YouVersion
Pictograma căutare

Marcu 15:16-32

Marcu 15:16-32 VDC

Ostașii au adus pe Isus în curte, adică în palat, și au adunat toată ceata ostașilor. L-au îmbrăcat într-o haină de purpură, au împletit o cunună de spini și I-au pus-o pe cap. Apoi au început să-I ureze și să zică: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!” Și-L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau și I se închinau. După ce și-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina de purpură, L-au îmbrăcat în hainele Lui și L-au dus să-L răstignească. Au silit să ducă crucea lui Isus pe un trecător care se întorcea de la câmp, numit Simon din Cirene, tatăl lui Alexandru și al lui Rufus. Și au adus pe Isus la locul numit Golgota, care, tălmăcit, înseamnă: „Locul căpățânii”. I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat. După ce L-au răstignit, I-au împărțit hainele între ei trăgând la sorți, ca să știe ce să ia fiecare. Când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Deasupra Lui era scrisă vina Lui: „Împăratul iudeilor”. Împreună cu El au răstignit doi tâlhari, unul la dreapta și altul la stânga Lui. Astfel s-a împlinit Scriptura, care zice: „A fost pus în numărul celor fărădelege.” Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap și ziceau: „Uă! Tu, care strici Templul și-l zidești la loc în trei zile, mântuiește-Te pe Tine Însuți și coboară-Te de pe cruce!” Tot astfel și preoții cei mai de seamă, împreună cu cărturarii, își băteau joc de El între ei și ziceau: „Pe alții i-a mântuit, și pe Sine Însuși nu Se poate mântui! Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, ca să vedem și să credem!” Cei răstigniți împreună cu El, de asemenea, își băteau joc de El.