YouVersion
Pictograma căutare

Luca 18:18-43

Luca 18:18-43 VDC

Un fruntaș a întrebat pe Isus: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” „Pentru ce Mă numești bun?”, i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. Știi poruncile: ‘Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.’” „Toate aceste lucruri”, I-a zis el, „le-am păzit din tinerețea mea.” Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă.” Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot, căci era foarte bogat. Isus a văzut că s-a întristat de tot și a zis: „Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au avuții! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” Cei ce-L ascultau au zis: „Atunci cine poate fi mântuit?” Isus a răspuns: „Ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu.” Atunci, Petru a zis: „Iată că noi am lăsat totul și Te-am urmat.” Și Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-și fi lăsat casa sau nevasta sau frații sau părinții sau copiii pentru Împărăția lui Dumnezeu și să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viața veșnică.” Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece și le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim și tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul omului se va împlini. Căci va fi dat în mâna neamurilor: Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa și, după ce-L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.” Ei n-au înțeles nimic din aceste lucruri, căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei și nu pricepeau ce le spunea Isus. Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb ședea lângă drum și cerșea. Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este. I-au spus: „Trece Isus din Nazaret.” Și el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă, dar el țipa și mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!” Isus S-a oprit și a poruncit să-l aducă la El și, după ce s-a apropiat, l-a întrebat: „Ce vrei să-ți fac?” „Doamne”, a răspuns el, „să-mi capăt vederea.” Și Isus i-a zis: „Capătă-ți vederea. Credința ta te-a mântuit.” Numaidecât, orbul și-a căpătat vederea și a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, când a văzut cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.