Imediat după ce au ieșit din sinagogă, au intrat împreună cu Iacov și Ioan în casa lui Simon și a lui Andrei. Soacra lui Simon era întinsă în pat, având febră, și ei I-au vorbit imediat despre ea. El S-a apropiat, a apucat-o de mână și a ridicat-o. Și febra a lăsat-o, iar ea a început să le slujească. Când s-a lăsat seara, după ce a apus soarele, i-au adus la El pe toți cei care aveau boli și pe cei demonizați. Întreaga cetate era adunată la ușă. El i-a vindecat pe mulți care aveau diferite boli și a alungat mulți demoni. Pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că Îl cunoșteau. Dis-de-dimineață, când era încă foarte întuneric, Isus S-a sculat, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu. Și Se ruga acolo. Dar Simon și cei ce erau cu El au început să-L caute și, când L-au găsit, I-au zis: ‒ Toți Te caută! Isus le-a răspuns: ‒ Să mergem în altă parte, în satele învecinate, ca să predic și acolo, căci pentru aceasta am ieșit!
Citește Marcu 1
Ascultă Marcu 1
Partajează
Compară toate versiunile: Marcu 1:29-38
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri