YouVersion
Pictograma căutare

1 Ioan 3

3
1Vedeți ce fel de dragoste ne-a dat Tatăl, ca să fim chemați fiii lui Dumnezeu; din această cauză lumea nu ne cunoaște, pentru că nu l-a cunoscut nici pe el.
2Preaiubiților, acum suntem fiii lui Dumnezeu și nu s-a arătat încă ce vom fi, dar știm că atunci când el se va arăta, vom fi asemenea lui, fiindcă îl vom vedea așa cum este.
3Și fiecare dintre cei care au această speranță în el, se purifică pe sine însuși, precum el este pur.
4Oricine practică păcatul, de asemenea încalcă legea; căci păcatul este încălcarea legii.
5Și știți că el a fost arătat ca să înlăture păcatele noastre; și în el nu este păcat.
6Oricine rămâne în el, nu păcătuiește; oricine păcătuiește, nu l-a văzut, nici nu l-a cunoscut.
7Copilașilor, nimeni să nu vă înșele: cel ce practică dreptatea este drept, așa cum el este drept.
8Cel ce practică păcatul este din diavolul; fiindcă diavolul păcătuiește de la început. Cu acest scop a fost arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să distrugă faptele diavolului.
9Oricine este născut din Dumnezeu nu practică păcatul, pentru că sămânța lui rămâne în el și nu poate păcătui, pentru că este născut din Dumnezeu.
10În aceasta sunt arătați clar copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului; oricine nu practică dreptatea nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubește pe fratele său.
11Pentru că acesta este mesajul pe care l-ați auzit de la început, să ne iubim unii pe alții.
12Nu precum Cain, care era din cel rău și l-a ucis pe fratele său. Și din ce cauză l-a ucis? Pentru că propriile lui fapte erau rele, iar ale fratelui său erau drepte.
13Nu vă mirați, frații mei, dacă vă urăște lumea.
14Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați. Cine nu iubește pe fratele său, rămâne în moarte.
15Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș, și știți că niciun ucigaș nu are viață eternă rămânând în el.
16Prin aceasta pricepem dragostea lui Dumnezeu, pentru că el și-a dat viața pentru noi și noi suntem datori să ne dăm viețile pentru frați.
17Dar oricine are bunurile lumii acesteia și vede pe fratele său prins în nevoie și își închide adâncurile compasiunii față de el, cum rămâne dragostea lui Dumnezeu în el?
18Copilașii mei, să nu iubim în cuvânt, nici cu limba, ci în faptă și în adevăr.
19Și prin aceasta știm că suntem din adevăr și ne vom asigura inimile noastre înaintea lui.
20Pentru că, dacă inima noastră ne condamnă, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște toate lucrurile.
21Preaiubiților, dacă inima noastră nu ne condamnă, avem cutezanță înaintea lui Dumnezeu.
22Și orice cerem, primim de la el, pentru că ținem poruncile lui și practicăm cele plăcute înaintea lui.
23Și aceasta este porunca lui: Să credem în numele Fiului său Isus Cristos și să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-a dat poruncă.
24Și cel ce ține poruncile lui rămâne în el, și el în el. Și prin aceasta știm că el rămâne în noi, prin Duhul pe care el ni l-a dat.

Selectat acum:

1 Ioan 3: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate