporul tăbăra împotriva Ghibetonului, care era al filistenilor. Și poporul a auzit în tabără vestea aceasta: „Zimri a uneltit și chiar a ucis pe împărat!” Și în ziua aceea, tot Israelul a pus în tabără ca împărat al lui Israel pe Omri, căpetenia oștirii. Omri și tot Israelul cu el au pornit din Ghibeton și au împresurat Tirța. Zimri, văzând că cetatea este luată, a intrat în cetățuia casei împăratului și a dat foc casei împăratului peste el. Astfel a murit el din pricina păcatelor pe care le săvârșise, făcând ce este rău înaintea Domnului, umblând pe calea lui Ieroboam, săvârșind păcatele pe care le făcuse Ieroboam și făcând și pe Israel să păcătuiască. Celelalte fapte ale lui Zimri și uneltirea pe care a făcut-o el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel?