Marcu 12:1-44

Apoi a început să le vorbească în pilde: ‒ Un om a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat o presă de struguri și a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o călătorie. La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei din roadele viei. Viticultorii însă l-au apucat, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. Stăpânul a trimis apoi la ei un alt sclav, dar și pe acela l-au lovit peste cap și l-au umilit. A trimis apoi un altul, dar pe acela l-au omorât, și apoi încă mulți alții, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât. Singurul pe care-l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis la ei, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta!“. Dar viticultorii aceia și-au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră!“. Și l-au apucat, l-au omorât și l-au scos afară din vie. Așadar, ce va face stăpânul viei? El va veni și-i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. N-ați citit cuvântul acesta în Scriptură: „Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit Piatra din capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru și este minunat în ochii noștri!“? Ei căutau să pună mâna pe El, dar le-a fost frică de mulțime; căci știau că împotriva lor spusese Isus pilda. Așa că L-au lăsat și au plecat. I-au trimis la El pe câțiva dintre farisei și dintre irodieni ca să-L prindă în cursă cu vorba. Ei au venit și I-au zis: ‒ Învățătorule, știm că ești adevărat și că nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu favorizezi niciun om, ci-i înveți pe toți calea lui Dumnezeu în conformitate cu adevărul. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim? El însă, înțelegând ipocrizia lor, le-a zis: ‒ De ce Mă puneți la încercare? Aduceți-Mi un denar, ca să Mă uit la el. Ei I-au adus. Isus le-a zis: ‒ Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt? Ei I-au zis: ‒ Ale Cezarului. Isus le-a zis: ‒ Dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! Ei erau foarte uimiți de El. Apoi au venit la El niște saduchei, care zic că nu există înviere, și L-au întrebat: ‒ Învățătorule, Moise ne-a scris: „Dacă fratele cuiva moare și lasă în urmă o soție, dar fără să lase vreun copil, fratele lui s-o ia de soție pe văduvă și să-i ridice un urmaș fratelui său“. Erau deci șapte frați. Primul și-a luat o soție, dar, când a murit, n-a lăsat niciun urmaș. Al doilea a luat-o pe văduvă de soție, dar și el a murit fără să lase vreun urmaș. Așa s-a întâmplat și cu al treilea. Și niciunul dintre cei șapte n-a lăsat un urmaș. La urmă, după ei toți, a murit și femeia. La înviere, când vor învia, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de soție! Isus le-a zis: ‒ Oare nu vă rătăciți voi tocmai pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci atunci când învie dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din Ceruri. Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, n-ați citit în Cartea lui Moise, acolo unde scrie despre rug, cum i-a vorbit Dumnezeu, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov“? El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii! Sunteți foarte rătăciți! Unul dintre cărturari venise și-i auzise discutând. Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat: ‒ Care este cea dintâi poruncă dintre toate? Isus a răspuns: ‒ Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israel! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta“. Aceasta este cea dintâi poruncă. A doua este: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“. Nu există altă poruncă mai mare decât acestea. Cărturarul I-a zis: ‒ Bine, Învățătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, și anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El și că a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea și cu toată puterea și a-l iubi pe semenul tău ca pe tine însuți înseamnă mult mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele. Când a văzut Isus că răspunsese cu înțelepciune, i-a zis: ‒ Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni nu mai îndrăznea să-L întrebe nimic. În timp ce îi învăța pe oameni în Templu, Isus a întrebat: „Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? David însuși, prin Duhul Sfânt, a spus: «Domnul I-a zis Domnului meu: ‘Șezi la dreapta Mea, până-i voi pune pe dușmanii Tăi la picioarele Tale!’». David însuși Îl numește «Domn». Deci, cum este El fiul lui?“. Mulțimea cea mare Îl asculta cu plăcere. În învățătura Lui spunea: „Feriți-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, le plac saluturile în piețe, scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare“. S-a așezat în fața vistieriei Templului și Se uita cum mulțimea punea bani în vistierie. Mulți dintre cei bogați puneau mult. A venit și o văduvă săracă și a pus doi leptoni, care fac împreună un codrant. Isus i-a chemat pe ucenicii Lui și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți cei care au pus în vistierie, pentru că toți au pus din belșugul lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, întreaga ei sursă de trai“.