Eclesiastul 2:1-11

Am zis atunci inimii mele: „Voi încerca veselia, să văd dacă este bună!“, dar iată că și aceasta este deșertăciune. Am zis despre râs: „Este o nebunie!“, iar despre veselie am zis: „Ce folos are?“. Am hotărât în inima mea să-mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înțelepciune – și să îmbrățișez astfel nebunia, până voi înțelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puținele zile ale vieții lor. Mi-am lărgit lucrările: mi-am construit case și mi-am plantat vii, mi-am amenajat grădini și parcuri și am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. Mi-am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulțimea de pomi care au răsărit. Mi-am cumpărat sclavi și sclave și am avut fii de sclavi în casă. Am avut și vite – cirezi și turme – mai multe decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. Mi-am strâns argint și aur, proprietăți împărătești și provincii. Mi-am adus cântăreți și cântărețe și, delectarea fiilor omului, mai multe soții. M-am îmbogățit și mi-am mărit averea mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea mea la Ierusalim și mi-am păstrat și înțelepciunea. Nu am refuzat nimic din ceea ce mi-au cerut ochii și nu mi-am oprit inima de la nicio bucurie, căci inima mea s-a bucurat de toată munca mea cea grea și aceasta mi-a fost partea din toate eforturile mele. Apoi, când m-am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele și la tot efortul cu care le făcusem, am înțeles că totul este deșertăciune și goană după vânt și că nu există niciun câștig sub soare.