Luca 23:44-56

Era cam pe la ceasul al șaselea. Și s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea. Soarele s-a întunecat și perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc. Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Și când a zis aceste vorbe, Și-a dat duhul. Sutașul, când a văzut ce se întâmplase, a slăvit pe Dumnezeu și a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era neprihănit!” Și tot norodul care venise la priveliștea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors bătându-se în piept. Toți cunoscuții lui Isus și femeile care-L însoțiseră din Galileea stăteau departe și se uitau la cele ce se petreceau. Era un sfetnic al soborului, numit Iosif, om bun și evlavios, care nu luase parte la sfatul și hotărârea celorlalți. El era din Arimateea, o cetate a iudeilor, și aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu. Omul acesta s-a dus la Pilat și a cerut trupul lui Isus. L-a dat jos de pe cruce, L-a înfășurat într-o pânză de in și L-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni. Era Ziua Pregătirii și începea ziua Sabatului. Femeile care veniseră cu Isus din Galileea au însoțit pe Iosif, au văzut mormântul și felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s-au întors și au pregătit miresme și miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege.