Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să vindece bolile. Apoi, i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să tămăduiască pe cei bolnavi. „Să nu luați nimic cu voi pe drum”, le-a zis El; „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine. În orice casă veți intra, să rămâneți acolo, până veți pleca din locul acela. Și dacă nu vă vor primi oamenii, să ieșiți din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.” Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia și săvârșind pretutindeni tămăduiri.
Cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârșite de Isus și stătea în cumpănă, neștiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morți; alții ziceau că s-a arătat Ilie; și alții ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime. Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?” Și căuta să-L vadă.
Apostolii, când s-au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine și S-a dus la o parte, lângă o cetate numită Betsaida. Noroadele au priceput lucrul acesta și au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și vindeca pe cei ce aveau trebuință de vindecare. Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat și I-au zis: „Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele și cătunele de primprejur să găzduiască și să-și caute de ale mâncării, pentru că aici suntem într-un loc pustiu.” Isus le-a zis: „Dați-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „N-avem decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă ne vom duce noi înșine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta.” Și erau aproape cinci mii de bărbați. Isus a zis ucenicilor Săi: „Puneți-i să șadă jos în cete de câte cincizeci.” Așa au și făcut: i-au pus pe toți să șadă jos. Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și-a ridicat ochii spre cer și le-a binecuvântat. Apoi, le-a frânt și le-a dat ucenicilor să le împartă norodului. Au mâncat toți și s-au săturat și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu firimiturile rămase.
Într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Ei I-au răspuns: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alții zic că ești Ilie; alții zic că a înviat un proroc din cei din vechime.” „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!”, I-a răspuns Petru. Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta. Apoi, a adăugat că Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoții cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învieze.
Apoi a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va mântui. Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși? Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și S-a suit pe munte să Se roage. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. Și iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbați: erau Moise și Ilie, care se arătaseră în slavă și vorbeau despre sfârșitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim. Petru și tovarășii lui erau îngreuiați de somn, dar, când s-au deșteptat bine, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. În clipa când se despărțeau bărbații aceștia de Isus, Petru a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune. Pe când vorbea el astfel, a venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat când i-au văzut intrând în nor. Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați.” Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră.
A doua zi, când s-au coborât de pe munte, o gloată mare a întâmpinat pe Isus. Și un om din mijlocul mulțimii a strigat: „Învățătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el. Îl apucă un duh și, deodată, răcnește; și duhul îl scutură cu putere, așa că băiatul face spumă la gură și cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropșit de tot. Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată și n-au putut.” „O, neam necredincios și pornit la rău”, a răspuns Isus, „până când voi fi cu voi și vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.” Pe când venea băiatul, dracul l-a trântit la pământ și l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat și l-a dat înapoi tatălui său. Și toți au rămas uimiți de mărirea lui Dumnezeu.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
