Romani 10:1-11

Fraților, dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliți este să fie mântuiți. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere, pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-și pună înainte o neprihănire a lor înșiși și nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. Căci Hristos este sfârșitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea. Într-adevăr, Moise scrie că omul care împlinește neprihănirea pe care o dă Legea va trăi prin ea. Pe când iată cum vorbește neprihănirea pe care o dă credința: „Să nu zici în inima ta: «Cine se va sui în cer?» (să-L coboare, adică, pe Hristos din cer) sau: «Cine se va coborî în adânc?» (să-L scoale, adică, pe Hristos din morți).” Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta și în inima ta.” Și cuvântul acesta este cuvântul credinței, pe care-l propovăduim noi. Dacă Îl mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de rușine.”