Vedeți ce fel de dragoste ne-a dat Tatăl, ca să fim chemați fiii lui Dumnezeu; din această cauză lumea nu ne cunoaște, pentru că nu l-a cunoscut nici pe el. Preaiubiților, acum suntem fiii lui Dumnezeu și nu s-a arătat încă ce vom fi, dar știm că atunci când el se va arăta, vom fi asemenea lui, fiindcă îl vom vedea așa cum este. Și fiecare dintre cei care au această speranță în el, se purifică pe sine însuși, precum el este pur. Oricine practică păcatul, de asemenea încalcă legea; căci păcatul este încălcarea legii. Și știți că el a fost arătat ca să înlăture păcatele noastre; și în el nu este păcat. Oricine rămâne în el, nu păcătuiește; oricine păcătuiește, nu l-a văzut, nici nu l-a cunoscut. Copilașilor, nimeni să nu vă înșele: cel ce practică dreptatea este drept, așa cum el este drept. Cel ce practică păcatul este din diavolul; fiindcă diavolul păcătuiește de la început. Cu acest scop a fost arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să distrugă faptele diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu practică păcatul, pentru că sămânța lui rămâne în el și nu poate păcătui, pentru că este născut din Dumnezeu. În aceasta sunt arătați clar copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului; oricine nu practică dreptatea nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubește pe fratele său.
Citește 1 Ioan 3
Partajează
Compară toate versiunile: 1 Ioan 3:1-10
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri