Psalmul 73:3-17

Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiți când vedeam fericirea celor răi. Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte și trupul le este încărcat de grăsime. N-au parte de suferințele omenești și nu sunt loviți ca ceilalți oameni. De aceea mândria le slujește ca salbă și asuprirea este haina care-i învelește. Li se bulbucă ochii de grăsime și au mai mult decât le-ar dori inima. Râd și vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, își înalță gura până la ceruri și limba le cutreieră pământul. De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin și zice: „Ce ar putea să știe Dumnezeu și ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?” Așa sunt cei răi: totdeauna fericiți și își măresc bogățiile. Degeaba dar mi-am curățit eu inima și mi-am spălat mâinile în nevinovăție, căci în fiecare zi sunt lovit și în toate diminețile sunt pedepsit. Dacă aș zice: „Vreau să vorbesc ca ei”, iată că n-aș fi credincios neamului copiilor Tăi. M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda, până ce am intrat în Sfântul Locaș al lui Dumnezeu și am luat seama la soarta de la urmă a celor răi.