Habacuc 1:12-17

Nu ești Tu, DOAMNE, din veșnicie? Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu dormi! DOAMNE, Tu ai rânduit poporul acesta pentru judecată; Tu, Stânca mea, l‑ai ridicat ca să mustri! Ochii Tăi sunt prea curați ca să vadă răul și nu poți să privești răutatea. De ce Te uiți la mișei și taci când cel rău îl înghite pe cel drept? I-ai făcut Tu pe oameni ca pe peștii mării, ca pe vietățile mărunte, care n-au stăpân? Vrăjmașul îi scoate pe toți cu cârligul undiței, îi trage cu mreaja sa, îi strânge în năvod, de aceea se bucură și se veselește. De aceea aduce jertfe mrejei sale și arde tămâie în cinstea năvodului său, pentru că datorită lor are parte de belșug și bucatele lui sunt grase! Oare își va scoate el sabia mereu ca să omoare fără milă atâta lume?

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Habacuc 1:12-17