YouVersion
Pictograma căutare

Romani 10:1-11

Romani 10:1-11 NTR

Fraților, dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliți este să fie mântuiți. Căci le mărturisesc că au zel pentru Dumnezeu, însă nu potrivit cu adevărata cunoaștere. Fiindcă, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să-și însușească o dreptate a lor înșiși, ei nu s-au supus dreptății lui Dumnezeu. Căci Cristos este împlinirea Legii, pentru dreptatea fiecăruia care crede. Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din Lege astfel: „Omul care împlinește poruncile va trăi prin ele“. Însă dreptatea care vine din credință spune așa: „Să nu zici în inima ta: «Cine se va sui în Cer?»“ – adică pentru a-L coborî pe Cristos – „sau: «Cine va coborî în Adânc?»“ – adică pentru a-L ridica pe Cristos dintre cei morți. Și atunci, ce spune ea? „Cuvântul este aproape de tine; este în gura ta și în inima ta“. Acesta este cuvântul credinței, pe care-l predicăm. Fiindcă, dacă mărturisești cu gura ta că Isus este Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți, vei fi mântuit. Căci omul crede cu inima, ca să primească dreptatea, și mărturisește cu gura, ca să primească mântuirea. Într-adevăr, Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi făcut de rușine“.

Videoclipuri pentru Romani 10:1-11