Isaia 44:9-20

Cei ce fac idoli, toți sunt deșertăciune și cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de rușine. Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu sau să fi turnat un idol și să nu fi tras niciun folos din el? Iată, toți închinătorii lor vor rămâne de rușine, căci înșiși meșterii lor nu sunt decât oameni; să se strângă cu toții, să se înfățișeze, și tot vor tremura cu toții și vor fi acoperiți de rușine. Fierarul face o secure, lucrează cu cărbuni și o fățuiește și-i dă un chip cu lovituri de ciocan și o lucrează cu puterea brațului, dar, dacă-i este foame, este fără vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri. Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, fățuiește lemnul cu o rindea și-i însemnează mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-o casă. Își taie cedri, goruni și stejari, pe care și-i alege dintre copacii din pădure. Sădește brazi, și ploaia îi face să crească. Copacii aceștia slujesc omului pentru ars, el îi ia și se încălzește cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pâine, și tot din ei face și un dumnezeu căruia i se închină, își face din ei un idol și îngenunchează înaintea lui! O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carnea, pregătește o friptură și se satură; se și încălzește și zice: „Ha! ha! M-am încălzit, simt focul!” Cu ce mai rămâne însă face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunchează înaintea lui, i se închină, îl cheamă și strigă: „Mântuiește-mă, căci tu ești dumnezeul meu!” Ei nu pricep și nu înțeleg, căci li s-au lipit ochii, ca să nu vadă, și inima, ca să nu înțeleagă. Niciunul nu intră în sine însuși și n-are nici minte, nici pricepere să-și zică: „Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne și am mâncat-o. Și să fac din cealaltă parte o scârbă? Să mă închin înaintea unei bucăți de lemn?” El se hrănește cu cenușă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-și mântuiască sufletul și să nu zică: „N-am oare o minciună în mână?”