Marcu 12:1-44

Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a zidit un turn, apoi a arendat-o unor vieri și a plecat din țară. La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob ca să ia de la ei din roadele viei. Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A trimis iarăși la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap și l-au batjocorit. A mai trimis un altul, pe care l-au omorât, apoi a trimis mulți alții, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât. Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis și pe el la ei. ‘Vor primi cu cinste pe fiul meu’, zicea el. Dar vierii aceia au zis între ei: ‘Iată moștenitorul, veniți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră.’ Și au pus mâna pe el, l-au omorât și i-au aruncat trupul afară din vie. Acum ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia și via o va da altora. Oare n-ați citit locul acesta din Scriptură: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, și este minunat în ochii noștri’?” Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Și L-au lăsat și au plecat. Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei și din irodieni ca să-L prindă cu vorba. Aceștia au venit și I-au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor și înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut fățărnicia și le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un ban ca să-l văd.” I-au adus un ban, și Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci, Isus le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Și se mirau foarte mult de El. Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus și I-au pus următoarea întrebare: „Învățătorule, iată ce ne-a scris Moise: ‘Dacă moare fratele cuiva și-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui și să ridice urmaș fratelui său.’ Erau dar șapte frați. Cel dintâi s-a însurat și a murit fără să lase urmaș. Al doilea a luat de nevastă pe văduvă și a murit fără să lase urmaș. Tot așa și al treilea. Și niciunul din cei șapte n-a lăsat urmaș. După ei toți, a murit și femeia. La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de nevastă.” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciți voi din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci după ce vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. În ceea ce privește învierea morților, oare n-ați citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbește despre Rug, ce i-a spus Dumnezeu când a zis: ‘Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov’? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciți!” Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă știa că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El și L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ‘Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn’ și ‘Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta.’ Iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” Cărturarul I-a zis: „Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El și că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul și cu toată puterea și a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele.” Isus a văzut că a răspuns cu pricepere și i-a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.” Și nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări. Pe când învăța pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David? Însuși David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: ‘Domnul a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.»’ Deci chiar David Îl numește Domn; atunci cum este El fiul lui?” Și gloata cea mare Îl asculta cu plăcere. În învățătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi și să le facă lumea plecăciuni prin piețe. Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi și după locurile dintâi la ospețe; casele văduvelor le mănâncă și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.” Isus ședea jos în fața vistieriei Templului și Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulți, care erau bogați, aruncau mult. A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuți, care fac un gologan. Atunci, Isus a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce au aruncat în vistierie, căci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”