După ce a ieșit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov și Ioan în casa lui Simon și a lui Andrei. Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri. Și îndată au vorbit lui Isus despre ea. El a venit, a apucat-o de mână, a ridicat-o și au lăsat-o frigurile. Apoi, ea a început să le slujească. Seara, după asfințitul soarelui, au adus la El pe toți bolnavii și îndrăciții. Și toată cetatea era adunată la ușă. El a vindecat pe mulți care pătimeau de felurite boli; de asemenea, a scos mulți draci și nu lăsa pe draci să vorbească, pentru că-L cunoșteau. A doua zi dimineața, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu. Și Se ruga acolo. Simon și ceilalți care erau cu El s-au dus să-L caute. Și, când L-au găsit, I-au zis: „Toți Te caută.” El le-a răspuns: „Haidem să mergem în altă parte, prin târgurile și satele vecine, ca să propovăduiesc și acolo, căci pentru aceasta am ieșit.”
Citește Marcu 1
Ascultă Marcu 1
Partajează
Compară toate versiunile: Marcu 1:29-38
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri