Eclesiastul 2:1-11

I‑am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie și să vezi ce e bun.” Dar iată că și aceasta este deșertăciune. I‑am zis râsului: „Ești o nebunie!” și veseliei: „La ce ești bună?” M‑am hotărât în inima mea: „Să‑mi veselesc trupul cu vin, dar inima să‑mi fie condusă de înțelepciune, și să îmbrățișez nebunia, până voi vedea ce este bine pentru fiii oamenilor, ce trebuie să facă sub cer în tot timpul vieții lor.” Mi‑am făcut lucruri mari: mi‑am zidit case, mi‑am sădit vii, mi‑am făcut grădini și livezi și am sădit în ele tot felul de pomi roditori. Mi‑am făcut iazuri cu apă ca din ele să ud pomii din dumbravă. Am cumpărat robi și roabe, mi s‑au născut robi în casă; am avut mai multe cirezi de vite și turme de oi decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. Mi‑am mai strâns și argint și aur, comori de regi și odoare. Mi‑am adus cântăreți și cântărețe și desfătarea fiilor oamenilor – o mulțime de femei. Am ajuns mare și i‑am întrecut pe toți cei ce fuseseră înaintea mea în Ierusalim. Mi‑am păstrat chiar înțelepciunea. Tot ce mi‑au poftit ochii, nu le‑am oprit; nu mi‑am reținut inima de la nicio plăcere, ci mi‑am lăsat inima să se bucure de toată osteneala mea, și aceasta mi‑a fost răsplata din toată osteneala mea. M‑am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele și la osteneala depusă ca să le îndeplinesc și, iată, totul este numai deșertăciune și goană după vânt și nu este câștig sub soare.