Am ridicat ochii și m-am uitat, și iată că era un om care ținea în mână o funie de măsurat. L-am întrebat: „Unde te duci?” Și el mi-a zis: „Mă duc să măsor Ierusalimul, ca să văd ce lățime și ce lungime are.” Și îngerul care vorbea cu mine a înaintat, și un alt înger i-a ieșit înainte. El i-a zis: „Aleargă de vorbește tânărului acestuia și spune-i: ‘Ierusalimul va fi o cetate deschisă din pricina mulțimii oamenilor și vitelor care vor fi în mijlocul lui; Eu Însumi’, zice Domnul, ‘voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui și voi fi slava lui în mijlocul lui!’” „Fugiți, fugiți din țara de la miazănoapte!”, zice Domnul. „Căci v-am împrăștiat în cele patru vânturi ale cerurilor”, zice Domnul. „Scapă, Sioane, tu care locuiești la fiica Babilonului!” Căci așa vorbește Domnul oștirilor: „După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui. Iată, Îmi ridic mâna împotriva lor”, zice Domnul, „și ele vor fi prada celor ce le erau supuși, ca să știți că Domnul oștirilor m-a trimis.
Citește Zaharia 2
Ascultă Zaharia 2
Partajează
Compară toate versiunile: Zaharia 2:1-9
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri